La Vorbitor

blog de la vorbitor

Page 2 of 9

Referat BAC 2019 – Lacustra – George Bacovia

Poezia apartine poemului “Plumb” tiparit in 1916. Se constituie ca o metafora ampla a fragilitatii.

Fiinta umana este amenintata vesnic de un univers ce ramane in afara cunoasterii. Fata de maniera romantica, simbolismul are o forta de negatie mult mai accentuata, eul poetic ajungand la abandonarea de sine prin ceea ce Rimbaud aprecia ca fiind “O dereglare a tuturor simturilor”.

Tonul poeziei Bacovie ne este aproape impersonalizat chiar daca discursul este rostit la persiana I. Critica de specialitate a vorbit despre o absenta a eului care se substituie pe sine.

Absenta aproape totala a figurilor de stil din aceasta poezie este semnificativa. Forta imagistica a cuvantului “Dispare” lasa locul unei tonalitati minore, in surdina ca intr-un ecou stingher, dar persistent.
In aceasta poezie in locul imaginii obsedate a plumbului apare obsesia pentru apa, a ploii dar in acelasi context al unei singuratati iremediabile.



Cele 4 catrene puncteaza sacadat zgomotul exaspetant al ploii care devine prin metafora “plans al materiei”. In universul Bacovian apa nu sugereaza viata ci este o stihie elementara. Aceasta se ingreuneaza, se intuneca, se adanceste, devine asadar materie.

Motivul ploii devine motivul plansului iar natura devine proiectia unei interioritati bolnave. In poezie ploaia cade halucinant iar omul se afla in locuinta lacustra, asadar in mijlocul intinderilor acviatice.Timpul isi pierde masura si asistam la o perpetuare nesfarsita a agresiunii naturii.
Din planul exterior textului alunecam catre lumea interioara, sufleteasca “Sunt singur si ma duce-un gand / Spre locuintele lacustre”.

Motivul simbolist al singuratatii se asociaza tacerii din jur care potenteaza halucinatia. Impresiile se aduna in secvente lirice ce au un accentuat caracter tactil. Poezia se dezvolta pe baza sinesteziilor deoarece fiinta inspaimantata are o acuitate sporita a perceptiilor si senzatiilor.

Dramatismul este accentuat de gandul care constientizeaza trairea in sens obsesiv, torturant. Poezia contine in ciuda notei impersonale si indici ai superioritatii.

Interesanta din acest punct de vedere este folosirea adverbului “parca”. Ea este o confesiune tulburatoare despre singuratate, tristete, nelinistea finite umane dincolo de timpul istoric. Imaginea podului neridicat trezeste spaima si sugereaza legatura inevitabila cu universul, culuarul prin care omul se lasa invadat de o lume exterioara adesea enigmatica si primejdioasa.Timpul este suspendat deoarece un destin comun arunca eul liric intr-o matrice existentiala ce apartine unui timp nedeterminat.
“Pilotii grei se prabusesc” inseamna anularea apararii si presupune invazia naturii in ipostaze malefice. Monotonia este sugerata de multitudinea gerunziilor cu fonetismul lor inchis si sumbru (plangand, plouand, asteptand). Aceste verbe implica si actiuni perpetue implicabile aflate intr-o vesnica desfasurare, o suferinta imensa umple tiparele deoarece omul tresare si asteapta zadarnic.

Tema omului primitiv alaturi de tendinta izolarii devin nesiguranta si nelinistea omului contemporan. Motivul central care organizeaza intregul text este cel al locuintei lacustre (refugiu, nevoie de protectie), acesta este strans asociat apei cu toate conotatiile mentionate: eroziune, greutate, invazie a necunoscutului, potop biblic, valuri ale istoriei si toate acestea convergand catre plans.

Dinu Flamand vorbeste la Bacovia despre intuitia tragica a neantului pe care Bacovia o restrange in toate reprezentarile viului.

Verbele sunt la timpul prezent, un prezent etern deoarece in universal Bacovian nu exista evolutie. Intreg edificiul liric surprinde ipostaza omului macerat de propria-i singuratate.

Ce este simbolismul?

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului XIX.

Simbolismul a cautat sa sugereze prin valorarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale vietii interioare.

Simbolismul ilustreaza efectul de modernizare a liricii (unii cirtici au ajuns sa considere simbolismul ca fiind parte a modernismului).

Paul Verlaine evidentia faptul ca muzica si sonoritatile in general ar trebui sa se afle la baza liricii (a tuturor poeziilor).

Idealul era ca poezia sa evite rostirea directa si sa pleteze in asa fel incat realitatea poetica sa fie sugerata.



Figura de stil care corespondea pe deplin intentiei poetilor simbolisti era simbolul (un cuvant concret care inlocuieste o “realitate abstracta”).

Corespondentele literare (sinesteziile literare) exprima legatura universal dintre lucruri, in sensul ca de obicei se stabilesc raporturi intre senzatii diferite, aspecte variate precum sunete, culori, muzica, poezie.

Predomina imaginile fara contur, iar spatiile poetice sunt orasele de provincie, taverna, parcul solidar, strazile pustii, mahalaua.

Motive de tip simbolist: singuratatea, tristetea, ploaia, nevroza.

Obsesia cromatica ne arata culori resemantizate ce prind sensuri noi, apar instrumente muzicale precum clavirul, vioara, violinul, muzica de famfara. Toate acestea exprima stari sufletesti limita.

