Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei atestat istoric surprins in cea de-a doua domnie la tronul Moldovei. Nuvela se deschide cu dialogul dintre Alexandru Lapusneanu si cei patru boieri: Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici. Prin cuvintele lui este caracterizat indirect exprimandu-si atitudinea ferma, hotarata de a cuceri tronul Moldovei: ”Daca voi ma vrei, eu va vreu”, ”sa ma intorc mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarat”.

Este un bun cunoscator al psihologiei umane intuind planul vicelean al lui Motoc atunci cand il roaga sa renunte la ostile pagane, iar daca va avea nevoie de ajutor vor interveni ei cu femeile si copiii. Daca boierii isi exprima nemultumirea fata de revenirea la tron, multimea il primeste cu bucurie si nadejde amintindu-i de prima lui domnie cand n-a avut timpul sa-si dezvaluie ”uratul caracter”.

Este razbunator fata de boierii care l-au tradat in prima domnie luand ca masura incendierea cetatilor, mai putin cea a Hotinului ca ei sa nu mai aiba posibilitatea de a completa impotriva domnitorului.

Rugamintea doamnei Ruxandra de a inceta cu omorurile il face sa reactioneze impulsiv promitandu-i un leac de frica. Lapusneanu stapaneste arta disimularii prin gesturile pe care le face (inchinarea la icoane, la racla Sf. Ioan cel Nou), dar si prin discursul tinutul in fata boierilor prin care-si cere iertare. Cruzimea este subliniata in scena construirii piramidei din capetele boierilor in functie de ranguri.

Crutat pentru o perioada scurta de timp, in conflictul principal, Alexandru Lapusneanu nu se lasa induplecat de rugamintile lui Motoc spunandu-i ca intreaga Moldova stie ceea ce a facut. Este abil politic reusind sa se razbune pe Motoc fara a incalca promisiunea. Retragerea in cetatea Hotinului este facuta cu scopul de a-i urmari indeaproape pe cei doi boieri fugari Spancioc si Stroici. In criza bolii, actioneaza violent amenintandu-si sotia si copilul: ”iar pre cateaua asta voi sa o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si a dusmanilor mei”.

Finalul nuvelei il surprinde pe Alexandru Lapusneanu in ipostaza victimei nevoit sa-si accepte destinul. Personajul este un erou exceptional in imprejurari exceptionale construit din lumini si umbre in antiteza cu doamna Ruxandra.