La Vorbitor - BAC 2019

comentarii literare BAC 2019

Author: lavorbitorscrie (page 2 of 10)

Caracterizarea Victoriei Lipan din romanul Baltagul

Romanul este o specie a genului epic de mare întindere cu ce acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, cu un număr mai mare de personaje, antrenate în conflicte puternice. În romanul sadovian Baltagul, personajul principal este Victoria Lipan, personaj reprezentativ pentru categoria oamenilor din comunitatea rurală. Eroina este un personaj de factură realistă, ceea ce presupune coexistența unor trăsături complexe.

Urmărind schema romanului realist, personajul principal este prezentat de la început prin caracterizarea directă, naratorul realizându-i portretul fizic, a cărui caracteristică este frumusețea. Acesta este construit din linii carea accentuează trăsăturile sale interioare: “Obrazul ei parcă era un portret neclintit (…), ochii ei căprui în care parcă se răsfrânge lumina castanie a părului, erau duși departe”. Personajul trece, parcă printr-un proces de interiorizare: “Acei ochi aprigi încă tineri căutau zări necunoscute, iar cel care observă primul schimbarea este Gheorghiță: maică-sa s-a schimbat (…) se uita numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică”. Tot este cel care observă puterea mamei sale de a înțelege gândurile celorlalți: “Mama asta trebuie să fie fermecătoare, cunoaște gândul omului… cugetă cu mare uimire Gheorghiță”. Dintre produsele caracterizării directe nu lipsește nici autocaracterizarea: “Eu le citesc pe linie măcar, că nu știu carte, urma femeia, înțelege că ficăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de bărbatul tău”.



Fiind un personaj tipic, Victoriei i se precizează și statutul social. Mamă și soție, femeia o trimite pe Minodora la mănăstire pentru a-i desăvârși educația și pentru a o ști în siguranță. Gheorghiță o urmează și învață de la mama sa datinile legate de momentele importante ale existenței – naștere – nuntă – înmormântare – învață să îi cunoască pe ceilalți, să fie circumspect sau să nu-și exteriorizeze emoțiile.

Portretul moral al Victoriei este dezvăluit preponderent prin mijloacele caracterizării indirecte, trăsăturile muntencei reies din faptele, gesturile și reacțiile acesteia. Paleta trăsăturilor se îmbogățește indirect din acțiune, căci femeia este o fire dinamică.

Baltagul rămâne în literatura română, așa cum afirmă Nicolae Manolescu, romanul unui suflet de munteancă, o operă epică realizată în primul rând în firul unui personaj feminin, complex, memorabil.

Un telefon te desparte de Inna

Cat de departe ni se pare ca sunt vedetele de noi, oamenii de rand! Le admiram pe scena si nu putem sa urcam alaturi de ele, fiindca le-am strica reprezentatia, in plus nu se cade ca pe scena sa stea toti fanii vedetei respective, fiindca pur si simplu starul nu s-ar mai vedea de admiratori.

Dar nu in asta consta amaraciunea celui care iubeste din toata inima un artist! El este dezamagit ca niciodata nu va putea sa-i adreseze un cuvant de multumire , sa isi atinga usor idolul sau cel putin sa il vada din apropiere.

Si cu cat artista preferata este mai departe, cu atat visezi frumos! Ti-ar placea ca intr-o zi sa cante pentru tine si sa iti faca o dedicatie si sa poti avea ca amintire cel putin o poza cu ea!

Cand Inna evolueaza pe scenele lumii in marile sali de concerte, iti mai vine sa crezi ca vei apuca ziua aceea in care ea sa stea langa tine si sa cante pentru tine? Cand treci in revista nominalizarile la premii nationale si internetionale, ai impresia ca admiratia va fi de la distanta si ca nu vei putea decat sa indrepti spre ea gandurile tale de bine si sentimentele curate.

Cu toate acestea vreau sa iti spun ca Inna este mai aproape de tine decat crezi. Este suficient sa dai un telefon si sa stabilesti detaliile cu impresar Inna, iar ea va canta pentru tine si pentru invitatii tai. Inna, fiinta delicata care militeaza pentru drepturile copiilor si combaterea violentei, isi iubeste fanii si pregateste recitaluri fantastice pentru ei.

Inna este pregatita pentru orice provocare si isi adapteaza repertoriul evenimentului si spectatorilor. La majorate, canta in limba engelza melodii ritmate, pe care tinerii sa rupa ringul de dans. La nunti, are in repertoriu si muzica populara si de petrecere si sa vezi cat de perfect o interpreteaza. La concerte, aplauzele in picioare nu se mai opresc.

Cam asa arata implicarea Innei alaturi de organizatorii de spectacole si de evenimente.

Unde este de gasit Inna care are sute de solicitari pe an? Prin intermediul datelor de contact ale impresarului esti la un telefon distanta de ea. La telefon ii comunici impresarului detaliile, iar el iti comunica pretul si te asigura ca Inna va fi acolo, cand ai nevoie de ea!

Inna este frumoasa mereu, dar cand canta intreaga fiinta ii infloreste.

Bogata experienta din anul 2008 se oglindeste in autoexigenta cu care isi pregateste fiecare evolutie, se adapteaza circumstantelor si stie sa isi atraga alti fani. Innan este pe val, iar aducerea ei la evenimentele particulare reprezinta o dovada a succesului personal, a bunului gust si a rafinamentului.

Artista are fani in toate categoriile de varsta si in toate clasele sociale, fapt care dovedeste valoare incontestabila a muzicii sale, care satisfice un segment asa de mare de consumatori.

Nu chema pe oricine la nunta ta sau la nuntile copiilor, cand poti aduce un artist atat de mare si asa de bun, cum este Inna!

O adevarata legenda vie va onora cu prezenta cele mai importante momente din viata ta, iar clipele acelea vor ramane de neuitat, daca iei legatura cu impresar Inna!

Roman modern de analiza psihologica (INTERBELIC) – Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi -Camil Petrescu

Roman modern de analiza psihologica (INTERBELIC)
Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
Camil Petrescu

Gratie directiilor impuse poeziei romane de catre Eugen Lovinescu in studiul “Creatia obiectiva”, problema intelectualului va deveni o ipoteza de gandire si de lucru pentru scriitorii romani.

Fascinatia intelectuala in cadrul literaturii va avea imediat doua consecinte notabile si anume: interesul pentru cultivarea romanului superior ca semn al unei scriei elevate ce se adreseaza doar intelectualilor, iar pe de alta parte asistam la aparitia personajului cultivat, a intelectualului profund. Camil Petrescu teoretizase necesitatea sincronizarii literaturii cu filozofia si stiinta fiind convins de faptul ca in general scriitorul descrie realitatea propriei constiinte drept pentru care actul de creatie este un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie, (de inventie se ocupa romanul de creatie). Camil Petrescu afirma lucrurile acestea explicit in studiul “Noua structura a operei lui Marcel Proust”: “Cunoastem doar rasfrangandu-ne in noi insine”. Viziunea despre lume a scriitorului este de fapt viziunea unui reflexiv ce are preocupari filozofice si literare. Totusi, accentul va cadea intotdeauna pe factorul psihologic, epicul fiind diminuat (nu sunt multe evenimente). Se ajunge astfel la o formula epica noua in care spatiul actiunii se deplaseaza din afara catre inauntrul constiintei personajului. Astfel, prozatorul ajunge sa renunte la semnificatia evenimentului exterior considerand ca este mai important ecoul pe care acesta il are in constiinta personajului.



