La Vorbitor - BAC 2019

comentarii literare BAC 2019

Author: lavorbitorscrie (page 2 of 10)

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA -MOARA CU NOROC – Ioan Slavici

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA
MOARA CU NOROC
Ioan Slavici

A fost inclusa pentru prima data in volumul “Novele din popor” alaturi de alte nuvele printre care PopaTanda, Buduleai taichi si Padureanca.
Titlul nuvelei este validat sub forma unui motiv anticipativ, el ofera o dubla interpretare, pe de-o parte se leaga de numele unui han construit pe locul unei mori, conotand cu un spatiu aflat sub influenta unor puteri nefaste, “norocul” nefiind nici pe departe de partea binelui. Pe de alta parte, sintagma folosita drept titlu contine o antifraza deoarece este folosita in sens contrar al adevaratului inteles (Hanul Moara cu noroc nu va aduce noroc nimanui, mai mult in raport cu cititorul titlul genereaza o asteptare frustrata).
Tema nuvelei surprinde procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de imbogatire dar totodata identifica si urmarile pe care setea de inavutire le are asupra omului determinandu-i acestuia destinul.
Capitolul incipit preia functiile unui prolog prefigurand tema si conflictul dominant. Urmeaza 15 capitole, o compozitie clasica, unitara cu actiune gradata.



Deznodamantul este dramatic iar succesiunea momentelor subiectului dezvaluie psihologii complexe si contureaza trasaturile caracteristice unei anume realitati: o lume cladita pe puterea banului, lipsita de onestitate, o lume in care admiratia si justitia sunt corupte determinand un mediu social nociv. Banul este vazut ca simbol al existentei materiale care pare sa aiba intotdeauna un ascendent in fata celei spirituale.
Ultimul capitol are valoare de epilog subliniind inca odata ideea principala a operei.
Tipologia nuvelei:
a) Nuvela clasica
– prin valoare – George Calinescu: “Nuvela solida cu subiect de roman”.
– prin simetrie – In sensul ca discursul narativ este integrat de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la sfarsitul operei: “Omul sa fie multumit cu saracia sa”, “Asa le-a fost data”.
– prin structura
– prin valorile morale continute – Sinceritate, cinste, cumpatare: opera in sine devine o pledoarie pentru echilibrul moral, intelepciune si respectarea legilor. Eminescu afirma despre Slavici “Un autor pe deplin sanatos in conceptie.”
b) Romantica
– Finalul este justitiar in sensul ca raul este pedepsit. Toate personajele care se fac vinovate de o minima abatere de la principiile morale sunt pana la urma sanctionate. Pompiliu Marcea era de parere ca sanctionarea drastica a personajelor este pe masura fapetlor si a vinei fiecaruia.
– Femeia in negru suspectata ca ar fi avut slabiciune pentru aur si pietre scumpe este ucisa.
– Saila boarul si Buza-rupta partasii lui Lica sunt osanditi pe viata.
– Ana se face vinovata de necredinta in raport cu sotul ei si va fi omorata de catre acesta.
-Lica se sinuicide intr-un mod truculent (se arunca cu capulintr-un copac).
– Ghita este ucis de Raut pentru slabiciunea de a nu se fi putut elibera de patima pentru bani.
– hanul devenit metaforic suprapersonaj va arde complet focul avand functia de a purifica toate actiunile intreprinse de actanti.
-Aparita antitezei si a dualitatii pe care este construit personajul principal. Ghita este muncitor, onest ca si Pintea dar si dornic de a-si depasi conditia precum Lica. Are instinctul crimei (tine de personajul de exceptie)
c) Realista:
– Prin stilul sobru, concis, asemanator stilului lui Liviu Rebreanu cuvintele fiind simple si bazandu-se pe proprietate (folosirea cuvintelor care exprima exact ideea). Astfel se amplifica sentimentul autenticitatii.
– prin verosimilitatea aspectelor prezentate ce sunt bine localizate in timp si spatiu si care reflecta pe deplin o stare de fapt a epocii.
– prin descrierea cadrului natural dar si prin descrierea de tip balzacian (detaliata cu o apetenta deosebita pentru fiecare amanunt)
d) Psihologica
– Analiza psihologica are o mare forta de obiectivare, procesul de dezumanizare a personajului fiind gradat de narator prin mai multe modalitati
– redarea gandurilor personajului in stil indirect liber: “Ei, ce sa-mi fac?” isi zise Ghita in cele din urma
– redarea gandurilor personajului in stil indirect: “Vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”.
– personajele sunt individualizate prin modul lor verbal, procedeu care fusese utilizat in special de Ion Creanga in Amintiri din copilarie
In nuvela este prezent un Dublu Conflict
I. Manifest -exterior rezultat din ciocnirea de interese dintre personaje diferite si interioare
– Interior determinat de tendintele contradictorii intruchipate de acelasi personaj (Ghita)
II. Latent (care nu se manifesta la vederesau explicit)
(mentalitatea batranei versus mentalitatea lui Ghita).

Romantismul – Luceafarul – Mihai Eminescu

LUCEAFARUL – ROMANTISMUL

Este un poem filozofic care asigura o sinteza a categoriilor lirice pe care poezia lui Eminescu le produsese pana in acel moment.

George Calinescu a vorbit paradoxal despre o “complexitate simpla” pentru faptul ca meditatia Luceafarului circumscrie categorii diferite precum spatiul si timpul, lumea si universul, natura si dragostea, ingerul si demonul, zburatorul si geniul, visul si realul.



Poemul lui Eminescu vine in traditia a mai multor creatii romantice pe aceeasi tema ce apartin literaturii universale: “Moise”, “Alfred de Vigney”, “Demonul” de Lermontv sau “Cain de Byron”.

Geneza poemului are la baza cateva coordonate esentiale
1. Filonul mitic (folcloric) arata cultura deosebita a poetului si creioneaza traseul basmului “Fata in gradina de aur” ce introdusese imagina zburatorului devenit ulterior Luceafar si Hyperion. Mitul zburatorului patrunde in opera sub forma unui imbold declansator pentru visare, aspiratie dar si revelatia idealului.
Numele de Hyperion inseamna din punct de vedere etimologic “cel care merge deasupra” dupa Hesiod este fiul cerului si totodata tatal soarelui si al lunii. Dupa Homer este soarele insasi, dupa alte conceptii imaginea lui se suprapune cu cea a unui zeu care face legatura intre cer si pamant, intre intuneric si lumina, intre moarte si viata, amenintand ca geniul de factura romantica se zbate intre viata si thanatos. Pe de alta parte, exista elemente ce vin din filozofia populara cu credintele, practicile magice si traditiile ei (formula de descantec a fetei).
2. Filonul filozofic propriu-zis porneste din cultura vasta a lui Eminescu pe traseul Kant Hegel, Schopenhower. Esentiala este influenta ultimului filozof potrivit caruia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu deoarece acesta este singurul capabil sa obiectiveze total actul cunoasterii si implicit sa renunte la subiectivitate.
3. Filonul limbii romane nu poate fi neglijat deoarece Eminescu recurge la o tripla perspectiva pentru a ajunge la formele cele mai adecvate in a exprima filosofia geniului (tripla perspectiva = populara, literara si metaforica)

Tema poemului a fost orientata de-a lungul receptarii poeziei lui Eminescu fie in spre concretul existentei fie catre absolutizarea acesteia. Totusi, in general Luceafarul a fost considerat drept o alegorie avand in centru tema romantica legata de existenta geniului in lume. Chiar Eminescu nota pe marginea manuscrisului “Aceasta este povestea, iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte, si numele lui scapa de simpla uitare, pe de alta parte insa, pe Pamant, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc.”

