Degeaba știi dacă nu pui în practică

Titlul se referă mai mult la dezvoltarea personală (o să urmeze un articol și pe tema asta) și despre munca efectuată în mediul online. Mă iau drept exemplu pe mine și voi povestii din punctul meu de vedere cum stă treaba cu știutul și cu pusul în practică.

Deși titlul spune totul, vreau să detaliez un pic și în același timp să mă și plâng de situația în care mă aflu de, de cam multă vreme. Știu să fac o grămadă de chestii, și știu să le fac bine, și lucrurile astea îmi pot aduce o mulțime de beneficii atât pe plan profesional, financiar și chiar spiritual, însă nu le fac.

Și nu știu de ce nu le fac, pentru că idei sunt atâtea, cunoștință este atâta, parcă totul este atât de ușor când știi cum să faci și știi despre ce-i vorba în fiecare domeniu și vezi că totuși nu faci nimic și doar gura este de tine și nu te apuci odată să te pui pe treabă și să evoluezi odată, să nu-ți mai rămână ideile la capitolul idei și să fie trecute la capitoul realizări.

Nu știu dacă confortul este cel care mă ține și ne ține pe loc, dacă lenea are și ea un efect în toată treaba asta sau pur și simplu ne-am învățat să trăim așa și vrem mai mult dar fără să facem ceva în sensul ăsta. Știu că sună tare trist, însă ăsta-i purul adevăr.

Și știu că nu sunt singurul în situația asta și știu că trebuie să încep odată să-mi programez timpul și nu numai, trebuie să muncesc și să nu mă mai gândesc doar la roadele muncii care oricum vor veni, fie că vor venii mai târziu sau mai devreme.

Concluzia finală este că degeaba știu cum să produc peste 3.000 de euro într-o lună dacă nu fac acest lucru. Degeaba!

Lasă un răspuns