Aceasta mutare a vietii din roman pe cu totul alte coordonate da nastere unei proze analitice de factura subiectiva caracterizata de: Substantialitate si autenticitate.

Substantialitatea este concepita conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, cunoasterea, dreptatea, adevarul, categorii morale absolute. Operele trebuie sa se structureze pe o pasiune, idee, sentiment, devenind paractic monografiile unor idei. Autenticitatea, la randul ei, presupune ilustrarea realitatii prin propria constiinta, Camil Petrescu era constient ca singura realitate pe care o putea povesti era realitatea constiintei sale, generata de continutul sau psihologic.

Autenticitatea este oferita de discursul narativ la persoana I ceea ce va conduce la identificarea naratorului cu un personaj implicat, astfel romanul devine o experienta interioara in cadrul careia conteaza evenimentele de constiinta. Camil Petrescu pleaca de la ideea ca acest timp subiectiv poate sa fie recuperat prin anamneza (amintire sau reactualizare a ideilor).

Naratorul personaj este interesat de a aborda propria-i realitate prin intermediul mai multor realitati.

Introspectia sau auto observarea este metoda psihologica bazata pe observarea propriilor traiti psihice. Pe parcursul intregului roman se observa un interes deosebit pentru starile difuze ale eroului, de exaltare a trairilor si de sondare a subconstientului. Modalitatea de realizare este monologul interior ca mod de exprimare a starilor launtrice, alaturi de monologul interior se mai afla si fluxul de constiinta, memoria involuntara (succesiune de imagini, ganduri, idei pe care ti le deruleaza mintea fara a putea sa le controlezi).

Observatia este observarea realitatii si a ecranului pe care il are acesta in eul personajului narator. Realitatea este duala: cea bucuresteana: sociala/ cea care judeca omul dupa criterii false (casatoria este contract social), politica( este vizat parlamentul roman ca spatiu al unei comedii umane ce aminteste de lumea comediei lui Caragiale), economica (societate mediocra, meschina ce urmareste doar profitul imediat) si cea a frontului care se afla in antiteza cu cea bucuresteana sub raportul impactului pe care acesta il are asupra individului (razboiul este vazut pentru prima data in literatura romana drept o monstruozitate care uniformizeaza destinele umane.)

Tehinica jurnalului introdusa in literatura europeana de catre Andre Gide si acelasi Marcel Proust iar in literatura romana de catre Mircea Eliade.
Procupat de teoretizarea createi Camil Petrescu completeaza realizarile sale artistice cu argumente, explicatii si referiri la tehinica narativa grupata in articole, studii si interivuri. Cel mai important articol teoretic este “noua structura si opera lui Marcel Proust”. Aceasta noua structura pe care Camil Petrescu o identifica in unele romane ale sec XX se opune prozei traditionale clasice care folosea tipuri predictibile in comportament. Aceasta directie noua, moderna se revendica din filozofiile lui A. Schopenhower, Fr. Neitzsche, H. Bergson si din noua stiinta aparuta la Viena (psihanaliza) teoretizata de S. Freud.

Romanul psihologic trebuie sa puna probleme de constiinta si totodata sa fie o curgere de stari interioare, imagini, reflextii, indoieli de ceea ce constituie materialul imaginatiei si al gandirii. Una dintre cele mai importante trasaturi ale prozei moderne este autenticitatea in “Teze si omniteze”. Autorul nota: “ eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”. In conceptia lui Camil Petrescu adevarul este mai presus de stil, de altfel se declara un anticalofil: “intre a face frumos si a spune adevarul, creatorul de viata nu poate alege- este destinat sa spuna adevarul”.

Noul roman trebuia sa surprinda corespondentele dintre literatura si psihologie intr-un context cultural amplu.

Romanul este publicat in 1930 si a avut la baza o nuvela lunga care prin prefaceri si adaugiri succesive devine cea mai importanta lucrare a scriitorului.

Cele doua nopti simbolice din titlu reprezinta doua experiente umane care determina existenta a doua parti distincte.

O relateaza iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa Ella iar a doua parte este constituita din jurnalul eroului in valtoarea Primului Razboi Mondial.

La nivelul structurii se pot identifica si doua planuri de organizare a substantei epice si analitice.

Planul social prezinta societatea romaneasca in conteztul razboiului in timp ce planul psihologic traverseaza intreg textul deoarece cartea intreaga este o opera de analiza, de cunoastere si de critica sociala ”tot ceea ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor la noi despre razboi” George Calinescu. Unitatea romanului este asigurata de prezenta unei singure constiinte care nareaza la persoana I si se autodefineste odata cu evolutia actiunii.



De la cantina ofiterilor din regimentul in care Stefan Gheorghidiu este concentrat, scena ulterioara a evenimentelor narate in prima parte, se sugereaza o anumita directie de lectura cat si o thenica moderna pe care scriitorul roman o preia de la francezul Marcel Proust.

Memoria involuntara reface intr-o paranteza ampla de tip retrospectiv povestea de dragoste in timp ce luciditatea eroului cauta motivatii, explicatii, sensuri intr-un efort dramatic de intelegere si clarificare. Naratiunea este la persoana I lasand astfel eul narativ in centrul relatarii. Senzatia de autenticitate este data de faptele banale, fapte care determina evolutii imprevizibile dar credibile. Accentul narativ se deplaseaza catre lumea interioara, frazele au adesea un caracter filozofic si vorbesc in mod general despre valori umane.

Structura interioapra a romanului prezinta monografic o iubire pornind de la geneza sentimentului la comunicarea spirituala si afectiva a doua individualitati umane pana in momentul in care suspiciunea ii va conduce pe protagonisti la un deznodamant nefericit.

Noaptea de dragoste este numita de Constantin Ciopraga “monografie a indoielii”, este povestea unei iubiri concepute ca sentiment total dar si ca porblema de cunoastere. Aici dragostea ca tema literara presupune mai ales neimplinirea, incertitudinea legate de placerea superioara a introspectiei.

Memoria eroului Stefan Gheorghidiu reinvie intamplari petrecute dar constiinta selecteaza faptele, le inlantuie intr-o coerenta interioara pentru a conduce catre dezvaluirea adevarului. Eroii se cunosc din studentie iar sentimentul se naste din admiratie si orgolii: “eram atat de patimas, iubit de una din cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Cartea ofera in acest mod o istorie a cuplului dar si drumul interior al personajului.