Structura si compozitie.

Intreaga sinteza tematica dar si a motivelor prezente in Luceafarul Eminescian se distribuie pe doua planuri de referinta pe de o parte un plan universal cosmic (macro-universul) iar pe de alta parte e vorba de planu uman, terestru sau microspatiul (ar putea fi vorba de “aproapele fetei de imparat”). Implicit aceste planuri exprima de fapt doua conditii: Luceafaruli geniu ii este data cunoasterea universala(fericirea rece) si doreste o ora de iubire in timp ce fata de imparat reprezentanta pamanteanului si a obisnuitului este inchisa in norocul ei, are parte de un destin si tinde fie si pentru un singur moment catre vesnicia si necuprinsul universului. Am putea considera ca pot fi descifrate doua posibile tendinte catre ideal: cea mai importanta are desigur o directie descendenta. Lirismul poemului este covarsitor si turnat adesea in scene de un dramatism maxim. De fapt, intregul poem ar putea fi considerat drept o calatorie fantastica si desigur cu un caracter profund initiatic in chiar sinele geniului. Totul ar trebui sa se finalizeze printr-o definitiva revenire la sinea absoluta dupa o autentica mustrare de constiinta. Avem de-a face asadar cu o structura bipolara careia ii corespunde o compozitie pe masura. Cele patru parti ale poemului urmaresc defapt fluxul dramatic provenit de la incercarea de interferenta a celor doua planuri (micro cosmosul obisnuit care indrazneste fie si pentur o clipa sa aiba intuitia macro cosmosului).

Simetria este perfecta iar dialogul dintre cele doua sfere este urmat prin prezentari separate generate in cadrul visului. Debutul poemului se afla sub semnul basmului tocmai pentru a ne integra intr-o atmosfera fantastica cu caracter de repetabilitate. Secventa dorintei de prelungeste in cea a visului care pornind de la mitul zburatorului (experimentat in poezia pasoptista de Ion Heliade Radulescu) propune doua intrupari ale Luceafarului tocmai pentru a ilustra o posibila interferare de daruri si sfere. Dinspre una catre cealalta atractia contrariilor devine din ce in ce mai fragila iar aceasta se intampla mai ales din perspectiva terestra. La chemarea fetei, gratie unei formule magice Luceafarul se smulge din fera sa spre a se intrupa din cer si din mare sub forma unui “mandru tanar”, a unui “tanar voievod” sau a unui “mort frumos cu ochii vii”. Ulterior intruparea sa se va face din soare si noapte deoarece portretele vizeaza dubla provenienta a tanarului (prin origine el apartine cosmosului insa prin infatisare pare a fi mai degraba pamantean).

Dialogul protagonistilor urmareste contrapunerea celor doua tendinte catre ideal, fata ar dori vesnicia si imensitatea dar se teme in fata necunoscutului, poate de aceea ingerul visat devine in curand demon aducandu-ne aminte de poemul Eminescian “Inger si demon”. La randul sau, Luceafarul propune idealul suprem insa pare sa accepte si sacrificiul suprem in favoarea celui comun, al pamantenilor.



Daca prima parte a poemului sustine posibila interferenta dintre doua idealuri extreme implicand moartea si viata, geniul si omul comun, cea de-a doua parte vizeaza traseul inchegarii unei idile obisnuite intre Catalin si Catalina. Am putea considera ca tendintele fetei isi schimba traseul din spre sus catre jos, semn al faptului ca propria cautare a idealului suprem este intru totul ratata, de aici ca o consecinta fireasca deriva si limbajul mult mai familiar al tabloului.

Patrea a treia expune uluitorul urcus al Luceafarului catre marile esente ale universului si ale lui insasi. Calatoria astrala se completeaza rapid cu un alt dialog gandit tot antitetic de esenta filozofica. Luceafarul-Hyperion ii cere Demiurgului conditia de muritor dar este refuzat ferm in numele cunoasterii profunde a conditiei umane, conditie care se bazeaza doar pe “desarte idealuri”. Urcusul propriu-zis al Luceafarului catre Demiurg paote fi inteles drept traseul geniului catre propria-i cunostinta pentru ca apoi sa intervina mustrarea de constiinta in fata unui autentic spectacol al trairii desertaciunii idealului terestru. Din inaltul cerului si al superioritatii depline Luceafarul arunca anotema asupra “chipului de lut” care isi traieste norocul in forma predestinarii. Conditia impusa lui inusi (“nemuritor si rece”) este acceptata pe deplin si definitiv.

Fluxul alegoric din Luceafarul consemneaza ca intr-o cronica metaforica si existentiala contiditia geniului fata cu lumea, fata cu idealul propriu-zis dar si fata cu propriu sine.

George Calinescu a descoperit in Luceafarul ceea ce era numit “Complexitatea simpla”. Talentul lui Eminescu sintetizeaza in absolut prin Luceafarul tot ceea ce crease pana atunci. Este interesanta realitatea stilului intrebuintat in sensul in care Eminescu nu ornamenteaza excesiv discursul liric si e mai degraba interesat de intuitia adevarului ultim. Fiind un poem romantic prin tema si motive Luceafarul dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanuli, dar si al geniului absolut. Dupa lectura intregului poem Luceafarul nu mai ramane o esenta in destinul si locul pe care il ocupa intr-un soi de asezare statica a lumii. El imbraca acum haina mitologica, parca intr-o dubla ipostaza, greaca si romaneasca purtand doua nume reprezentative Hyperion si Luceafarul. Unul dintre cele mai inalte plusuri aduse de poem se leaga de realitatea faptului ca sensul mitologic este investit si cu un sens profund filozofic.

Numele de Hyperion este numele tainic al eroului stiut numai de Demiurg care il striga in momentul cel mai grav al uitarii cu scopul vadit de a-l trezi la realitate, practic de a se intoarce catre propriile-i esente. Esenta lui redescoperita odata cu lectia de cunoastere oferita de Demiurg pare ca macar pentru o clipa regreta aparentele fragile ale unei vieti omenesti atrasa de forme si iluzii.