FORME MODERNE IN DRAMATURGIE – IONA -MARIN SORESCU – TEXT DRAMATIC POSTBELIC

FORME MODERNE IN DRAMATURGIE
IONA
MARIN SORESCU
TEXT DRAMATIC POSTBELIC

Structura textului dramatic clasic:
– Cultiva ca specie tragedia, drama, comedia, farsa, vodevil
-Actiunea este logica, cu o tehnica lineara

Tehnici de constructie a actiunii dramatice:
– Inlantuirea evenimentelor, acumularea situatiilor
-Travestiul, substituirea de persoane (quipruquourile), imbroglio (tot soiul de confuzii), compozitie piramidala
-Conflictul este puternic si este generat de opozitia dintre personaje sau grupuri de personaje
-Persoanele prezinta tipologii general umane precum ipocritul, avarul, parvenitul, pretiosul, femeia vanitoasa
-Spatiul scenic este sugerat prin decor si prin indicatiile scenice
-Perspectivele temporale in teatrul clasic, e un timp fizic, linear, e un timp istoric, ultimul ar fi un timp in relatie cu evolutia actiunii.
-Limbajul scenic presupune faptul ca dramaturgul se exprima prin personajele sale si stie tot atat cat si acestea.


Structura textului dramatic modern:
-Specii: drama de idei, teatrul absurdului, teatrul liric, tragedia si farsa tragica
-La actiune propune o situatie simbolica fiind de obicei o succesiune de stari de constiinta (obsesii, cosmaruri, angoase), punctul culminant se disperseaza in mai multe momente, urmand ca finalul sa fie unul deschis, conflictul introduce opozitia dintre individ si existenta sau chiar dintre individ si sitem
-Personajele ilustreaza ipostaze existentiale (spaima de moarte, alienarea, esecul, absurdul), sunt generice, ele exprimand valori si de multe ori nu au nume
-Spatiul scenic apeleaza de obicei la simboluri precum labirintul, planurile temporale se multiplica: primul este un timp obiectiv perceput ca trecere, un timp incremenit (un prezent etern), timp interior dar si timp mitic
-Limbajul scenic: personajul se defineste prin dialogul conflictual, asadar nu prin actiune, modurile discursului, dialog scenic, monolog dramatic sau anticlimatic (schimbare de registru de la tragic la ironic)

Teatrul lui Marin Sorescu sta sub semnul parabolei si al metaforicului. Iona face parte dintr-o trilogie intitulata “Setea muntelui de sare”. Alaturi de ea, din trilogie mai fac parte Paraclisierul si Matca. Paraclisierul ilustreaza asteptarea, veghea in fata unei catedrale a carei usa nu se deschide. Personaj straniu coborat parca din picturile lui El Greco asteapta un semn dintr-o alta existenta, tinand in mana o lumanare cu care vrea sa inegreasca zidurile pentru a le conferi iluzia durabilitatii, traditiei si continuitatii. Dupa ce ultima lumanare se stinge, acesta isi aprinde vesmintele pentru a inegri fasia de zid ramasa, dar piere mistuit ca un rug de focul credintei. Se regasesc aici sugestii ale mitului Mesterului Manole. Absurdul, spiritualul, simbolucul, tragicul, starea de criza sunt elemente definitorii ale unui text ce confrunta individul cu existenta, starea de inocenta a fiintei anonime cu neobisnuitul si cu aberatiile isteriei, ale societatii in general.

Matca, este la randul ei o drama a singuratatii majore, a solidaritatii si continuitatii, o parabola moderna a potopului, o tanara invatatoare se pregateste sa nasca intr-un sat inconjurat de ape in timp ce tatal asteapta sa moara cu resemnare si liniste sufleteasca, viata si maortea, pruncul si adultul, barbatul si femeia sunt aparente antimonii intr-un intreg ce isi are legile proprii de succesiune ciclica. Dintre toate cele noua piese, Iona, pare cea ami existentialista, ilustrand un conflict modern si anume, confruntarea omului cu moartea, probabil ca solutia propusa de autor nu este doar aceea a sinuciderii ci si revolta in fata conditiei imposibile a propriului destin.

Pentru Albert Camur, adevarata problema a filosofiei este sinuciderea care presupune libertatea totala interioara in timp ce maortea voluntara are valoarea unui act de revolta si mai ales de demnitate.

Tema piesei este data de singuratatea fiintei, de cautarea identitatii pierdute, dar si de libertatea individului care isi asuma destinul precum in tragediile antice. Piesa ajunge sa comenteze astfel raportul dintre individ si societate, puterea logosului si conditia tragica a omului.

Geneza operei porenste de la mitul biblic al pescarului Iona care este pedepsit pentru ignorarea poruncii divine de a propovadui credinta crestina, el este inchis pentru 4 zile in burta unui peste urias, se roaga, se pocaieste, apoi este eliberat si isi asuma menirea de profet al cuvantului biblic, subiectul fabulei biblice se gaseste doar vag in textul dramatic al lui Sorescu, personajul de fata fiind chiar opus biblic. Aici pocainta revolta. Omul este desacralizat, dramaturgul nu a intentionat nici pe departe sa scrie o drama crestina, ci mai degraba sa reactualizeze un stravechi mit biblic intr-o perspectiva moderna, brutalitatea existentei, conditia omului incatusat, revoltat, reamintesc de experientele din teatrul modern a lui Eugen Ionescu.