In plan exterior romanul desfasoara aspecte ale vietii modeste de studenti saraci apoi mostenirea neasteptata va duce inevitabil la intrarea eroilor in viata mondena si in lumea afacerilor. Instrainarea sotiei, despartirile si impacarile repetate, contradictiile, o simpla masa in familie, o plimbare la sosea sau excursia la Odobesti alcatuiesc materia epica a romanului de dragoste.

Existenta lui Gheorghidiu are ca etalon ideile de frumos si echilibru, barbatul se implica in experienta erotica cu intreaga sa personalitate dar e de parere ca “o iubire mare e mai curand un proces de auto-sugestie”. Prin tehnica pluriperspectivismului, autorul ofera la inceputul romanului o ipostaza angelica a femeii iubite in timp ce la sfarsit avem ipostaza frumusetii degradate a unei femei “nefilozoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea”. Tocmai constientizarea acestei schimbari presupune o prabusire launtrica ce va duce catre dizolvarea personalitatii.

Noaptea de razboi reprezinta al doilea traseu existential al personajului aflat ca ofiter pe frontul Primului Razboi Mondial. Avem aici drama individului integrat intr-o colectivitate care isi confrunta subiectivitatea cu destinul omenirii in general. Problema razboiului fusese dezbatuta anterior in prima parte a romanului prin dialoguri, opinii diferite rostite in tren, in ziarele vremii, in mediile politice conturand astfel contextul psihologic care se va concretiza in detaliile si explicatiile care genereaza partea a doua a romanului. Viziunea specifica asupra razboiului este cea a combatantului lucid inclinat spre analiza si spre surprinderea sintomelor sociale care au favorizat razboiul (conflagratia). Luptele, putinele acte de eroism, imaginile de perspectiva raman doar in fundal pentru ca in prim plan se afla constiinta eroului, starea sa de spirit, nevoia de certitudini dar si meditatia asupra sensului luptei.

Cu teama inevitabila de moarte, Gheorghidiu ajunge sa se intrebe: “stiu ca voi muri dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul”. Razboiul inseamna haos, absurditate, invalmaseala de oameni si ordine contradictorii si in care individul nu este decat o simpla marioneta. Omul matur si erudit comenteaza ironic: “mortii emotioneaza abstract ca un numar etichetat de muzeu”.

Comentariu – RIGA CRIPTO SI LAPONA ENIGEL – ION BARBU

RIGA CRIPTO SI LAPONA ENIGEL
ION BARBU

Idei principale:
-Poezia este o balada, dupa parerea lui Marin Mincu, balada ca specie lirica faciliteaza saltul romantismului in ermetism conducand catre un romantism gnomic. Avand o epica restransa, balada foloseste simbolurile apeland la cunoasterea originala, ele fiind arheotipurile lui Platon care nu pot fi relevate decat initiatilor. Astfel, creatia insasi este insotita de avertismente dar si de posibile chei de descifrare.
-Balada are menirea de a comunica incifrat o experienta, ea foloseste toata recuzita: menestrelul, natura insasi (armonie si cadru al cantarii), aventura pe care o presupune repetarea cantecului astfel se explica rama poemului, o introducere cu multiple functii asezata inaintea povestii baladesti propriu-zise
-Cea mai cunoscuta interpretare porneste de la formula prin care Barbu insusi si-a definit balada ca “Luceafar intors sau rasturnat”. Nicolae Manolescu arata punctele comune ale celor doua creatii:
– Motivul aspiratiei teluricului completat de “Botezul apolinic al soarelui”
-Dialogul dintre cei doi actanti dar si puterea de patrundere a chemarilor sau a incantatiilor
-Temerea celui chemat
-Imposibilitatea nuntii
-Corespondenta dintre “muzica sferelor” la Eminescu si descantecul popular la Barbu.



O a doua posibila interpretare propune o viziune asupra cunoasterii umane, altfel spus o replica moderna a proiectiilor renascentiste. Nunta reprezinta comunicarea omului cu misterul existentei iar Barbu o descrie ca pe o calatorie interioara, e un fel de peregrinare spirituala a sufletului.
-Atributele personajelor lirice-
-Riga Cripto-
– locul in care traieste = padurea care sugereaza lumea
-Elementele primordiale, apa si pamantul parca se afla in faza haotica de dinaintea creatiei
-Prima treapta a lumii este cea vegetala reprezentata de bureti, ghiocei, toporasi, lume vegetala ce il are drept suveran pe Riga Cripto
-Vrajitoarea Minatarca este pazitoarea lacului sacru si a unei taine supreme (posibil imortalitatea)
-Atributele lui Cripto sunt scoase in evidenta odata cu acuzatia formulata de celelalte buruieni: sterp, naravas, refuzul infloririi
-Existenta unor verbe precum: barfeau si ocarasca fac trimitere la un nivel degradat al limbajului cu forme violente chiar agresive “ghiocii” desemneaza primele flori ale primaverii, flori rostitoare ale reinceperii ciclului vegetal, insa numele florilor este contaminat ca forma amintind de ghioc folosit in practicile magice ale ghicitului
-Toporasii intaresc prin culoarea lor simbolul sumbru deoarece culorile violet, alb sunt culori ale mortii in mentalitatea arhaica
-Buretii joaca rolul de umanitate pe care este proiectata regalitatea lui Cripto
-Cripto duce o existenta suspendata, existenta ce este conditionata de chiar locul sau in univers
-Numele Cripto inseamna “Cel tainuit” si contine aceeasi sugestie a unei naturi care stagneaza precum cea a melcului, un motiv des intalnit al altor creatii apartinand lui Barbu.
-Lapona Enigel-
-Fara o trimitere directa numele de Enigel a suscitat totusi doua interpretari diferite datorita sonoritatii sale nordice, pe de o parte trimite la numele raului Ingul iar pe de alta parte trimite la un vechi nume baladesc, germanic, Enite
-Lumea Laponei este taramul racelii, al apei, element primordial
-Epitetul “urgisita” dezvaluie fie exilul fiintei umane, fie blestemul ce apasa asupra unui intreg tinut supus prin inghetarea unui cataclism pedepsitor
-Atributele Laponei sunt de o potriva ratiunea dar si afectul, ea realizeaza o sinteza a fiintei superioare odata cu drumul pe care il parcurge de la Nord catre Sud. Acest drum al initierii contine la randul sau o dubla sugestie:
a) O pendulare de tip trans transhumanta ce se desfasoara in concordanta cu ritmurile cosmologice si cu viata pastorala (aminteste vag de tiparul mioritei)
b) O expeditie singulara de salvare a elementelor ramase vii sau viabile din lumea ei
-Intalnirea dintre cei doi protagonisti-
-Lumea vegetala exercita asupra Laponei o actiune magica
-Lacul (poiana), timpul (noaptea), starea (somnul si visul) o ajuta pe Lapona sa isi actualizeze disponibilitatile de fiinta primordiala
-Ipostaza onirica a lui Cripto accentueaza si mai mult ideea de sterilitate. Riga span, este insotit de batran vegheaza la perpetuarea starii de increat.
-Sunt asezate in contrast doua principii antitetice foarte puternice. Principiul feminin, cel purtator de viata, si cel masculin marcat de sterilitate.