In Luceafarul ca in orice opera grandioasa a literaturii universale, ideile si sensurile exprimate simbolic sunt multiple, discernabile dintr-o realizare estetica simpla, dar cu siguranta expresiva din care a disparut orice incarcatura stilistica. Cuvantul “nud” recapata valorile esentiale iar parcursul poetic echivaleaza cu un drum spre redefinirea unicului adevar.

NEOMODERNISM – LEOAICA TANARA, IUBIREA – NICHITA STANESCU

NEOMODERNISM
LEOAICA TANARA, IUBIREA
NICHITA STANESCU

In periodizarea poeziei contemporane, critica literara a stabilit trei etape distincte:
A. Realismul socialist (proletcultismul) 1948-1964 care a echivalat cu o abatere de la rolul si rostul poeziei deoarece ideologia socialista a impus teme si modalitati de expresie cu totul nepotrivite exprimarii artistice manifestandu-se slugarnic fata de partidul unic.
B. Neomodernismul poetic sau generatia 60′ (1960-1980) a constituit o revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric la formele de expresie metaforice si la reflectiile filozofice. Poetii tineri ai vremii au innoit poezia si au mizat pe sintagme socante pentru cititor. Reprezentanti: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.
C. Postmodernismul sau generatia 80′ s-a format in general in cadrul cenaclurilor universitare unde poetii au fost promovati de revistele studentesti. Ceea ce aduce nou literatura postmoderna este in special relatia artistului cu lumea, cuvinetle cheie fiind “poezie care coboara in strada” sau “o poezie a realului”. Ca modalitati compozitionale noua poezie apeleaza la citate, colaj, creandu-se astfel intertextualitatea. Reprezentant: Mircea Cartarescu, Simona Popescu.

-Leoaica tanara, iubirea-

Face parte din volumul “O viziune a sentimentelor” din 1964 in care Nichita Stanescu prin cuvantul poetic esential vizualizeaza iubirea ca sentiment sau ca stare exotica a eului poetic. A fost receptata drept o capodopera a liricii erotice romanesti individualizandu-se prin transparenta imaginilor, prin proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor dar si prin simetria compozitiei.

Tema o constituie consecintele pe care iubirea navalinda sub forma unui animal de prada le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara dar totodata si cu sinele. Practic, “Leoaica tanara, iubirea” e mai degraba o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica in care eul poetic este puternic marcat de intensitatea celui mai uman sentiment, cel al iubirii.

Poezia este structurata de-a lungul a trei secvente lirice:

Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de dragoste care ia forma unei tinere leoaice agresive ce ii sare in fata poetului avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui infranganu-i coltii albi in fata. Chiar si existenta unor forme neaccentuate a pronumelui personal de persoana I singular (-mi, -ma, -m) potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste care il pandise in incordare mai demult.



Strofa a doua acentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate iubiri care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta ce se extinde asupra intregului univers. Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii intr-un joc al cercurilor concentrice ca simbol al perfectiunii “se facu un cerc de-a dura…” in acest nou univers poetul se regaseste ca intr-un nucleu existential ce poate organiza totul in jurul sau. Privirea, ca si auzul pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, se inalta tocmai langa ciocarlii sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme perceputa cu toate simturile. Ciocarlia este si ea un simbol, fiind pasarea ce zboara cel mai sus si are un cantec cu totul aparte. Poetul este extaziat in fata acestui nou sentiment marturia suprema fiind direct legata de aparitia curcubeului, simbol al unei fericiri nesperate.

Strofa a trei revine la momentul initial de aceasta data intruchipand iubirea insinuanta, sinele poetic isi pierde concretenta sub puterea devastatoare a iubirii, moment in care simturile se estompeaza. Asadar poetul nu se mai recunoaste, se simte confuz si bulversat in fata aceluiasi sentiment puternic. Acum spre final iubirea este perfida iar fericirea traita acum se leaga de o existenta terna monotona. Eul liric devine temator nemaistiind cat timp iubirea il va putea ferici.

Referat BAC 2019 – Lacustra – George Bacovia

Poezia apartine poemului “Plumb” tiparit in 1916. Se constituie ca o metafora ampla a fragilitatii.

Fiinta umana este amenintata vesnic de un univers ce ramane in afara cunoasterii. Fata de maniera romantica, simbolismul are o forta de negatie mult mai accentuata, eul poetic ajungand la abandonarea de sine prin ceea ce Rimbaud aprecia ca fiind “O dereglare a tuturor simturilor”.

Tonul poeziei Bacovie ne este aproape impersonalizat chiar daca discursul este rostit la persiana I. Critica de specialitate a vorbit despre o absenta a eului care se substituie pe sine.

Absenta aproape totala a figurilor de stil din aceasta poezie este semnificativa. Forta imagistica a cuvantului “Dispare” lasa locul unei tonalitati minore, in surdina ca intr-un ecou stingher, dar persistent.
In aceasta poezie in locul imaginii obsedate a plumbului apare obsesia pentru apa, a ploii dar in acelasi context al unei singuratati iremediabile.



Cele 4 catrene puncteaza sacadat zgomotul exaspetant al ploii care devine prin metafora “plans al materiei”. In universul Bacovian apa nu sugereaza viata ci este o stihie elementara. Aceasta se ingreuneaza, se intuneca, se adanceste, devine asadar materie.

Motivul ploii devine motivul plansului iar natura devine proiectia unei interioritati bolnave. In poezie ploaia cade halucinant iar omul se afla in locuinta lacustra, asadar in mijlocul intinderilor acviatice.Timpul isi pierde masura si asistam la o perpetuare nesfarsita a agresiunii naturii.
Din planul exterior textului alunecam catre lumea interioara, sufleteasca “Sunt singur si ma duce-un gand / Spre locuintele lacustre”.

Motivul simbolist al singuratatii se asociaza tacerii din jur care potenteaza halucinatia. Impresiile se aduna in secvente lirice ce au un accentuat caracter tactil. Poezia se dezvolta pe baza sinesteziilor deoarece fiinta inspaimantata are o acuitate sporita a perceptiilor si senzatiilor.

Dramatismul este accentuat de gandul care constientizeaza trairea in sens obsesiv, torturant. Poezia contine in ciuda notei impersonale si indici ai superioritatii.

Interesanta din acest punct de vedere este folosirea adverbului “parca”. Ea este o confesiune tulburatoare despre singuratate, tristete, nelinistea finite umane dincolo de timpul istoric. Imaginea podului neridicat trezeste spaima si sugereaza legatura inevitabila cu universul, culuarul prin care omul se lasa invadat de o lume exterioara adesea enigmatica si primejdioasa.Timpul este suspendat deoarece un destin comun arunca eul liric intr-o matrice existentiala ce apartine unui timp nedeterminat.
“Pilotii grei se prabusesc” inseamna anularea apararii si presupune invazia naturii in ipostaze malefice. Monotonia este sugerata de multitudinea gerunziilor cu fonetismul lor inchis si sumbru (plangand, plouand, asteptand). Aceste verbe implica si actiuni perpetue implicabile aflate intr-o vesnica desfasurare, o suferinta imensa umple tiparele deoarece omul tresare si asteapta zadarnic.