Structura piesei subintitulata “Tragedie in 4 acte” (1968) presupune existenta a 4 tablouri care contin un monolog fals, sau cu un monolog fals interiorizat. Piesa intruchipeaza o parabola asupra conditiei umane in care eroul vorbeste cu sine insasi, textul fiind o suita de intrebari si raspunsuri, intr-un stin interogativ si adesea problematizant, indicatiile de regie sunt minime, decorul este pur conventional, redus pana la sugestie, iar discursul dramatic se mentine intr-o ambiguitate ce este specifica doar taatrului metaforic, distanta fata de teatrul clasic este evidenta mai ales, deoarece personajele sunt mai degraba, idei, simboluri, toate facand ca piesa sa fie greu de reprezentat scenic intrucat acesta se adreseaza, intr-un mode evident unui cititor avizat.

Meditatie folozofica asupra omului si a conditiei sale, opera trimite in special la teatrul antic, care infatisa lupta omului cu destinul sau, dorinta de a desacraliza mitul crestin este expresia strigatului tragic a individului insingurat care se zbate disperat sa-si regaseasca identitatea cautand calea libertatii.



Cele patru tablouri urmaresc avatarurile devenirii lui Iona si experientele sale antologice intr-o dialectica interior-exterior sau lume launtrica versus existenta/ experienta de suprafata. Desfasurarea simetrica a tablourilor conduce la gruparea lor in 1-4 (iona este afara- iluzie a libertatii), 2-3 (iona fiind in interiorul pestelui).

Primul tablou prezinta personajul inca de la inceput in gura pestelui. Amenintat, inca din start este pescarul aflat in fata marii, apa fiind semn al libertatii, al aspiratiei dar si deschidere catre un orizont nelimitat, functionand mai degraba ca o iluzie. Iona este un pescar ghinionist, nu prinde pestele cel mare ci numai “fati”, iar pentru a rezolva neputiinta impusa de destin isi procura un acvariu ca sa pescuiasca pestii ce mai fusesera prinsi odata, sentimentul de ratare si de dominare se insumeaza treptat. Iona ajunge sa se strige pe sine, pentru a se regasi si mediteaza asupra relatiei dintre viata si moarte. La finalul primului tablou eroul este inghitit de un peste urias cu care incearca sa se lupte strigand dupa ajutor (ramane pe mai departe singur in aventura cunoasterii).

Tabloul al II-lea se petrece in interiorul primului peste, in intuneric, Iona vorbeste mult incercand asadar sa se salveze prin logos, monologul sau dialogat contine idei esentiale, meditatii filozofice dar si cugetari sintentioase: “De ce oamneii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa maorte”, isi doreste libertatea si sa depaseasca spaima de singuratate “vesnica mistuire” este o sintagma mai degraba ironica, mai degraba pentru legile supravietuirii omenesti. Gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si considera ca ar trebui sa fie “un gratar la intrarea in orice suflet”, functionand ca o forma de protectie a eului si de selectie a lucrurilor importante, solutia pentru situatia limita in care se afla este una ironica si amara, presupunand in fapt sinuciderea. El devine primul pescar pescuit de el, cititorul asistand astfel la o schimbare a rolurilor intr-un scenariu absurd. Iona devine visator, vrea sa construiasca o barca de lemn in mijlocul marii pe care sa se odihneasca pescarusii si vantul, semn al stabilitatii dar si al nevoii de reper si siguranta, intr-o lume instabila pe care Iona o defineste sub forma unui “lacas de stat cu capul in maini, in mijlocul sufletului”.

Tabloul al III-lea se desfasoara in interiorul pestelui 2 care inghitise primul peste in care se afla o mica moara de vant, se regasesc note de comedie si parodie: ” daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume”. Apar doi figuranti, personaje de fundal ce isi duc povara continuu. Brusc, Iona devine increzator “O scot eu la cap intr-un fel”, spinteca din nou burta pestelui pentru a se gasi intr-un al treilea peste. Falsul dialog creste in dramatism, iar scrisoarea adresata mamei, traduce teama, nelinistea si nevoia de protectie: ” Mama, mi s-a intampalt o mare dezamagire! Mai naste-ma odata!” Finalul acestui tablou ilustreaza o aglomerare de ochi, o infinitate de guri, care pandesc si ameninta fiinta.

Tabloul al IV-lea il prezinta pe Iona in gura ultimului peste, doar aparent din nou afara in lumina, aproape de marea pe care nu o vede, reapar cei doi pescari, sugestia faptului ca in viata intalnesti mereu aceasi oameni, mediteaza asupra divinitatii, cu care se simte solidar dar revine la propria drama existentiala din care nu paote evada: “Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut” de aici si concluzia sceptica a personajului: “Traim si noi cum putem inauntru”.

Intr-o rasturnare ironica de sensuri, eroul incearca precizarea trecutului, prilej de resemnare a parintilor, a scolii, a lucrurilor familiale culminand cu definitia tragica si metaforica a vietii: ” Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa formata din ani pe care am trait-o eu. Cum ma numeam eu?”

ROMAN REALIST TRADITIONAL INTERBELIC – Liviu Rebreanu – Ion

ROMAN REALIST TRADITIONAL INTERBELIC
LIVIU REBREANU
ION

Apare in 1920, romanul se structureaza pe baza a doua forme de fictiune in proza: pe de o parte urmareste destinul personajului eponim (personaj al carui nume se regaseste in titlul operei) si pe de alta parte avem un roman ce urmareste relatiile interumane si realizaeaza o fresca a vietii satului.