Basm cult – Povestea lui Harap Alb

BASMUL CULT
POVESTEA LUI HARAP ALB

Din punct de vedere genealogic cuvantul de basm provine din limba slavona acolo unde “basni” inseamna nascocire sau scornire.

Este o specie a genului epic in proza in care personaje imaginare participa la intamplari fabuloase prin care vor impune ordinea valorica a binelui. Termenul de poveste este numai partial legat de basm deoarece povestea inseamna relatarea unor intamplari imaginare in sens mai larg si nu respecta tipicul basmului. George Calinescu era de parere ca basmul reprezinta “oglindire a vietii in moduri fabuloase”.

Fambulosul este un mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente supranaturale fara corespondenta cu realitatea.

Fantasticul este un mod de reflectare al lumii prin folosirea de elemente fantastice care au totusi legatura cu realitatea astfel incat trasatura dominanta a operei fantastice este ezitarea. Atat personajul cat si cititorul oscileaza intre a da faptelor o explicatie fie naturala, fie supranaturala.

Vasile Lovinescu considera ca basmul are intotdeauna un substrat mitic.
Spre deosebire de basmul popular, basmul cult nu este conservator ci din potriva inovator. Cu toate acestea, in general, basmul respecta un tipar narativ fixat in primul rand de Vladimir Propp in “Morfologia basmului”:
1. Orice basm incepe cu o stare de echilibru intre (un crai care avea trei feciori si traia linistit la curtea sa).
2. Tulburarea echilibrului are drept cauza o nedreptate (imparatul Verde nu are mostenitor la tron si cere un nepot).
3. Se desfasoara o actiune de recuperare a echilibrului (fiul cel mic pleca spre unchiul sau si de-a lungul acestui drum initiatic primeste o lectie de viata fiind supus la mai multe probe, la mai multe examene).
4. Se restabileste echilibrul si este rasplatit eroul (Harap Alb devine imparat si se insoara cu fata imparatului).



Conform celor mai cunoscute definitii tema basmului este data de lupta dintre bine si rau cu triumful binelui. Eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, atasament liber consimtit. Cel care nu respecta codul este pedepsit oferindu-i-se sansa reintegrarii.
Formulele basmului suntexpresii stereotipe ce par adesea lipsite de sens.

Totusi, in realtate functiile acestora sunt deosebit de precise:
a) Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga se multumeste de aceasta data cu un simplu “Amu cica a fost odata” dupa care se straduieste pe o pagina intreaga sa explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele. Cuvantul “cica” sugereaza ca nu ar fi fost martot la evenimente si poate sa arunce o mica umbra de indoiala.
b) Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia ascultatorului dar au si rolul de a delimita clar secventele narative: “Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este.”
c) Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul din lumea povestii si de a-l aduce in lumea reala in care binele nu va mai ajunge sa invinga intotdeauna.

Dupa cum considera Roland Barthes personajele sunt niste ”fiinte de hartie”, ele traiesc numai in lumea fictiunii, nu au consistenta desi mimeaza realitatea. Harap Alb, asemenea oricarui fat frumos este personaj principal pozitiv eponim si protagonist. Antogonistul intr-o opera narativa este cel care se opune cursului firesc al evenimentelor (spanul).

Numele lui Harap Alb este creat pe un oximoron deoarece combina contrarii Harap= negru, poate sa trimita la ideea de rob, sluga in timp ce albul este ideea puritatii si al stapanului. Harap Alb probeaza inteligenta, bunatate, sociabilitate, fire vesela insa din pacate are si defecte: naivitate (se lasa pacalit de span).

E.M. Forster sustine ca personajele sunt de doua feluri:
1) Plate
2) Rotunde
Comicul este o trasatura importanta ce diferentiaza basmul luiCreanga de cel popular.
• Exprimarea poznasa “sa traiasca treizile cu cea de alaltaieri”
• Ironia (doar unu-i imparatul Ros vestit prin meleagurile acestea pentru bunatatea sa)
• Zeflemeaua (tare-mi esti drag, te-as vara in san dar nu incapi de urechi)
• Porecle caricaturale: Buzila, Setila
• Caracterizari pitoresti (precum cea a lui Gerila).
In povestea lui Harap Alb fantasticul este antropomorifizat (este credibil, verosimil, pare firesc.)

George Calinescu analizeaza povestile scriitorului din Humulesti si constata ca punctul de plecare al tuturor reprezinta folclorul romanesc, ele reactualizand teme si motive de circulatie universala cu o vechime straveche (aproape mitica).

In logica populara pe care Creanga o dezvalui, ideea de baza pleaca de la un aforism “ Omul de soi bun se vadeste sub orice strai”.
Basmul a fost publicat in revista ieseana “Convorbiri literare” in 1877 dupa ce in epoca aparusera primele culegeri de basme populare realizate de Petre Ispirescu 1872.

Mai presus decat lupta dintre bine si rau observam ca tema tratata de catre autor este una preponderent morala referitoare la conditia eroului care mai inainte de a fi imparat trebuie sa cunoasca si statutul de sluga tocmai pentru a invata sa-si inteleaga supusii si sa isi exercite puterea in chip responsabil.

Textul lui Creanga este construit prin montajul mai multor cuvinte populare chiar daca ele vor cunoaste interpretari diferite de modelul folcloric:
– Imparatul fara urmasi
– Superioritatea mezinului
– Cifra 3
– Porbele
– Calatoria
– Incercarea puterii
– Impostorul
– Viclesugul
– Schimbarea identitatii
– Petitul, tovarasii devotati
– Animalele recunoascatoare
– Apa vie/ moarta
– Nunta
– Ajutorul dat de divinitate

Simbolul central al basmului ramane evident drumul gandit ca o metafora a descoperirii realitatii, a semenilor, a vietii si chiar a propriului sine, incalcand sfatul parintesc si refuzand astfel experienta celor mai varstnici, eroul va fi pus el insusi in situatia de a dobandi experienta in fata vietii parcurgand astfel un traseu mai mult simbolic de la a sti la a face. Stie sa depaseasca toate obstacolele ce ii apar in cale, isi constientizeaza greseala, isi asuma consecintele astfel incat calatoria spre tronul unchiului sau care la inceput e un datum (destin care nu a putut fi schimbat). O rasplata obtinuta fara niciun merit devine o lupta permanenta de-a lungul careia isi testeaza: inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea si onoarea.

Este o lectie de viata care il transforma pozitiv astfel incat suita experientelor prin care trece se incheie in chip semnificativ cu moartea si invierea lui. Putem afirma ca Ion Creanga regandeste conditia eroica in sensul ca nu mai este infrant prin lupta directa si printr-o multiplicare a binelui.

Harap Alb nu savarseste nimic spectaculos, el nu prezinta insusirile supranaturale specifice unui fat frumos, este insa prietenos, loial si are incredere in oameni, reprezinta intr-un cuvant omul ideal ale carui insusiri vor fi intotdeauna de oameni simpli.