Tema omului primitiv alaturi de tendinta izolarii devin nesiguranta si nelinistea omului contemporan. Motivul central care organizeaza intregul text este cel al locuintei lacustre (refugiu, nevoie de protectie), acesta este strans asociat apei cu toate conotatiile mentionate: eroziune, greutate, invazie a necunoscutului, potop biblic, valuri ale istoriei si toate acestea convergand catre plans.

Dinu Flamand vorbeste la Bacovia despre intuitia tragica a neantului pe care Bacovia o restrange in toate reprezentarile viului.

Verbele sunt la timpul prezent, un prezent etern deoarece in universal Bacovian nu exista evolutie. Intreg edificiul liric surprinde ipostaza omului macerat de propria-i singuratate.

Ce este simbolismul?

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului XIX.

Simbolismul a cautat sa sugereze prin valorarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale vietii interioare.

Simbolismul ilustreaza efectul de modernizare a liricii (unii cirtici au ajuns sa considere simbolismul ca fiind parte a modernismului).

Paul Verlaine evidentia faptul ca muzica si sonoritatile in general ar trebui sa se afle la baza liricii (a tuturor poeziilor).

Idealul era ca poezia sa evite rostirea directa si sa pleteze in asa fel incat realitatea poetica sa fie sugerata.



Figura de stil care corespondea pe deplin intentiei poetilor simbolisti era simbolul (un cuvant concret care inlocuieste o “realitate abstracta”).

Corespondentele literare (sinesteziile literare) exprima legatura universal dintre lucruri, in sensul ca de obicei se stabilesc raporturi intre senzatii diferite, aspecte variate precum sunete, culori, muzica, poezie.

Predomina imaginile fara contur, iar spatiile poetice sunt orasele de provincie, taverna, parcul solidar, strazile pustii, mahalaua.

Motive de tip simbolist: singuratatea, tristetea, ploaia, nevroza.

Obsesia cromatica ne arata culori resemantizate ce prind sensuri noi, apar instrumente muzicale precum clavirul, vioara, violinul, muzica de famfara. Toate acestea exprima stari sufletesti limita.

FORME MODERNE IN DRAMATURGIE – IONA -MARIN SORESCU – TEXT DRAMATIC POSTBELIC

FORME MODERNE IN DRAMATURGIE
IONA
MARIN SORESCU
TEXT DRAMATIC POSTBELIC

Structura textului dramatic clasic:
– Cultiva ca specie tragedia, drama, comedia, farsa, vodevil
-Actiunea este logica, cu o tehnica lineara

Tehnici de constructie a actiunii dramatice:
– Inlantuirea evenimentelor, acumularea situatiilor
-Travestiul, substituirea de persoane (quipruquourile), imbroglio (tot soiul de confuzii), compozitie piramidala
-Conflictul este puternic si este generat de opozitia dintre personaje sau grupuri de personaje
-Persoanele prezinta tipologii general umane precum ipocritul, avarul, parvenitul, pretiosul, femeia vanitoasa
-Spatiul scenic este sugerat prin decor si prin indicatiile scenice
-Perspectivele temporale in teatrul clasic, e un timp fizic, linear, e un timp istoric, ultimul ar fi un timp in relatie cu evolutia actiunii.
-Limbajul scenic presupune faptul ca dramaturgul se exprima prin personajele sale si stie tot atat cat si acestea.


Structura textului dramatic modern:
-Specii: drama de idei, teatrul absurdului, teatrul liric, tragedia si farsa tragica
-La actiune propune o situatie simbolica fiind de obicei o succesiune de stari de constiinta (obsesii, cosmaruri, angoase), punctul culminant se disperseaza in mai multe momente, urmand ca finalul sa fie unul deschis, conflictul introduce opozitia dintre individ si existenta sau chiar dintre individ si sitem
-Personajele ilustreaza ipostaze existentiale (spaima de moarte, alienarea, esecul, absurdul), sunt generice, ele exprimand valori si de multe ori nu au nume
-Spatiul scenic apeleaza de obicei la simboluri precum labirintul, planurile temporale se multiplica: primul este un timp obiectiv perceput ca trecere, un timp incremenit (un prezent etern), timp interior dar si timp mitic
-Limbajul scenic: personajul se defineste prin dialogul conflictual, asadar nu prin actiune, modurile discursului, dialog scenic, monolog dramatic sau anticlimatic (schimbare de registru de la tragic la ironic)

Teatrul lui Marin Sorescu sta sub semnul parabolei si al metaforicului. Iona face parte dintr-o trilogie intitulata “Setea muntelui de sare”. Alaturi de ea, din trilogie mai fac parte Paraclisierul si Matca. Paraclisierul ilustreaza asteptarea, veghea in fata unei catedrale a carei usa nu se deschide. Personaj straniu coborat parca din picturile lui El Greco asteapta un semn dintr-o alta existenta, tinand in mana o lumanare cu care vrea sa inegreasca zidurile pentru a le conferi iluzia durabilitatii, traditiei si continuitatii. Dupa ce ultima lumanare se stinge, acesta isi aprinde vesmintele pentru a inegri fasia de zid ramasa, dar piere mistuit ca un rug de focul credintei. Se regasesc aici sugestii ale mitului Mesterului Manole. Absurdul, spiritualul, simbolucul, tragicul, starea de criza sunt elemente definitorii ale unui text ce confrunta individul cu existenta, starea de inocenta a fiintei anonime cu neobisnuitul si cu aberatiile isteriei, ale societatii in general.

Matca, este la randul ei o drama a singuratatii majore, a solidaritatii si continuitatii, o parabola moderna a potopului, o tanara invatatoare se pregateste sa nasca intr-un sat inconjurat de ape in timp ce tatal asteapta sa moara cu resemnare si liniste sufleteasca, viata si maortea, pruncul si adultul, barbatul si femeia sunt aparente antimonii intr-un intreg ce isi are legile proprii de succesiune ciclica. Dintre toate cele noua piese, Iona, pare cea ami existentialista, ilustrand un conflict modern si anume, confruntarea omului cu moartea, probabil ca solutia propusa de autor nu este doar aceea a sinuciderii ci si revolta in fata conditiei imposibile a propriului destin.

Pentru Albert Camur, adevarata problema a filosofiei este sinuciderea care presupune libertatea totala interioara in timp ce maortea voluntara are valoarea unui act de revolta si mai ales de demnitate.

Tema piesei este data de singuratatea fiintei, de cautarea identitatii pierdute, dar si de libertatea individului care isi asuma destinul precum in tragediile antice. Piesa ajunge sa comenteze astfel raportul dintre individ si societate, puterea logosului si conditia tragica a omului.