Tema romanului este soical taraneasca prezentandu-l pe taranul dominat de dorinta de a avea pamant.

Romanul este alcatuit din dou aparti cu titluri conotative: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. La randul ei, fiecare parte are capitole cu titluri sinteza “Hora”, “Nunta”, “Nasterea” etc. .Titlurile si subtitlurile oglindesc conflictul dominant al fiecarui capitol.



Adrian Marino atragea atentia asupra substratului antorpologic= vizeaza conexiunile permanente ce se pot stabili intre dimensiunile operei si ale realitatii. Liviu Rebreanu afirma intr-un volum de marturisiri ca romanul Ion isi are originea intr-o scena pe care o vazuse intr-o zi de primavara: “Hoinarind pe coastele din jurul satului am zarit un taran imbracat in straie de sarbatoare. De odata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica”. Pe de alta parte Rebreanu marturiseste ca un alt eveniment din satul natal a stat la originea prezentului roman: un taran vaduv dintre cei mai bogati si-a batut cu bestialitate unica fata deoarece aceasta gresise si ramasese insarcinata. Autorul marturiseste ca realitatea nu este pentru el decat un pretext.

Romanul Ion are numeroase puncte de plecare si in nuvelele care fusesera publicate anterior.

1. Soveta (corsepondenta Anei) se va sinucide constientizand ca nu este iubita (in nuvela “Ofilire”)
2. Toma Lotru (George Bulbuc) taran bogat, se va casatori cu Rafila (Florica) fata saraca ce-l iubea pe Tanase (Ion) un taran sarac. Toma il va ucide pe Tanase in nuvela “Rafuiala”

Tehhenicile dominante ale romanului sunt:

A. Cea a contrapunctului (element de modernitate).
Tehnica contrapunctului – fiecare scena sau tablou este dominat de figura unui personaj, iar fiecare capitol prezinta o scena din viata unei familii sau surprinde un aspect din viata satului.

B. Tehnica circulara la care se ajunge prin prezentarea drumului in incipitul si la finalul romanului introducand cititorul dar si scotandu-l pe acesta din lumea fictiunii. In prezentarea implicit a drumului afunda verbele de miscare care au rolul de a sugera dramatismul evenimentelor (alearga, spinteca, coboara) pe cand in prezentarea finala a drumului sunt verbe de miscare lenta (trece, se pierde). In incipit avem in mod metaforic prefigurata ideea destinului odata cu fata spalacita de ploi a lui Hristos. La final revine aceeasi imagine, Hristosul de acum fiind de tinichea “cu fata poleita de raza intarziata”.

Satul se afirma sub forma unui cronotop, un spatiu ce are anumite caracteristici initial schimbate de evenimente din pricina trecerii timpului. Dupa ce personajul este umanizat din departare patrund sunete de viori sugerand astfel prezenta implicita a omului, este prezentata si hora de duminica, “o hora a soartei” in opinia lui Nicolae Manolescu.

Naratorul isi alege in mod deliberat un eveniment important din viata satului pentru a avea ocazia prezentarii globale a satenilor. Jocul tinerilor potenteaza din nou prin verbe dinamice, dorinta de viata a acestora si capacitatea de a se bucura prin cantec. Prezentarea personajelor urmareste o stratificare clara a societatii rurale: “barbatii casatoriti nu mai iau parte la hora, primarul isi pastreaza pozitia printr-o conduita demna, Simion Padunoiu”, fostul invatator este ascultat cu evlavie in timp ce Alexandru Pop glanetasu, saracul nu are curaj sa se apropie de ei, semn al limitarii impuse de indigenta (saracie).

Relatiile dintre personaje:
Bogatasii – Vasile Baciu, Toma Bulbuc si George Bulbuc
Saracii – Ion Glanetasul, Dumitru Moarcas si Florica
Preotul- Ion Belciug
Invatatorul- Zaharia Herdelea
Reprezentantii Imp Austro-Ungar- Inspectorul Horvat



Nexurile dintre personaje valideaza o fresca a reralitatilor sociale, economice si politice ale satului ardelenesc la inceputul scolului XX aratand caracterul social si realist al romanului. Mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au avere genereaza relatii sociale tensionate intre saraci si bogati, si face ca insasi casatoria sa fie vazuta sub forma unui contract social, familiile neintemeindu-se pe sentimente ci pe interesul aproape exclusiv economic. Factorul acesta este sursa dramei mai multor personaje printre care Ion, Florica, Gheorghe, Ana, Vasile Baciu si chiar Laura.

In relatiile cu regimul Austro Ungar, cei mai multi afectati sunt intelectualii deoarece autoritatile cauta cu incapatanare sa elideze orice forma de cunostinta nationala (Titu Herdelea este un asemenea entuziast in timp de preotl Belciug incearca sa pastreze printr-o educatie religioasa corecta constiinta neamului).

Personajul Ion este urmarit din perspectiva mai multor instante narative (parerile altor personaje) si este motivat auctorial (prezentare impresionala din partea autorului) beneficiind de o constructie complexa. Nicolae Manolescu arata ca toate aspectele prezentate conduc la ideea ca romanul Ion este unul al esecurilor, al vointelor infranate, al resemnarilor, pentru autor, Ion insemnand “creatie de oameni si de viata” .