Numele primit de erou surprinde cel mai bine dubla fata a fiintei umane, el simbolizeaza evolutia personajului de la statutul de sluga la cel de stapan folosind acest antroponim, Creanga individualizeaza in chip uman detasandu-se de basmul popular.

Modernism – Lucian Blaga -Paradis in destramare

Modernism
Lucian Blaga
Paradis in destramare

Echivaleaza cu o ampla metafora a instrainarii petului fata de conditia magica, in acelasi timp universul insasi devine un teritoriu pustiu lasat in afara mitului desacralizat.

Materia devine insasi oapca, sabia portarului ce era odata inaripat a fost redusa la un cotor de spada, un fel de dublu transparent al poetului care si-a pierdut harul si calea de acces catre adevarul ultim.

Serafimii au parul nins, ingerii putrezesc sub glie deoarece si sacrul este atins de semnele trecerii timpului. Greutatea aripilor coboara arhangelii spre adancul teluric. In fostul paradis se instaleaza frigul iar taina, minunea corolei de alta data inteleasa ca semn al paradisului coboara in trepte spre destramarea fiorului magic si a unitatii lumii.



Criticul Ion Pop califica acest “Paradis in destramare” drept un univers lepadat, o lume in care comunicarii cu fiinta i s-a substituit inchidera, e o lume vlaguita, parca lipsita de sevele vitale care animau creaturile si insusi sufletul poetic. Lumea e atinsa de o boala misterioasa ce nu mai are vechea geometrie sacra si nici macar o legatura simbolica cu vatra originara arhetipala, cu acel tipar al unui spatiu mitic secularizant.

Poetul configureaza o tristete metafizica traducand liric prin simboluri existentiale o stare de spaima secreta si disperare rece. Poezia poate fi aparent drept o lamentatie atingand o intensitate tragica, ar putea fi un tipat inabusit, surdinizat al fiintei umane amenintata de moarte.

Luminozitatii si transparentei vantului si zborului li se opune oricum o lume a conotatiilor negative: trecerea de la caldura la frig (ingeri zgribuling), de la plinatate la goliciune (ingerii goi), de la vibratia povestii la trupul secat, se incheie dramatic cu imaginea unui peisaj intreg ce intra in putrezire
“vai mie, vai tie,
paianjeni multi au umplut apa vie
odata vor putrezi si ingerii sub glie
tarana va seca povesti din trupul trist”.

COMEDIA, GENUL DRAMATIC – O SCRISOARE PIERDUTA – I.L. CARAGIALE

COMEDIA, GENUL DRAMATIC
O SCRISOARE PIERDUTA
I.L. CARAGIALE

Definitia comediei: Comedia este specia genului drmatic care satirizeaza intampalri, aspecte sociale, moravuri (conduita morala a unui popor/ grup social) prin intermediul personajelor ridicole intre care se nasc conflicte puternice. Comedia apare in scopul de a indrepta acele defecte umane si sociale prin ras avand intotdeauna un final fericit si presupunand un rol moralizator.

Principalele modalitati artistice de realizare a comicului sunt ironia, sarcasmul, satira, folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul atat in ilustrarea aspectelor imorale ce se petrec in societate cat si a caracterelor umane dominate de efecte morale.

Principalul mijloc artistic este comicul= categorie estetica ce include situatii si personaje ridicole, vicii so moravuri ce sunt sanctionate prin ras, urmarindu-se astfel indreptarea lor. Comicul are la baza contrastul dinre esenta si aparenta, dintre iluzie si realitate, dintre serios si derizoriu, dintre scopuri si mijloace.

Formele de manifestare ale comicului sunt extrem de variate (comic de nume, de situatie, de caracter, de moravuri, de limbaj, de intentie).

O scrisoare pierduta, a fost reprezentata pe o scena a Teatrului National din Bucuresti in data de 13.11.1884.



Tema comediei “O scrisoare pierduta” este o comedie realista de moravuri politice ilustrand dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala. Se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei (Nae Catavencu) si membrii partidului de guvernamant (Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuride, Branzovenescu) mai ales ultimii fiind personaje ridicole puse in situatii comice cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.

Locul actiunii este capitala unui judet de munte iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat la un sfarsit de secol XIX.

Semnificatia titlului simbolizeaza intriga textului “Scrisoarea de amor” trimisa de Tipatescu Zoei, este pierduta de aceasta, gasita de cetateanul turmentat, care o pierde la randul sau, scrisoarea ajungand in mainile lui Catavencu. Scrisoarea de amor intruchipeaza o arma politica deoarece ea devine obiectul de santaj cel mai eficient si singura cale de a asigura victoria in alegeri.

Structura piesei propune patru acte alcatuite din mai multe scene.
Tipurile de comic in care acestia sunt pusi o constituie comicul.
Principalele surse ale comicului sunt comicul de caracter, prin acesta de contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul intotdeauna cu un scop moralizator.

I. L. Caragiale creaza adevarate tipologii de personaje care sunt dominate de moravuri negative astfel avem tipul incornoratului (cel care este inselat) (Zaharia Trahanache), tipul parvenitului (Nae Catavencu), tipul prostului (Farfuride si Branzovenescu), tipul servilului incult (Ghita Pristanda) in timp ce Agamita Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative precum parvenitsmul, demagogia, prostia, incultura in asa fel incat statutul sau este unul grotesc.

Comicul de nume mai fusese folosit si inainte in teatrul lui V. Alecsandri care isi numise eroii intr-un mod cat se poate de transparent (Pungescu, Clevetici, Razvratescu), fata de V. Alecasndri, Caragiale demonstreaza rafinament in alegerea numelor.

ROMAN POSTBELIC REALIST – MOROMETII – MARIN PREDA

ROMAN POSTBELIC REALIST
MOROMETII
MARIN PREDA

Romanul “Morometii” apare in 1955 dupa o munca de documentare asidua de aproximativ un deceniu. Cel de-al doilea volum apare la diferenta de 12 ani.

Subiectul romanului respecta succesiunea clasica a momentelor carora le va acorda insa un spatiu disproportionat impus de evolutia personajelor si de natura conflictelor care iau forme diferite in functie de problematica abordata, sociala, familiala, etica, psihologica, politica.

Din punct de vedere compozitional in volumul 1 se desting trei secvente epice mari, fiecare cu o dominanta specifica. Prima secventa cuprinde aproape jumatate de volum si consemneaza evenimente petrecute de sambata seara cand Morometii se intorc de la prasila si pana duminica seara cand Paulina, fiica lui Tudor Balosu fuge cu Birica.

Cele mai importante evenimente care anunta evenimentele de mai tarziu privesc cina morometilor, foame de avere a lui Tudor Balosul si disensiunile din familia morometilor.



Timpul este motivul central al romanului cu prelungiri si in volumul al doilea in functie de care autorul gandeste intreaga strategie narativa. Preda porneste de la ideea ca intre timpul individual (reprezentat de destinul omenesc) si cel general (reprezentat de istorie) exista o deosebire importanta in sensul in care cel de-al doilea il include si chiar il domina. Primul timp este fragil, subiectiv, in timp ce al doilea este obiectiv, puternic, actionand ca o forta oarba ce anuleaza prin uniformizare datinile individului.