Geneza operei porenste de la mitul biblic al pescarului Iona care este pedepsit pentru ignorarea poruncii divine de a propovadui credinta crestina, el este inchis pentru 4 zile in burta unui peste urias, se roaga, se pocaieste, apoi este eliberat si isi asuma menirea de profet al cuvantului biblic, subiectul fabulei biblice se gaseste doar vag in textul dramatic al lui Sorescu, personajul de fata fiind chiar opus biblic. Aici pocainta revolta. Omul este desacralizat, dramaturgul nu a intentionat nici pe departe sa scrie o drama crestina, ci mai degraba sa reactualizeze un stravechi mit biblic intr-o perspectiva moderna, brutalitatea existentei, conditia omului incatusat, revoltat, reamintesc de experientele din teatrul modern a lui Eugen Ionescu.

Structura piesei subintitulata “Tragedie in 4 acte” (1968) presupune existenta a 4 tablouri care contin un monolog fals, sau cu un monolog fals interiorizat. Piesa intruchipeaza o parabola asupra conditiei umane in care eroul vorbeste cu sine insasi, textul fiind o suita de intrebari si raspunsuri, intr-un stin interogativ si adesea problematizant, indicatiile de regie sunt minime, decorul este pur conventional, redus pana la sugestie, iar discursul dramatic se mentine intr-o ambiguitate ce este specifica doar taatrului metaforic, distanta fata de teatrul clasic este evidenta mai ales, deoarece personajele sunt mai degraba, idei, simboluri, toate facand ca piesa sa fie greu de reprezentat scenic intrucat acesta se adreseaza, intr-un mode evident unui cititor avizat.

Meditatie folozofica asupra omului si a conditiei sale, opera trimite in special la teatrul antic, care infatisa lupta omului cu destinul sau, dorinta de a desacraliza mitul crestin este expresia strigatului tragic a individului insingurat care se zbate disperat sa-si regaseasca identitatea cautand calea libertatii.



Cele patru tablouri urmaresc avatarurile devenirii lui Iona si experientele sale antologice intr-o dialectica interior-exterior sau lume launtrica versus existenta/ experienta de suprafata. Desfasurarea simetrica a tablourilor conduce la gruparea lor in 1-4 (iona este afara- iluzie a libertatii), 2-3 (iona fiind in interiorul pestelui).

Primul tablou prezinta personajul inca de la inceput in gura pestelui. Amenintat, inca din start este pescarul aflat in fata marii, apa fiind semn al libertatii, al aspiratiei dar si deschidere catre un orizont nelimitat, functionand mai degraba ca o iluzie. Iona este un pescar ghinionist, nu prinde pestele cel mare ci numai “fati”, iar pentru a rezolva neputiinta impusa de destin isi procura un acvariu ca sa pescuiasca pestii ce mai fusesera prinsi odata, sentimentul de ratare si de dominare se insumeaza treptat. Iona ajunge sa se strige pe sine, pentru a se regasi si mediteaza asupra relatiei dintre viata si moarte. La finalul primului tablou eroul este inghitit de un peste urias cu care incearca sa se lupte strigand dupa ajutor (ramane pe mai departe singur in aventura cunoasterii).

Tabloul al II-lea se petrece in interiorul primului peste, in intuneric, Iona vorbeste mult incercand asadar sa se salveze prin logos, monologul sau dialogat contine idei esentiale, meditatii filozofice dar si cugetari sintentioase: “De ce oamneii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa maorte”, isi doreste libertatea si sa depaseasca spaima de singuratate “vesnica mistuire” este o sintagma mai degraba ironica, mai degraba pentru legile supravietuirii omenesti. Gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si considera ca ar trebui sa fie “un gratar la intrarea in orice suflet”, functionand ca o forma de protectie a eului si de selectie a lucrurilor importante, solutia pentru situatia limita in care se afla este una ironica si amara, presupunand in fapt sinuciderea. El devine primul pescar pescuit de el, cititorul asistand astfel la o schimbare a rolurilor intr-un scenariu absurd. Iona devine visator, vrea sa construiasca o barca de lemn in mijlocul marii pe care sa se odihneasca pescarusii si vantul, semn al stabilitatii dar si al nevoii de reper si siguranta, intr-o lume instabila pe care Iona o defineste sub forma unui “lacas de stat cu capul in maini, in mijlocul sufletului”.

Tabloul al III-lea se desfasoara in interiorul pestelui 2 care inghitise primul peste in care se afla o mica moara de vant, se regasesc note de comedie si parodie: ” daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume”. Apar doi figuranti, personaje de fundal ce isi duc povara continuu. Brusc, Iona devine increzator “O scot eu la cap intr-un fel”, spinteca din nou burta pestelui pentru a se gasi intr-un al treilea peste. Falsul dialog creste in dramatism, iar scrisoarea adresata mamei, traduce teama, nelinistea si nevoia de protectie: ” Mama, mi s-a intampalt o mare dezamagire! Mai naste-ma odata!” Finalul acestui tablou ilustreaza o aglomerare de ochi, o infinitate de guri, care pandesc si ameninta fiinta.

Tabloul al IV-lea il prezinta pe Iona in gura ultimului peste, doar aparent din nou afara in lumina, aproape de marea pe care nu o vede, reapar cei doi pescari, sugestia faptului ca in viata intalnesti mereu aceasi oameni, mediteaza asupra divinitatii, cu care se simte solidar dar revine la propria drama existentiala din care nu paote evada: “Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut” de aici si concluzia sceptica a personajului: “Traim si noi cum putem inauntru”.

Intr-o rasturnare ironica de sensuri, eroul incearca precizarea trecutului, prilej de resemnare a parintilor, a scolii, a lucrurilor familiale culminand cu definitia tragica si metaforica a vietii: ” Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa formata din ani pe care am trait-o eu. Cum ma numeam eu?”

ROMAN REALIST TRADITIONAL INTERBELIC – Liviu Rebreanu – Ion

ROMAN REALIST TRADITIONAL INTERBELIC
LIVIU REBREANU
ION

Apare in 1920, romanul se structureaza pe baza a doua forme de fictiune in proza: pe de o parte urmareste destinul personajului eponim (personaj al carui nume se regaseste in titlul operei) si pe de alta parte avem un roman ce urmareste relatiile interumane si realizaeaza o fresca a vietii satului.

Tema romanului este soical taraneasca prezentandu-l pe taranul dominat de dorinta de a avea pamant.

Romanul este alcatuit din dou aparti cu titluri conotative: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. La randul ei, fiecare parte are capitole cu titluri sinteza “Hora”, “Nunta”, “Nasterea” etc. .Titlurile si subtitlurile oglindesc conflictul dominant al fiecarui capitol.