Tradiționalism – Vasile Voiculescu – IN GRADINA GHETIMANI

Poezia lui Voiculescu a cunoscut o traictorie spetaculoasa evoluand practic de la datele unei poezii de factura pasoptista la formele unui modernism moderat pe durata a trei etape de creatie.  Prima etapa cuprinde volumele “Poezii”, “Tara zimbrului”, “Parga”.

Primul volum infatiseaza un univers rustic. Poetul ne apare ca mistuit in fata setei de cunoastere manifestata in cautarea religioasa si filozofica.

Chiar de la prima etapa Voiculescu poate fi socotit drept un poet religios cu versuri ce provin din substanta evangheliilor carora le da forma alegorica.

Aspectul general al poeziilor din primul volum este reprezentat de impacare si de agonie ce il apropie de stilul popular. Cel de-al doilea volum se inscrie in traditia poeziei patriotice a lui Vasile Alecsandri fiind inspirat de lupta ostasilor romani in primul razboi mondial. Cea de-a doua etapa a maturitatii cuprinde volumele “Poeme cu ingeri”, “Destin”, “Urcus”, “Intrezarire”.



Poezia face parte din volumul “Parga” aparut in 1921, volum ce marcheaza evolutia poetului catre o lirica de factura noua in care scenele si motivele biblice apar nu ca simple elemente decorative ci sunt chemate sa puna in evidenta zbuciumul uman aflat in cautarea divinitatii si a cunoasterii. Textul biblic propriu-zis de la care porneste Voiculescu ii apartine evanghelistului Luca care spre deosebire de ceilalti evanghelisti accentueaza chinul sufletesc al Mantuitorului care l-a precedat pe cel trupesc in scena rastignirii. Momentul evocat este cel de dinaintea arestarii lui Iisus, cand acesta se retrage dupa Cina Cea de Taina in Gradina Ghetimani de pe Muntele Maslinilor pentru a se reculege. Scena este celebra si apare in cadrul iconografiei histrice occidentale, in lucrarile unor mari artisti precum El Greco, Durer, Bellini.

Chiar daca tema este religioasa, semnificatiile textului pot fi cautate si dincolo de aceasta. Lupta lui Iisus cu maortea reprezinta alegoric conflictul etern dintre cunoastete si traire, dintre trup si suflet.

La nivel compozitional observam existenta a doua planuri, cel al divinului si cel al omenescului, prezentand momente de cumplita nesiguranta si indecizie: “Parinte, de voieste treaca de la mine acest pahar… dar nu voia mea, ci voia ta sa se faca”.

In prima strofa poetul infatiseaza imaginea iconica a lui Iisus cazut pe branci in iarba cu chipul alb ca varul pe care curgeau sudori de sange. Imaginile picturale au o forta de expresie aparte si se nasc din contrastul alb-rosu ca elemente cromatice ce traduc cele doua ipostaze ale fiintei.

Prin hiperbola poetul sugereaza dimensiunea cosmica a durerii ce declanseaza fenomenele naturii: “Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna “.

Strofele a doua si a treia dezvolta ideea tragediei omului in fata mortii, a crucificarii. Inaintea sacrificiului suprem sentimentele si trairile sunt variate: revolta, jale, speranta, acceptare si chiar frica. Dumnezeu este sugerat prin metafora “O mana neindurata”, imagine care aduce aminte de psalmi arghezieni care prezinta destinul cumplit la care este osandit Iisus.



Simbolul cupei trebuie inteles atat in sens spiritual ca suma a pacatelor omenirii pe care Iisus si le asuma dar si in sens material daca avem in vedere clipa in care a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor.

Infama bautura are aparenta inselatoare a mierii iar veninul se asociaza cu dulceata intr-un oximoron al suferintei ce isi asteapta izbavirea.

Cele doua atitudini deceptia si revolta sunt reprezentate in text prin intermediul propozitiilor adversative: “Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa/ Dar nu voia s-atinga infama bautura”. Iisus poate fi si metafora omului singur printre semeni aflat in fata lui Dumnezeu abandonat de ceilalti si ramas sa duca singur o lupta  de dragul oamenilor , al celor care de fapt l-au tradat.

Tudor Arghezi – Flori de mucigai

Confruntarea cu moartea in lirica argheziana

          Opera lirica a lui Arghezi se constituie de-a lungul a 4 mari directii:

-poezia filozofica

-poezia existentiala

-poezia sociala

-poezia de dragoste

          Dincolo de tema mortii, cea a cautarii lui Dumnezeu constituie una dintre coordonatele definitorii ale universului liric arghezian asa incat multi critici literari considera ca Psalmii arghezieni reprezinta partea cea mai rezistenta a operei sale, la Arghezi cuvantul este asimilat logosului.

          Intr-un fel poetul repeta actul creator primordial descoperind necontenit noi semnificatii poetice: “Ma lupt de o viata intreaga cu cuvintele. Am cautat sa le supun si din materia lor plastica sa modelez dupa gand si simtire un vesmant nou pentru o idee sau pentru sentiment.” In fata mortii Arghezi a exprimat toata gama de atitudini de la spaima terifianta dintr-o poezie “Precum duhovniceasca” pana la acceptarea senina, aproape mioritica din poezia “De-a v-atei ascunselea” tema centrala a operei fiind moartea ce conjuga un intreg complex de teme si motive printre care: destinul, iubirea, devenirea prin celalat, jocul, egalitatea in fata mortii sau trecerea vresus clipa.

