BASMUL CULT
POVESTEA LUI HARAP ALB

Din punct de vedere genealogic cuvantul de basm provine din limba slavona acolo unde “basni” inseamna nascocire sau scornire.

Este o specie a genului epic in proza in care personaje imaginare participa la intamplari fabuloase prin care vor impune ordinea valorica a binelui. Termenul de poveste este numai partial legat de basm deoarece povestea inseamna relatarea unor intamplari imaginare in sens mai larg si nu respecta tipicul basmului. George Calinescu era de parere ca basmul reprezinta “oglindire a vietii in moduri fabuloase”.

Fambulosul este un mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente supranaturale fara corespondenta cu realitatea.

Fantasticul este un mod de reflectare al lumii prin folosirea de elemente fantastice care au totusi legatura cu realitatea astfel incat trasatura dominanta a operei fantastice este ezitarea. Atat personajul cat si cititorul oscileaza intre a da faptelor o explicatie fie naturala, fie supranaturala.

Vasile Lovinescu considera ca basmul are intotdeauna un substrat mitic.
Spre deosebire de basmul popular, basmul cult nu este conservator ci din potriva inovator. Cu toate acestea, in general, basmul respecta un tipar narativ fixat in primul rand de Vladimir Propp in “Morfologia basmului”:
1. Orice basm incepe cu o stare de echilibru intre (un crai care avea trei feciori si traia linistit la curtea sa).
2. Tulburarea echilibrului are drept cauza o nedreptate (imparatul Verde nu are mostenitor la tron si cere un nepot).
3. Se desfasoara o actiune de recuperare a echilibrului (fiul cel mic pleca spre unchiul sau si de-a lungul acestui drum initiatic primeste o lectie de viata fiind supus la mai multe probe, la mai multe examene).
4. Se restabileste echilibrul si este rasplatit eroul (Harap Alb devine imparat si se insoara cu fata imparatului).



Conform celor mai cunoscute definitii tema basmului este data de lupta dintre bine si rau cu triumful binelui. Eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, atasament liber consimtit. Cel care nu respecta codul este pedepsit oferindu-i-se sansa reintegrarii.
Formulele basmului suntexpresii stereotipe ce par adesea lipsite de sens.

Totusi, in realtate functiile acestora sunt deosebit de precise:
a) Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga se multumeste de aceasta data cu un simplu “Amu cica a fost odata” dupa care se straduieste pe o pagina intreaga sa explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele. Cuvantul “cica” sugereaza ca nu ar fi fost martot la evenimente si poate sa arunce o mica umbra de indoiala.
b) Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia ascultatorului dar au si rolul de a delimita clar secventele narative: “Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este.”
c) Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul din lumea povestii si de a-l aduce in lumea reala in care binele nu va mai ajunge sa invinga intotdeauna.

Dupa cum considera Roland Barthes personajele sunt niste ”fiinte de hartie”, ele traiesc numai in lumea fictiunii, nu au consistenta desi mimeaza realitatea. Harap Alb, asemenea oricarui fat frumos este personaj principal pozitiv eponim si protagonist. Antogonistul intr-o opera narativa este cel care se opune cursului firesc al evenimentelor (spanul).

Numele lui Harap Alb este creat pe un oximoron deoarece combina contrarii Harap= negru, poate sa trimita la ideea de rob, sluga in timp ce albul este ideea puritatii si al stapanului. Harap Alb probeaza inteligenta, bunatate, sociabilitate, fire vesela insa din pacate are si defecte: naivitate (se lasa pacalit de span).

E.M. Forster sustine ca personajele sunt de doua feluri:
1) Plate
2) Rotunde
Comicul este o trasatura importanta ce diferentiaza basmul luiCreanga de cel popular.
• Exprimarea poznasa “sa traiasca treizile cu cea de alaltaieri”
• Ironia (doar unu-i imparatul Ros vestit prin meleagurile acestea pentru bunatatea sa)
• Zeflemeaua (tare-mi esti drag, te-as vara in san dar nu incapi de urechi)
• Porecle caricaturale: Buzila, Setila
• Caracterizari pitoresti (precum cea a lui Gerila).
In povestea lui Harap Alb fantasticul este antropomorifizat (este credibil, verosimil, pare firesc.)

George Calinescu analizeaza povestile scriitorului din Humulesti si constata ca punctul de plecare al tuturor reprezinta folclorul romanesc, ele reactualizand teme si motive de circulatie universala cu o vechime straveche (aproape mitica).

In logica populara pe care Creanga o dezvalui, ideea de baza pleaca de la un aforism “ Omul de soi bun se vadeste sub orice strai”.
Basmul a fost publicat in revista ieseana “Convorbiri literare” in 1877 dupa ce in epoca aparusera primele culegeri de basme populare realizate de Petre Ispirescu 1872.

Mai presus decat lupta dintre bine si rau observam ca tema tratata de catre autor este una preponderent morala referitoare la conditia eroului care mai inainte de a fi imparat trebuie sa cunoasca si statutul de sluga tocmai pentru a invata sa-si inteleaga supusii si sa isi exercite puterea in chip responsabil.

Textul lui Creanga este construit prin montajul mai multor cuvinte populare chiar daca ele vor cunoaste interpretari diferite de modelul folcloric:
– Imparatul fara urmasi
– Superioritatea mezinului
– Cifra 3
– Porbele
– Calatoria
– Incercarea puterii
– Impostorul
– Viclesugul
– Schimbarea identitatii
– Petitul, tovarasii devotati
– Animalele recunoascatoare
– Apa vie/ moarta
– Nunta
– Ajutorul dat de divinitate

Simbolul central al basmului ramane evident drumul gandit ca o metafora a descoperirii realitatii, a semenilor, a vietii si chiar a propriului sine, incalcand sfatul parintesc si refuzand astfel experienta celor mai varstnici, eroul va fi pus el insusi in situatia de a dobandi experienta in fata vietii parcurgand astfel un traseu mai mult simbolic de la a sti la a face. Stie sa depaseasca toate obstacolele ce ii apar in cale, isi constientizeaza greseala, isi asuma consecintele astfel incat calatoria spre tronul unchiului sau care la inceput e un datum (destin care nu a putut fi schimbat). O rasplata obtinuta fara niciun merit devine o lupta permanenta de-a lungul careia isi testeaza: inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea si onoarea.

Este o lectie de viata care il transforma pozitiv astfel incat suita experientelor prin care trece se incheie in chip semnificativ cu moartea si invierea lui. Putem afirma ca Ion Creanga regandeste conditia eroica in sensul ca nu mai este infrant prin lupta directa si printr-o multiplicare a binelui.

Harap Alb nu savarseste nimic spectaculos, el nu prezinta insusirile supranaturale specifice unui fat frumos, este insa prietenos, loial si are incredere in oameni, reprezinta intr-un cuvant omul ideal ale carui insusiri vor fi intotdeauna de oameni simpli.

Numele primit de erou surprinde cel mai bine dubla fata a fiintei umane, el simbolizeaza evolutia personajului de la statutul de sluga la cel de stapan folosind acest antroponim, Creanga individualizeaza in chip uman detasandu-se de basmul popular.