Adrian Marino atragea atentia asupra substratului antorpologic= vizeaza conexiunile permanente ce se pot stabili intre dimensiunile operei si ale realitatii. Liviu Rebreanu afirma intr-un volum de marturisiri ca romanul Ion isi are originea intr-o scena pe care o vazuse intr-o zi de primavara: “Hoinarind pe coastele din jurul satului am zarit un taran imbracat in straie de sarbatoare. De odata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica”. Pe de alta parte Rebreanu marturiseste ca un alt eveniment din satul natal a stat la originea prezentului roman: un taran vaduv dintre cei mai bogati si-a batut cu bestialitate unica fata deoarece aceasta gresise si ramasese insarcinata. Autorul marturiseste ca realitatea nu este pentru el decat un pretext.

Romanul Ion are numeroase puncte de plecare si in nuvelele care fusesera publicate anterior.

1. Soveta (corsepondenta Anei) se va sinucide constientizand ca nu este iubita (in nuvela “Ofilire”)
2. Toma Lotru (George Bulbuc) taran bogat, se va casatori cu Rafila (Florica) fata saraca ce-l iubea pe Tanase (Ion) un taran sarac. Toma il va ucide pe Tanase in nuvela “Rafuiala”

Tehhenicile dominante ale romanului sunt:

A. Cea a contrapunctului (element de modernitate).
Tehnica contrapunctului – fiecare scena sau tablou este dominat de figura unui personaj, iar fiecare capitol prezinta o scena din viata unei familii sau surprinde un aspect din viata satului.

B. Tehnica circulara la care se ajunge prin prezentarea drumului in incipitul si la finalul romanului introducand cititorul dar si scotandu-l pe acesta din lumea fictiunii. In prezentarea implicit a drumului afunda verbele de miscare care au rolul de a sugera dramatismul evenimentelor (alearga, spinteca, coboara) pe cand in prezentarea finala a drumului sunt verbe de miscare lenta (trece, se pierde). In incipit avem in mod metaforic prefigurata ideea destinului odata cu fata spalacita de ploi a lui Hristos. La final revine aceeasi imagine, Hristosul de acum fiind de tinichea “cu fata poleita de raza intarziata”.

Satul se afirma sub forma unui cronotop, un spatiu ce are anumite caracteristici initial schimbate de evenimente din pricina trecerii timpului. Dupa ce personajul este umanizat din departare patrund sunete de viori sugerand astfel prezenta implicita a omului, este prezentata si hora de duminica, “o hora a soartei” in opinia lui Nicolae Manolescu.

Naratorul isi alege in mod deliberat un eveniment important din viata satului pentru a avea ocazia prezentarii globale a satenilor. Jocul tinerilor potenteaza din nou prin verbe dinamice, dorinta de viata a acestora si capacitatea de a se bucura prin cantec. Prezentarea personajelor urmareste o stratificare clara a societatii rurale: “barbatii casatoriti nu mai iau parte la hora, primarul isi pastreaza pozitia printr-o conduita demna, Simion Padunoiu”, fostul invatator este ascultat cu evlavie in timp ce Alexandru Pop glanetasu, saracul nu are curaj sa se apropie de ei, semn al limitarii impuse de indigenta (saracie).

Relatiile dintre personaje:
Bogatasii – Vasile Baciu, Toma Bulbuc si George Bulbuc
Saracii – Ion Glanetasul, Dumitru Moarcas si Florica
Preotul- Ion Belciug
Invatatorul- Zaharia Herdelea
Reprezentantii Imp Austro-Ungar- Inspectorul Horvat



Nexurile dintre personaje valideaza o fresca a reralitatilor sociale, economice si politice ale satului ardelenesc la inceputul scolului XX aratand caracterul social si realist al romanului. Mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au avere genereaza relatii sociale tensionate intre saraci si bogati, si face ca insasi casatoria sa fie vazuta sub forma unui contract social, familiile neintemeindu-se pe sentimente ci pe interesul aproape exclusiv economic. Factorul acesta este sursa dramei mai multor personaje printre care Ion, Florica, Gheorghe, Ana, Vasile Baciu si chiar Laura.

In relatiile cu regimul Austro Ungar, cei mai multi afectati sunt intelectualii deoarece autoritatile cauta cu incapatanare sa elideze orice forma de cunostinta nationala (Titu Herdelea este un asemenea entuziast in timp de preotl Belciug incearca sa pastreze printr-o educatie religioasa corecta constiinta neamului).

Personajul Ion este urmarit din perspectiva mai multor instante narative (parerile altor personaje) si este motivat auctorial (prezentare impresionala din partea autorului) beneficiind de o constructie complexa. Nicolae Manolescu arata ca toate aspectele prezentate conduc la ideea ca romanul Ion este unul al esecurilor, al vointelor infranate, al resemnarilor, pentru autor, Ion insemnand “creatie de oameni si de viata” .

Tradiționalism – Vasile Voiculescu – IN GRADINA GHETIMANI

Poezia lui Voiculescu a cunoscut o traictorie spetaculoasa evoluand practic de la datele unei poezii de factura pasoptista la formele unui modernism moderat pe durata a trei etape de creatie.  Prima etapa cuprinde volumele “Poezii”, “Tara zimbrului”, “Parga”.

Primul volum infatiseaza un univers rustic. Poetul ne apare ca mistuit in fata setei de cunoastere manifestata in cautarea religioasa si filozofica.

Chiar de la prima etapa Voiculescu poate fi socotit drept un poet religios cu versuri ce provin din substanta evangheliilor carora le da forma alegorica.

Aspectul general al poeziilor din primul volum este reprezentat de impacare si de agonie ce il apropie de stilul popular. Cel de-al doilea volum se inscrie in traditia poeziei patriotice a lui Vasile Alecsandri fiind inspirat de lupta ostasilor romani in primul razboi mondial. Cea de-a doua etapa a maturitatii cuprinde volumele “Poeme cu ingeri”, “Destin”, “Urcus”, “Intrezarire”.



Poezia face parte din volumul “Parga” aparut in 1921, volum ce marcheaza evolutia poetului catre o lirica de factura noua in care scenele si motivele biblice apar nu ca simple elemente decorative ci sunt chemate sa puna in evidenta zbuciumul uman aflat in cautarea divinitatii si a cunoasterii. Textul biblic propriu-zis de la care porneste Voiculescu ii apartine evanghelistului Luca care spre deosebire de ceilalti evanghelisti accentueaza chinul sufletesc al Mantuitorului care l-a precedat pe cel trupesc in scena rastignirii. Momentul evocat este cel de dinaintea arestarii lui Iisus, cand acesta se retrage dupa Cina Cea de Taina in Gradina Ghetimani de pe Muntele Maslinilor pentru a se reculege. Scena este celebra si apare in cadrul iconografiei histrice occidentale, in lucrarile unor mari artisti precum El Greco, Durer, Bellini.

Chiar daca tema este religioasa, semnificatiile textului pot fi cautate si dincolo de aceasta. Lupta lui Iisus cu maortea reprezinta alegoric conflictul etern dintre cunoastete si traire, dintre trup si suflet.