          Textul poeziei este organizat pe o schema doar aparent epica in care tatal isi initiaza copiii in taina mortii apeland la formele unui joc. Mai intai ii avertizeaza asupra disparitiei intr-o zi a fiecarei fiinte atraganu-le implicit atentia asupra prefectiunii jocului. Identificam in aceasta viziune argheziana a mortii ideea consubstantialitatii regnurilor vietii care participa in aceeasi masura la ineditul joc ce este privit ca o curgere lenta astfel incat poetul reprezinta gradat emotia.

“Puii mei, bobocii mei, copiii mei

 Asa este jocul

 Il joci in doi, in trei,

Il joci in cate, cati vrei

Arde-l-ar focul.”

          Unitatea universului se pastreaza mereu aceeasi, iubirea tatalui pentru copii se manifesta si in duiosia cu care se gandeste la bunastarea acestora.

          Clepsidra ii aduce poetului dezamagire, nostalgie, parere de rau dar si revolta ce este strigata patimas la finalul poeziei.

          Chiar daca titlul este imprumutat de la un joc copilaresc iar textul urmareste sa mentina iluzia jocului, razbate eterna framantare a omului, zbuciumul launtric al celui care se simte amenintat, durerea de “piericiune” in “Duhovniceasca”.



          Atitudinea in fata mortii ia forma spaimei de neant iar perspectiva poetului asupra lumii capata dimensiuni inspaimantatoare prin grandoare “Ce noapte groasa, ce noapte grea/ A batut in fundul lumii cineva”, pare ca intreg universul este scaldat de un intuneric de nepatruns sugerandu-se lipsa de perspectiva sau limitarea la care este condamnat individul. Noaptea reprezinta aici nu doar un element de cadru ci mai ales o stare de suflet. Versuri precum “Tati nu mai sunt/ Tati au plecat de cand ai plecat/ Tati au murit de tot”, extind ideea mortii asupra intregului univers astfel incat poetul isi cauta scaparea la pieptul mamei sub forma unui delir. Aceasta evocare a iubirii materne are sensul unei recuperari a fericirii simple pe care poetul o experimentase in copilarie.

          Poetul va intra in circuitul materiei, se depersonalizeaza iar numarul casei simbolizeaza identitatea acestuia. Interesant este faptul ca, intreaga locuinta are aceeasi soarta cu cea a omului.

           Exista o frica de maorte dezvaluita  mai pregnant in ultima strofa cand poetul se identifica cu Iisus omul care nu mai paote suporta durerile crucii si fuge de pe ea.

          La putini dintre poetii literaturii noastre apropierea mortii este oarecum linistitoare. Cauza sta in ceea ce Mircea Eliade a numit a fi un “Crestinism cosmic”. Moartea marcheaza intrarea intr-un taram al neprevazutului.

-Flori de mucegai-

          Poezia face parte din volumul cu acelasi nume aparaut in anul 1931.

          Este un text pragmatic asadar o arta poetica care marcheaza o modificare in estetica lui Tudor Arghezi. Incepand de acum precum in intreaga poezie moderna de la Baudelaire la suprarealism, lirica lui Arghezi se aseaza acum sub semnul categoriilor negative precum uratul, banalul, bizarul, oribilul, bufoneria etc…

          Sub semnul paradoxului, inca de la primele versuri ne intampina o poetica a antipoeticului “L-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un perete de firida goala”. Acestea trimit la scrijelirile intemnitatului, spatiul ermetic putand fi chilia monahala, celula inchisorii sau caverna.

          Arta manieristica este inlocuita acum cu arta insolita ce poarta pecetea raului.

          Versurile din “Flori de mucegai” sunt scrise “pe un perete de firida goala” ca o expresie a claustrarii, a insingurarii si poate chiar a vidului existential.

          La adapostul beznei din penitenciar pe intuneric in singuratate prolifereaza domnate doar florile de mucegai ca niste flori ale raului. Inchiderea inseamna condamnare la intuneric si singuratate , firida optureaza orice sursa exterioara de lumina, orice deschidere catre lumea de afara.

          Criticul Nicolae Balota descopera ca supratema intregului ciclu al florilor raului este “viata in ruptura”.



          Omul este parasit de semeni si de Dumnezeu si abandonat propriei demonii, harul divin la fel si inspiratia i-au fost retrase definitiv. Simbolurile inspiratiei evanghelistilor nu strajuiesc lirica florilor de mucegai. Din cei 4 scriitori biblici lipseste in mod semnificativ Matei si simbolul sau transcedental ingerul.

          Constient de originalitatea gestului sau, poetul incearca o alta cale: refuza sa fie mijlocitorul harului, instrumentul actiunii divine. Din potriva arta lui sta sub consemnul unei sacralitati negative, ea se vrea a fi o emblema a nedesavarsirii, a imperfectiunii umane.

          Noua poezie se profileaza intr-un egal temporal “Sunt stihuri fara an”.

          Statutul de detentie presupune atingerea gradului 0 al existentei umane  ca punct imprejurul caruia salasluieste raul: “Stihuri de groapa” aceasta echivaleaza insa cu o moarte pe care poezia este chemata sa o exprime.

          Stihurile de groapa capata forma unui bocet arhaic in care se impreuneaza aspiratia spre puritate (spre sete de apa) cu dorinta de extinctie (si de foame de scrum).