La inceputul romanului constatam ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare, viata se scurgea in satul din Campia Dunarii fara evenimente majore, intr-o armonie ce sugera traiul linistit al oamenilor si preocuparile de zi cu zi ale acestora. Acestui ritm lent al curgerii timpului ii corespunde si un ritm lent al naratiunii. Acum scriitorul apeleaza la tehnica detaliului, la consemnarea nuantelor, a gandurilor personajelor si in general a atmosferei din sat.

Timpul gramatical folosit este imperfectul vazut ca un timp al continuitatii, al duratei, al proiectiei in fabulos intr-o varsta mitica. Peste jumatate din primul volum vine sa argumenteze afirmatia de la inceputul romanului. O alta tehnica narativa utilizata fiind decupajul in virtutea caruia sunt selectate scene semnificative din viata familiei Moromete si a comunitatii in general (scena cinei, taierea salcamului, poiana lui Iacon).

Catre sfarsitul primului volum, cand evenimentele incep sa se precipite, naratorul trece la tehnica rezumatului condensand intamplarile, infatisanu-le succind, dat fiind faptul ca timpul nu mai are aceeasi rabdare.

Timpul in care traieste Moromete la inceputul romanului este unul benefic atat pentru el cat si pentru familia sa deoarece inseamna 14 pogoane de pamant, o gospodarie solida, notorietate in sat si in familie toate leganu-se de ideea de prosperitate odata cu volumul.

Concluzia care se desprinde este aceea ca omul nu se poate opune istoriei asa cum explicit afirmase Marin Preda in eseul “Iata taranul”.

Cateva secvente din roman devin embleme tipice pentru semnificatiile generale ale cartii. Prima de acest fel este scena cinei cu care se deschide romanul si care anticipeaza evolutia relatiilor din familie. Cina Morometilor nu e o simpla pagina descriptiva ci imaginea unui anumit tip de ordine, a unui cod moral stravechi. Morometii mananca la o masuta joasa ce poarta urmele vechi ale trecerii timpului pe care capul familiei nu dorise sa o schimbe din dorinta probabil inconstienta de a conserva un anumit timp, o anumita familie si chiar o anumita societate. Desi familia i se marise, Moromete nu vrea sa modifice cu nimic un statut a carei temeinicie o verificase de-a lungul anilor. In jurul mesei sunt organizati simbolic copiii din cea de-a doua casatorie, locul la masa reflectand pozitia si rolul in familie al fiecaruia: baietii cei mari din prima casatorie a lui Moromete stau catre poarta, gata oricand de plecare, semn al instrainarii fata de noua familie dar si al rivalitatii impotriva autoritatii paterne. Copiii din a doua casatorie Tita, Ilinca, Niculae stau in partea cealalta, in apropierea mamei si feriti de privirea aspra a tatalui. Singurul ce pare sa nu-si fi gasit locul este Niculae. Locul cel mai bun ii revine tatalui ce sta pe cel mai inalt prag al casei dominandu-i cu privirea pe ceilalti. Catrina este prinsa intre cele doua capete incercand sa impace dorintele propriilor copii cu nemultumirile celor mari intr-o incrancenare muta ce va lua la un moment dat forma revoltei.

Scena taierii salcamului inchide in sine un dramatism sacrificial comparabil cu moartea unui om.

Eugen Simion afirma ca salcamul in discutie este dublul vegetal al lui Moromete, destinul unuia este anticipat de catre destinul celuilalt. De altfel taierea copacului este proiectata pe un fundal vizual si auditiv care amplifica dimensiunile actului, undeva inainte de rasarit atunci cand femeile isi bocesc mortii in cimitir. Intr-o paranteza cu valoare explicativa autorul evoca momente din viata satului strans legate de existenta salcamului creand astfel o atmosfera menita a sublinia dezechilibrul si ruptura care se produce odata cu disparitia acestui reper: “toata lumea cunostea acest salcam”, “in fiecare iarna era aici o harmalaie…”, “salcamul era curatat in fiecare an de omizi”.

Printr-un proces discret de metamorfozare autorul transfera identitatea personajului in trupul salcamului care stajuia prin inaltimea sa si prin coroana sa stufoasa acea intreaga parte a satului.

Un alt factor al stabilitatii era reprezentat de intalnirile din poiana lui Iacon gandita de scriitor ca o adevarata inima a satului. Astfel vedem cum autoritatea si prestigiul lui Moromete depaseau familia exercitandu-se si in cadrul comunitatii rurale. Locul sau era printre oamenii inteligenti si respectabili ai satului.



In volumul al doilea sunt reluate multe dintre personajele primului volum carora li se urmareste in continuare destinul insa apar si multe personaje noi generate de momentul istoric la care se raporteaza textul. In centrul cartii nu se mai afla satul traditional in frunte cu figura exemplara a lui Ilie Moromete, ci o colectivitate noua cu o mentalitate necristalizata deocamdata, asadar lipsita de coerenta si perspectiva. Reforma agrara si colectivizarea fortata sunt miscari care incearca sa schimbe structurile de viata stravechi, sa oblige taranii sa-si uite locul in lume cat si propriile date identitare.

Conflictul dintre Ilie Moromete si fii sai trece in plan secund, tatal autoritar de alta data isi calca pe inima si merge la Bucuresti pentru a-i implora sa se intoarca acasa promitanu-le pamantul, casa, orice. Este refuzat de copii si parasit de sotie care se muta la fiica ei din prima casatorie.

Conflictul principal este unul de natura ideologica vizand contradictia dintre o mentalitate taraneasca, arhaica a taranului care isi administreaza singur pamantul si o mentalitate de tip idealist care uniformizeaza statutul social al oamenilor. Cu toate acestea, cel putin deocamdata nu le poate uniformiza si spiritul. Din acest punct de vedere Morometii devine o epopee a satului romanesc surprins intr-o perioada de criza a valorilor cu adevarat autentice.

Tehnica folosita acum va fi aceea a rezumatului, singurul pasaj mai coerent din punct de vedere epic vazand participarea lui Niculae ca activist de partid la o campanie de seceris in satul natal. Desi si-a refacut averea, Moromete nu mai are sensibilitatea de dinainte si incepe sa ia hotarari straine de fiinta lui: nu il mai lasa pe Niculae la scoala desi avea posibilitatea sa o faca, nu trece casa ori pamantul promis pe numele Catrinei, pleaca la Bucuresti dupa fii sai.

Mai ales aici, in volumul al doilea isi traieste singuratatea cu demnitate, cu intrebari obsedante despre mersul si scopul noii societati. Perspectiva relatarii este una auctoriala fiind folosita naratiunea la persoana a III-a iar moralitatea discursului vine din faptul ca uneori personajul principal preia rolul de narator utilizand stilul indirect liber ajungand astfel sa propuna perspective multiple asupra realitatii.