La nivel compozitional observam existenta a doua planuri, cel al divinului si cel al omenescului, prezentand momente de cumplita nesiguranta si indecizie: “Parinte, de voieste treaca de la mine acest pahar… dar nu voia mea, ci voia ta sa se faca”.

In prima strofa poetul infatiseaza imaginea iconica a lui Iisus cazut pe branci in iarba cu chipul alb ca varul pe care curgeau sudori de sange. Imaginile picturale au o forta de expresie aparte si se nasc din contrastul alb-rosu ca elemente cromatice ce traduc cele doua ipostaze ale fiintei.

Prin hiperbola poetul sugereaza dimensiunea cosmica a durerii ce declanseaza fenomenele naturii: “Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna “.

Strofele a doua si a treia dezvolta ideea tragediei omului in fata mortii, a crucificarii. Inaintea sacrificiului suprem sentimentele si trairile sunt variate: revolta, jale, speranta, acceptare si chiar frica. Dumnezeu este sugerat prin metafora “O mana neindurata”, imagine care aduce aminte de psalmi arghezieni care prezinta destinul cumplit la care este osandit Iisus.



Simbolul cupei trebuie inteles atat in sens spiritual ca suma a pacatelor omenirii pe care Iisus si le asuma dar si in sens material daca avem in vedere clipa in care a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor.

Infama bautura are aparenta inselatoare a mierii iar veninul se asociaza cu dulceata intr-un oximoron al suferintei ce isi asteapta izbavirea.

Cele doua atitudini deceptia si revolta sunt reprezentate in text prin intermediul propozitiilor adversative: “Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa/ Dar nu voia s-atinga infama bautura”. Iisus poate fi si metafora omului singur printre semeni aflat in fata lui Dumnezeu abandonat de ceilalti si ramas sa duca singur o lupta  de dragul oamenilor , al celor care de fapt l-au tradat.

Tudor Arghezi – Flori de mucigai

Confruntarea cu moartea in lirica argheziana

          Opera lirica a lui Arghezi se constituie de-a lungul a 4 mari directii:

-poezia filozofica

-poezia existentiala

-poezia sociala

-poezia de dragoste

          Dincolo de tema mortii, cea a cautarii lui Dumnezeu constituie una dintre coordonatele definitorii ale universului liric arghezian asa incat multi critici literari considera ca Psalmii arghezieni reprezinta partea cea mai rezistenta a operei sale, la Arghezi cuvantul este asimilat logosului.

          Intr-un fel poetul repeta actul creator primordial descoperind necontenit noi semnificatii poetice: “Ma lupt de o viata intreaga cu cuvintele. Am cautat sa le supun si din materia lor plastica sa modelez dupa gand si simtire un vesmant nou pentru o idee sau pentru sentiment.” In fata mortii Arghezi a exprimat toata gama de atitudini de la spaima terifianta dintr-o poezie “Precum duhovniceasca” pana la acceptarea senina, aproape mioritica din poezia “De-a v-atei ascunselea” tema centrala a operei fiind moartea ce conjuga un intreg complex de teme si motive printre care: destinul, iubirea, devenirea prin celalat, jocul, egalitatea in fata mortii sau trecerea vresus clipa.

          Textul poeziei este organizat pe o schema doar aparent epica in care tatal isi initiaza copiii in taina mortii apeland la formele unui joc. Mai intai ii avertizeaza asupra disparitiei intr-o zi a fiecarei fiinte atraganu-le implicit atentia asupra prefectiunii jocului. Identificam in aceasta viziune argheziana a mortii ideea consubstantialitatii regnurilor vietii care participa in aceeasi masura la ineditul joc ce este privit ca o curgere lenta astfel incat poetul reprezinta gradat emotia.

“Puii mei, bobocii mei, copiii mei

 Asa este jocul

 Il joci in doi, in trei,

Il joci in cate, cati vrei

Arde-l-ar focul.”

          Unitatea universului se pastreaza mereu aceeasi, iubirea tatalui pentru copii se manifesta si in duiosia cu care se gandeste la bunastarea acestora.

          Clepsidra ii aduce poetului dezamagire, nostalgie, parere de rau dar si revolta ce este strigata patimas la finalul poeziei.

          Chiar daca titlul este imprumutat de la un joc copilaresc iar textul urmareste sa mentina iluzia jocului, razbate eterna framantare a omului, zbuciumul launtric al celui care se simte amenintat, durerea de “piericiune” in “Duhovniceasca”.



          Atitudinea in fata mortii ia forma spaimei de neant iar perspectiva poetului asupra lumii capata dimensiuni inspaimantatoare prin grandoare “Ce noapte groasa, ce noapte grea/ A batut in fundul lumii cineva”, pare ca intreg universul este scaldat de un intuneric de nepatruns sugerandu-se lipsa de perspectiva sau limitarea la care este condamnat individul. Noaptea reprezinta aici nu doar un element de cadru ci mai ales o stare de suflet. Versuri precum “Tati nu mai sunt/ Tati au plecat de cand ai plecat/ Tati au murit de tot”, extind ideea mortii asupra intregului univers astfel incat poetul isi cauta scaparea la pieptul mamei sub forma unui delir. Aceasta evocare a iubirii materne are sensul unei recuperari a fericirii simple pe care poetul o experimentase in copilarie.

          Poetul va intra in circuitul materiei, se depersonalizeaza iar numarul casei simbolizeaza identitatea acestuia. Interesant este faptul ca, intreaga locuinta are aceeasi soarta cu cea a omului.

           Exista o frica de maorte dezvaluita  mai pregnant in ultima strofa cand poetul se identifica cu Iisus omul care nu mai paote suporta durerile crucii si fuge de pe ea.

          La putini dintre poetii literaturii noastre apropierea mortii este oarecum linistitoare. Cauza sta in ceea ce Mircea Eliade a numit a fi un “Crestinism cosmic”. Moartea marcheaza intrarea intr-un taram al neprevazutului.

-Flori de mucegai-

          Poezia face parte din volumul cu acelasi nume aparaut in anul 1931.

          Este un text pragmatic asadar o arta poetica care marcheaza o modificare in estetica lui Tudor Arghezi. Incepand de acum precum in intreaga poezie moderna de la Baudelaire la suprarealism, lirica lui Arghezi se aseaza acum sub semnul categoriilor negative precum uratul, banalul, bizarul, oribilul, bufoneria etc…

          Sub semnul paradoxului, inca de la primele versuri ne intampina o poetica a antipoeticului “L-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un perete de firida goala”. Acestea trimit la scrijelirile intemnitatului, spatiul ermetic putand fi chilia monahala, celula inchisorii sau caverna.

          Arta manieristica este inlocuita acum cu arta insolita ce poarta pecetea raului.