          Odata cu volumul florilor de mucegai imaginarul arghezian coboara intr-un regim nocturn al imaginii unde omul desi nu mai are acces la transcendent mai nazuieste la puritatea esentelor. Fronda totala a versului arghezian e transmisa odata cu “unghiile de la mana stanga” prin acestea autorul instiga raul primar, poate chiar animalic. Poetul va avea de acum inainte un dublu rost:

1. reinprospatarea limbajului poetic prin infuzia de cuvinte vulgare sau argotice carora sa li se descopere expresivitatea

2. valorificarea aspectelor nefaste ale existentei astfel incat chiar in mijlocul noptii spiritul sa desluseasca lumina cunoasterii.

          Ambele poezii sunt arte poetice precum “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a lui Blaga.

Enigma Otiliei – Roman realist modern balzacian – George Calinescu

          George Calinescu scrie un roman realist ce se caracterizeaza prin urmatoarele:

– Autorul intentioneaza sa zugraveasca o fresca sociala, mai precis mediul citadin romanesc bucurestean de la inceputul secolului XX

-Foloseste ca sursa de inspiratie propria sa viata dar se inspira din viata membrilor familiilor sale



-Creaza un univrs verosimil iar lumea reala este reflectata ca intr-o oglinda

-Naratorul este omniscient si omniprezent

-In incipit sunt prezentate coordonatele spatiale si temporale 1909 Bucuresti, este descris mediul si sunt convocate la o reuniune principalele caractere in casa lui Costache Giurgiuveanu la un joc de carti.

* Romanul lui Calinescu se incadeaza in coordonatele timpului realist, dar dincolo de aspectele general acceptate se disting cu claritate elementele moderne de inceput de secol XX si chiar anticipari ale prozei absurde (prin personajele clanului Tulea).

          Tema principala a romanului este sociala si prezinta doua componente de provenienta balzaciana:

          a) Zugraveste o fresca sociala ca un om de stiinta, ca un biolog lucid si detasat

          b) Tema mostenirii aduce in prim plan problema banului care ii confera individului demnitate si putere in raport cu semenii sai. Precum in romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmaresc in mod obsesiv sa intre in posesia unei mosteniri care sa le schimbe destinul.

          * Tema iubirii nu ocupa prim planul romanului dar creaza aceasta impresia deoarece dragostea este un sentiment definitoriu chiar si prin absenta ei.



          Cuplul Felix-Otilia s-a impus in constiinta publicului in categoria esecului ce este provocat din interior. Femeia se dovedeste a fi surprinzator de matura, se autodeclara frivola si inferioara barbatului. Ea se opune casatoriei chiar daca mostenirile i-ar fi asigurat un trai decent. Ea motiveaza ca nu se casatoreste deoarece i-ar frana cariera. In realitate isi apara libertatea si isi urmeaza natura.

          Cuplul Otilia Pascalopol, nu a facut cariera in ciuda simpatiei cu care a fost tratat poate si pentru ca reprezenta o imbinare a aspiratiilor amoroase ale barbatului matur indragostit aproape incestuos de o fata cu aproape 30 de ani mai tanara urmand opiniei lui Denis de Rougemont “Iubirea nu are varsta”.

          Capitolele sunt numerotate de catre autor pana la 20 si au functia de a delimita secventele dar nu cu extrema rigoare in sensul ca, de multe ori in interiorul unui capitol se trece brusc catre un plan narativ nou. Prin urmare s-ar fi putut ca numarul lor sa fie mai mare sau mai mic fara afectarea vreo unei reguli.

          Titlul romanului a fost dat de editor care a considerat ca termenul de “Enigma” este mai comercial decat “Parintii Otiliei” ce fusese initial ales de Calinescu in traditie balzaciana.

          Raportul dintre incipit si final dezvolta in maniera conotativa aspecte ce plaseaza romanul in avangarda postmodernismului. Cel putin trei secvente pot candida la statutul de incipit:

          – descrierea strazii Antim si a casei lui Giurgiuveanu,

          – secventa intalnirii lui Felix cu unchiul sau si replica absurda a acestuia “Nu sta nimeni aici”,

          -renunirea principalelor personaje in casa lui Costache, incipit specific romanului realist .

(Este ca si cum romanul ar incepe de trei ori in diverse moduri, avand o constructie insolita).

          Finalul este alcatuit din doua secvente. In deznodamant il aflam pe Felix abandonat insa epilogul ofera cititorului inocent o pseudojustificare a gestului Otiliei.

          -Balzacianismul romanului,



          -Scriitorul este istoricul moravurilor si pictorul societatii contemporane,

          -Banul este zeul suprem in societate, de aici rolul mostenirii,

          -Relatiile sociale sunt esentiale,

          -Descrierea este amanuntita si mai ales simbolica deoarece fiecare detaliu va juca un rol in povestire. Balzac spunea “dati-mi o manusa si voi reconstitui personajul” asa cum antropologul reconstituie animalul intreg plecand de la un os.

          – Aspectul unei case dezvaluie ceva din caracterul proprietarului,

          -Vestimentatia unui personaj si detaliile figurii sale sunt expresii de a fi ale omului respectiv,

          -In totdeauna imaginatia se sprijina pe documente.