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA -MOARA CU NOROC – Ioan Slavici

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA
MOARA CU NOROC
Ioan Slavici

A fost inclusa pentru prima data in volumul “Novele din popor” alaturi de alte nuvele printre care PopaTanda, Buduleai taichi si Padureanca.
Titlul nuvelei este validat sub forma unui motiv anticipativ, el ofera o dubla interpretare, pe de-o parte se leaga de numele unui han construit pe locul unei mori, conotand cu un spatiu aflat sub influenta unor puteri nefaste, “norocul” nefiind nici pe departe de partea binelui. Pe de alta parte, sintagma folosita drept titlu contine o antifraza deoarece este folosita in sens contrar al adevaratului inteles (Hanul Moara cu noroc nu va aduce noroc nimanui, mai mult in raport cu cititorul titlul genereaza o asteptare frustrata).
Tema nuvelei surprinde procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de imbogatire dar totodata identifica si urmarile pe care setea de inavutire le are asupra omului determinandu-i acestuia destinul.
Capitolul incipit preia functiile unui prolog prefigurand tema si conflictul dominant. Urmeaza 15 capitole, o compozitie clasica, unitara cu actiune gradata.



Deznodamantul este dramatic iar succesiunea momentelor subiectului dezvaluie psihologii complexe si contureaza trasaturile caracteristice unei anume realitati: o lume cladita pe puterea banului, lipsita de onestitate, o lume in care admiratia si justitia sunt corupte determinand un mediu social nociv. Banul este vazut ca simbol al existentei materiale care pare sa aiba intotdeauna un ascendent in fata celei spirituale.
Ultimul capitol are valoare de epilog subliniind inca odata ideea principala a operei.
Tipologia nuvelei:
a) Nuvela clasica
– prin valoare – George Calinescu: “Nuvela solida cu subiect de roman”.
– prin simetrie – In sensul ca discursul narativ este integrat de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la sfarsitul operei: “Omul sa fie multumit cu saracia sa”, “Asa le-a fost data”.
– prin structura
– prin valorile morale continute – Sinceritate, cinste, cumpatare: opera in sine devine o pledoarie pentru echilibrul moral, intelepciune si respectarea legilor. Eminescu afirma despre Slavici “Un autor pe deplin sanatos in conceptie.”
b) Romantica
– Finalul este justitiar in sensul ca raul este pedepsit. Toate personajele care se fac vinovate de o minima abatere de la principiile morale sunt pana la urma sanctionate. Pompiliu Marcea era de parere ca sanctionarea drastica a personajelor este pe masura fapetlor si a vinei fiecaruia.
– Femeia in negru suspectata ca ar fi avut slabiciune pentru aur si pietre scumpe este ucisa.
– Saila boarul si Buza-rupta partasii lui Lica sunt osanditi pe viata.
– Ana se face vinovata de necredinta in raport cu sotul ei si va fi omorata de catre acesta.
-Lica se sinuicide intr-un mod truculent (se arunca cu capulintr-un copac).
– Ghita este ucis de Raut pentru slabiciunea de a nu se fi putut elibera de patima pentru bani.
– hanul devenit metaforic suprapersonaj va arde complet focul avand functia de a purifica toate actiunile intreprinse de actanti.
-Aparita antitezei si a dualitatii pe care este construit personajul principal. Ghita este muncitor, onest ca si Pintea dar si dornic de a-si depasi conditia precum Lica. Are instinctul crimei (tine de personajul de exceptie)
c) Realista:
– Prin stilul sobru, concis, asemanator stilului lui Liviu Rebreanu cuvintele fiind simple si bazandu-se pe proprietate (folosirea cuvintelor care exprima exact ideea). Astfel se amplifica sentimentul autenticitatii.
– prin verosimilitatea aspectelor prezentate ce sunt bine localizate in timp si spatiu si care reflecta pe deplin o stare de fapt a epocii.
– prin descrierea cadrului natural dar si prin descrierea de tip balzacian (detaliata cu o apetenta deosebita pentru fiecare amanunt)
d) Psihologica
– Analiza psihologica are o mare forta de obiectivare, procesul de dezumanizare a personajului fiind gradat de narator prin mai multe modalitati
– redarea gandurilor personajului in stil indirect liber: “Ei, ce sa-mi fac?” isi zise Ghita in cele din urma
– redarea gandurilor personajului in stil indirect: “Vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”.
– personajele sunt individualizate prin modul lor verbal, procedeu care fusese utilizat in special de Ion Creanga in Amintiri din copilarie
In nuvela este prezent un Dublu Conflict
I. Manifest -exterior rezultat din ciocnirea de interese dintre personaje diferite si interioare
– Interior determinat de tendintele contradictorii intruchipate de acelasi personaj (Ghita)
II. Latent (care nu se manifesta la vederesau explicit)
(mentalitatea batranei versus mentalitatea lui Ghita).

Romantismul – Luceafarul – Mihai Eminescu

LUCEAFARUL – ROMANTISMUL

Este un poem filozofic care asigura o sinteza a categoriilor lirice pe care poezia lui Eminescu le produsese pana in acel moment.

George Calinescu a vorbit paradoxal despre o “complexitate simpla” pentru faptul ca meditatia Luceafarului circumscrie categorii diferite precum spatiul si timpul, lumea si universul, natura si dragostea, ingerul si demonul, zburatorul si geniul, visul si realul.



Poemul lui Eminescu vine in traditia a mai multor creatii romantice pe aceeasi tema ce apartin literaturii universale: “Moise”, “Alfred de Vigney”, “Demonul” de Lermontv sau “Cain de Byron”.

Geneza poemului are la baza cateva coordonate esentiale
1. Filonul mitic (folcloric) arata cultura deosebita a poetului si creioneaza traseul basmului “Fata in gradina de aur” ce introdusese imagina zburatorului devenit ulterior Luceafar si Hyperion. Mitul zburatorului patrunde in opera sub forma unui imbold declansator pentru visare, aspiratie dar si revelatia idealului.
Numele de Hyperion inseamna din punct de vedere etimologic “cel care merge deasupra” dupa Hesiod este fiul cerului si totodata tatal soarelui si al lunii. Dupa Homer este soarele insasi, dupa alte conceptii imaginea lui se suprapune cu cea a unui zeu care face legatura intre cer si pamant, intre intuneric si lumina, intre moarte si viata, amenintand ca geniul de factura romantica se zbate intre viata si thanatos. Pe de alta parte, exista elemente ce vin din filozofia populara cu credintele, practicile magice si traditiile ei (formula de descantec a fetei).
2. Filonul filozofic propriu-zis porneste din cultura vasta a lui Eminescu pe traseul Kant Hegel, Schopenhower. Esentiala este influenta ultimului filozof potrivit caruia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu deoarece acesta este singurul capabil sa obiectiveze total actul cunoasterii si implicit sa renunte la subiectivitate.
3. Filonul limbii romane nu poate fi neglijat deoarece Eminescu recurge la o tripla perspectiva pentru a ajunge la formele cele mai adecvate in a exprima filosofia geniului (tripla perspectiva = populara, literara si metaforica)

Tema poemului a fost orientata de-a lungul receptarii poeziei lui Eminescu fie in spre concretul existentei fie catre absolutizarea acesteia. Totusi, in general Luceafarul a fost considerat drept o alegorie avand in centru tema romantica legata de existenta geniului in lume. Chiar Eminescu nota pe marginea manuscrisului “Aceasta este povestea, iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte, si numele lui scapa de simpla uitare, pe de alta parte insa, pe Pamant, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc.”