          Versurile din “Flori de mucegai” sunt scrise “pe un perete de firida goala” ca o expresie a claustrarii, a insingurarii si poate chiar a vidului existential.

          La adapostul beznei din penitenciar pe intuneric in singuratate prolifereaza domnate doar florile de mucegai ca niste flori ale raului. Inchiderea inseamna condamnare la intuneric si singuratate , firida optureaza orice sursa exterioara de lumina, orice deschidere catre lumea de afara.

          Criticul Nicolae Balota descopera ca supratema intregului ciclu al florilor raului este “viata in ruptura”.



          Omul este parasit de semeni si de Dumnezeu si abandonat propriei demonii, harul divin la fel si inspiratia i-au fost retrase definitiv. Simbolurile inspiratiei evanghelistilor nu strajuiesc lirica florilor de mucegai. Din cei 4 scriitori biblici lipseste in mod semnificativ Matei si simbolul sau transcedental ingerul.

          Constient de originalitatea gestului sau, poetul incearca o alta cale: refuza sa fie mijlocitorul harului, instrumentul actiunii divine. Din potriva arta lui sta sub consemnul unei sacralitati negative, ea se vrea a fi o emblema a nedesavarsirii, a imperfectiunii umane.

          Noua poezie se profileaza intr-un egal temporal “Sunt stihuri fara an”.

          Statutul de detentie presupune atingerea gradului 0 al existentei umane  ca punct imprejurul caruia salasluieste raul: “Stihuri de groapa” aceasta echivaleaza insa cu o moarte pe care poezia este chemata sa o exprime.

          Stihurile de groapa capata forma unui bocet arhaic in care se impreuneaza aspiratia spre puritate (spre sete de apa) cu dorinta de extinctie (si de foame de scrum).

          Odata cu volumul florilor de mucegai imaginarul arghezian coboara intr-un regim nocturn al imaginii unde omul desi nu mai are acces la transcendent mai nazuieste la puritatea esentelor. Fronda totala a versului arghezian e transmisa odata cu “unghiile de la mana stanga” prin acestea autorul instiga raul primar, poate chiar animalic. Poetul va avea de acum inainte un dublu rost:

1. reinprospatarea limbajului poetic prin infuzia de cuvinte vulgare sau argotice carora sa li se descopere expresivitatea

2. valorificarea aspectelor nefaste ale existentei astfel incat chiar in mijlocul noptii spiritul sa desluseasca lumina cunoasterii.

          Ambele poezii sunt arte poetice precum “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a lui Blaga.

Enigma Otiliei – Roman realist modern balzacian – George Calinescu

          George Calinescu scrie un roman realist ce se caracterizeaza prin urmatoarele:

– Autorul intentioneaza sa zugraveasca o fresca sociala, mai precis mediul citadin romanesc bucurestean de la inceputul secolului XX

-Foloseste ca sursa de inspiratie propria sa viata dar se inspira din viata membrilor familiilor sale



-Creaza un univrs verosimil iar lumea reala este reflectata ca intr-o oglinda

-Naratorul este omniscient si omniprezent

-In incipit sunt prezentate coordonatele spatiale si temporale 1909 Bucuresti, este descris mediul si sunt convocate la o reuniune principalele caractere in casa lui Costache Giurgiuveanu la un joc de carti.

* Romanul lui Calinescu se incadeaza in coordonatele timpului realist, dar dincolo de aspectele general acceptate se disting cu claritate elementele moderne de inceput de secol XX si chiar anticipari ale prozei absurde (prin personajele clanului Tulea).

          Tema principala a romanului este sociala si prezinta doua componente de provenienta balzaciana:

          a) Zugraveste o fresca sociala ca un om de stiinta, ca un biolog lucid si detasat

          b) Tema mostenirii aduce in prim plan problema banului care ii confera individului demnitate si putere in raport cu semenii sai. Precum in romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmaresc in mod obsesiv sa intre in posesia unei mosteniri care sa le schimbe destinul.

          * Tema iubirii nu ocupa prim planul romanului dar creaza aceasta impresia deoarece dragostea este un sentiment definitoriu chiar si prin absenta ei.



          Cuplul Felix-Otilia s-a impus in constiinta publicului in categoria esecului ce este provocat din interior. Femeia se dovedeste a fi surprinzator de matura, se autodeclara frivola si inferioara barbatului. Ea se opune casatoriei chiar daca mostenirile i-ar fi asigurat un trai decent. Ea motiveaza ca nu se casatoreste deoarece i-ar frana cariera. In realitate isi apara libertatea si isi urmeaza natura.

          Cuplul Otilia Pascalopol, nu a facut cariera in ciuda simpatiei cu care a fost tratat poate si pentru ca reprezenta o imbinare a aspiratiilor amoroase ale barbatului matur indragostit aproape incestuos de o fata cu aproape 30 de ani mai tanara urmand opiniei lui Denis de Rougemont “Iubirea nu are varsta”.

          Capitolele sunt numerotate de catre autor pana la 20 si au functia de a delimita secventele dar nu cu extrema rigoare in sensul ca, de multe ori in interiorul unui capitol se trece brusc catre un plan narativ nou. Prin urmare s-ar fi putut ca numarul lor sa fie mai mare sau mai mic fara afectarea vreo unei reguli.

          Titlul romanului a fost dat de editor care a considerat ca termenul de “Enigma” este mai comercial decat “Parintii Otiliei” ce fusese initial ales de Calinescu in traditie balzaciana.

          Raportul dintre incipit si final dezvolta in maniera conotativa aspecte ce plaseaza romanul in avangarda postmodernismului. Cel putin trei secvente pot candida la statutul de incipit:

          – descrierea strazii Antim si a casei lui Giurgiuveanu,

          – secventa intalnirii lui Felix cu unchiul sau si replica absurda a acestuia “Nu sta nimeni aici”,

          -renunirea principalelor personaje in casa lui Costache, incipit specific romanului realist .

(Este ca si cum romanul ar incepe de trei ori in diverse moduri, avand o constructie insolita).

          Finalul este alcatuit din doua secvente. In deznodamant il aflam pe Felix abandonat insa epilogul ofera cititorului inocent o pseudojustificare a gestului Otiliei.

          -Balzacianismul romanului,



          -Scriitorul este istoricul moravurilor si pictorul societatii contemporane,

          -Banul este zeul suprem in societate, de aici rolul mostenirii,

          -Relatiile sociale sunt esentiale,

          -Descrierea este amanuntita si mai ales simbolica deoarece fiecare detaliu va juca un rol in povestire. Balzac spunea “dati-mi o manusa si voi reconstitui personajul” asa cum antropologul reconstituie animalul intreg plecand de la un os.

          – Aspectul unei case dezvaluie ceva din caracterul proprietarului,

          -Vestimentatia unui personaj si detaliile figurii sale sunt expresii de a fi ale omului respectiv,

          -In totdeauna imaginatia se sprijina pe documente.

« Older posts Newer posts »