Structura si compozitie.

Intreaga sinteza tematica dar si a motivelor prezente in Luceafarul Eminescian se distribuie pe doua planuri de referinta pe de o parte un plan universal cosmic (macro-universul) iar pe de alta parte e vorba de planu uman, terestru sau microspatiul (ar putea fi vorba de “aproapele fetei de imparat”). Implicit aceste planuri exprima de fapt doua conditii: Luceafaruli geniu ii este data cunoasterea universala(fericirea rece) si doreste o ora de iubire in timp ce fata de imparat reprezentanta pamanteanului si a obisnuitului este inchisa in norocul ei, are parte de un destin si tinde fie si pentru un singur moment catre vesnicia si necuprinsul universului. Am putea considera ca pot fi descifrate doua posibile tendinte catre ideal: cea mai importanta are desigur o directie descendenta. Lirismul poemului este covarsitor si turnat adesea in scene de un dramatism maxim. De fapt, intregul poem ar putea fi considerat drept o calatorie fantastica si desigur cu un caracter profund initiatic in chiar sinele geniului. Totul ar trebui sa se finalizeze printr-o definitiva revenire la sinea absoluta dupa o autentica mustrare de constiinta. Avem de-a face asadar cu o structura bipolara careia ii corespunde o compozitie pe masura. Cele patru parti ale poemului urmaresc defapt fluxul dramatic provenit de la incercarea de interferenta a celor doua planuri (micro cosmosul obisnuit care indrazneste fie si pentur o clipa sa aiba intuitia macro cosmosului).

Simetria este perfecta iar dialogul dintre cele doua sfere este urmat prin prezentari separate generate in cadrul visului. Debutul poemului se afla sub semnul basmului tocmai pentru a ne integra intr-o atmosfera fantastica cu caracter de repetabilitate. Secventa dorintei de prelungeste in cea a visului care pornind de la mitul zburatorului (experimentat in poezia pasoptista de Ion Heliade Radulescu) propune doua intrupari ale Luceafarului tocmai pentru a ilustra o posibila interferare de daruri si sfere. Dinspre una catre cealalta atractia contrariilor devine din ce in ce mai fragila iar aceasta se intampla mai ales din perspectiva terestra. La chemarea fetei, gratie unei formule magice Luceafarul se smulge din fera sa spre a se intrupa din cer si din mare sub forma unui “mandru tanar”, a unui “tanar voievod” sau a unui “mort frumos cu ochii vii”. Ulterior intruparea sa se va face din soare si noapte deoarece portretele vizeaza dubla provenienta a tanarului (prin origine el apartine cosmosului insa prin infatisare pare a fi mai degraba pamantean).

Dialogul protagonistilor urmareste contrapunerea celor doua tendinte catre ideal, fata ar dori vesnicia si imensitatea dar se teme in fata necunoscutului, poate de aceea ingerul visat devine in curand demon aducandu-ne aminte de poemul Eminescian “Inger si demon”. La randul sau, Luceafarul propune idealul suprem insa pare sa accepte si sacrificiul suprem in favoarea celui comun, al pamantenilor.



Daca prima parte a poemului sustine posibila interferenta dintre doua idealuri extreme implicand moartea si viata, geniul si omul comun, cea de-a doua parte vizeaza traseul inchegarii unei idile obisnuite intre Catalin si Catalina. Am putea considera ca tendintele fetei isi schimba traseul din spre sus catre jos, semn al faptului ca propria cautare a idealului suprem este intru totul ratata, de aici ca o consecinta fireasca deriva si limbajul mult mai familiar al tabloului.

Patrea a treia expune uluitorul urcus al Luceafarului catre marile esente ale universului si ale lui insasi. Calatoria astrala se completeaza rapid cu un alt dialog gandit tot antitetic de esenta filozofica. Luceafarul-Hyperion ii cere Demiurgului conditia de muritor dar este refuzat ferm in numele cunoasterii profunde a conditiei umane, conditie care se bazeaza doar pe “desarte idealuri”. Urcusul propriu-zis al Luceafarului catre Demiurg paote fi inteles drept traseul geniului catre propria-i cunostinta pentru ca apoi sa intervina mustrarea de constiinta in fata unui autentic spectacol al trairii desertaciunii idealului terestru. Din inaltul cerului si al superioritatii depline Luceafarul arunca anotema asupra “chipului de lut” care isi traieste norocul in forma predestinarii. Conditia impusa lui inusi (“nemuritor si rece”) este acceptata pe deplin si definitiv.

Fluxul alegoric din Luceafarul consemneaza ca intr-o cronica metaforica si existentiala contiditia geniului fata cu lumea, fata cu idealul propriu-zis dar si fata cu propriu sine.

George Calinescu a descoperit in Luceafarul ceea ce era numit “Complexitatea simpla”. Talentul lui Eminescu sintetizeaza in absolut prin Luceafarul tot ceea ce crease pana atunci. Este interesanta realitatea stilului intrebuintat in sensul in care Eminescu nu ornamenteaza excesiv discursul liric si e mai degraba interesat de intuitia adevarului ultim. Fiind un poem romantic prin tema si motive Luceafarul dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanuli, dar si al geniului absolut. Dupa lectura intregului poem Luceafarul nu mai ramane o esenta in destinul si locul pe care il ocupa intr-un soi de asezare statica a lumii. El imbraca acum haina mitologica, parca intr-o dubla ipostaza, greaca si romaneasca purtand doua nume reprezentative Hyperion si Luceafarul. Unul dintre cele mai inalte plusuri aduse de poem se leaga de realitatea faptului ca sensul mitologic este investit si cu un sens profund filozofic.

Numele de Hyperion este numele tainic al eroului stiut numai de Demiurg care il striga in momentul cel mai grav al uitarii cu scopul vadit de a-l trezi la realitate, practic de a se intoarce catre propriile-i esente. Esenta lui redescoperita odata cu lectia de cunoastere oferita de Demiurg pare ca macar pentru o clipa regreta aparentele fragile ale unei vieti omenesti atrasa de forme si iluzii.

In Luceafarul ca in orice opera grandioasa a literaturii universale, ideile si sensurile exprimate simbolic sunt multiple, discernabile dintr-o realizare estetica simpla, dar cu siguranta expresiva din care a disparut orice incarcatura stilistica. Cuvantul “nud” recapata valorile esentiale iar parcursul poetic echivaleaza cu un drum spre redefinirea unicului adevar.

« Older posts Newer posts »