Lista opere literare – BAC 2019

1.Mihai Eminescu – Luceafarul (OK)

2.George Bacovia – Lacustra (OK)

3.Tudor Arghezi – Flori de mucegai  (OK)

4.Lucian Blaga – Paradis in destramare

5.Ion Barbu – Riga Crypto si Lapona Enigel (OK)

6.Nichita Stanescu – Leoaica tanara, iubirea (OK)

7.Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierduta

8.Ioan Slavici – Moara cu noroc  (OK)

9.Mihail Sadoveanu – Baltagul (OK)

10.Liviu Rebreanu – Ion (OK)

11.Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi (OK)

12.George Calinescu – Enigma Otiliei (OK)

13.Marin Preda – Morometii

14.Marin Sorescu – Iona

15.Vasile Voiculescu – In gradina Ghetimanii (OK)

16. Costache Negruzzi – Alexandru Lapusneanu (OK)

17. Ion Creanga – Povestea lui Harap Alb (OK)

Roman mitic, al experientei: “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu

          Romanul lui Sadoveanu poate fi interpretat sub forma unui roman social, mitic, politist, initatic dar si ca un roman de dragoste intr-o mai mica masura.

          Este meritul lui George Calinescu cu acela de a orienta receptarea romanului catre o interpretare moderna ce se bazeaza pe pluralitatea perspectivei critice. De fapt, George Calinescu il socoteste ca fiind o adevarata “nuvela politieneasca”.

Romanul se caracterizeaza a fi

          a) MITIC-> in spre o asemenea interpretare invita naratorul asezat in fruntea romanului cat si evidenta asemanarii cu balada “Miorita”, practic pornind de la balada, autorul a preluat miezul diegetic pe care si-a construit propriul subiect. Oierul Nechifor Lipan este ucis de tovarasii sai, motivul fiind identic cu cel al baladei si urmeaza sa fie cautat de catre sotie. Cu toate acestea dincolo de povestea obisnuita exista un substrat mitologic mult mai adanc cu implicatii care vizeaza domenii conexe: mitul nasterii si renasterii mortii, mitul lui Iisus si Osiris, totemul, legatura cu natura, credinta si superstitia.

          1.Mitul mortii si al renasterii naturii este preluat din Miorita care la randul ei preluase elemente dintr-un mit stravechi al cabirilor (Theodor Sperantia,”Miorita si calusarii” ) Lipan moare toamna pe la Samedru (Sf. Dumitru) urmand sa fie gasit primavara cand Gheorghita va fi gata sa ii ia locul reincepand de fapt un ciclu. Numele fiului este identic cu numele tainic al tatalui sau, sugerand continuitatea chiar daca el reprezinta o alta generatie de oieri. Ciclul mortii si al renasterii naturii are un corespondent tainic intr-o anumita ritmicitate a vietii omului.

          2. Povesteste despre zeul Osiris care guverna Egiptul, invidiat, fratele sau il ucide (la fel ca in mitul biblic al lui Cain si Abel) si isi risipeste trupul. Iisus aduna ramasitele capului si il reinvie, sotia credincioasa este ajutata de fiul ei Horus iar criminalul este pedepsit de catre un alt fiu (cel cu infatisare de caine *Anubis*). Schema narativa se potriveste cu cea din roman. Totusi, semnificatia de adancime: unii oameni mai instariti reusesc sa realizeze lucruri extraodrinare, altii insa nu si incearca sa se ridice deasupra celorlalti prin frauda. Insealatoria nu pacaleste insa pe cei inteligenti. Astfel, in timp ce Nechifor Lipan urma sa fie stimat toata viata chiar si de carte necunoscuti, Bogza si Cutui nu reusesc sa castige pretuirea celorlalti nici dupa ce se imbogatesc.

          3. Totemul este prezent in roman sub forma baltagului ca o secure cu doua taisuri avand in acelasi timp si rol de arma dar si rol de unealta, el ilustreaza foarte bine principiul “coincidentia oppositorum” (atragerea contrariilor ) cele doua taisuri pot fi de o potriva viata si moartea, masculin si feminin, cer si pamant (romanul are o dimensiune cosmologica). Oierul nu se desparte niciodata de baltagul sau, acesta fiind un fel de sceptru. Cand Gheorghita pleca la drum, deoarece mama stia in inima ei ca in curand va lua locul tatalui, ii ofera propriul sau baltag dar nu inainte ca acesta sa fi fost sfintit de catre preot. Prin totemism intelegem un sitem de religie rudimentara cu rigori sociale aparand asupra vietii si activitatii oamenilor. 



          4. Muntenii, asa cum sunt prezentati inca din inceput sunt oameni ciudati care citesc semnele vremii dupa metode numai de ei stiute iar viata li se desfasoara in ritmul naturii lor. Pentru a urca sau a cobora oile la munte ei se orienteaza fara gresi dar si fara o explicatie logica, asemenea pasarilor calatoare. Mitrea stie ca se va schimba vremea din felul in care arata cerul in timp ce Vitoria citeste in miscarea semnelor rele. Intre incipit si final, in romanul acesta se desfasoara un incipit poastoral de la Samedru  26 octombrie la Sangiarz 23 aprilie.

          5. Credinta si superstitiile isi iau fiecare locul in viata . Chiar daca credinta oficiala este crestinismul, superstitiile vin dintr-un timp mitic aducand cu sine legile unei lumi bazate pe mit. Cele doua directii vor interfera deoarece baba Maranda si preotul convietuiesc in pat tolerandu-se reciproc. Pe de alta parte, in pvestea pe care Nechifor o spunea uneori, muntenii se prezinta in fata lui Dumnezeu impreuna ca un popor alaturi de nemti.

          b) SOCIAL-> A fost numit mai ales de catre Nicolae Manolescu in “Arca lui Noe” mai precis in capitolul “O femeie in tara barbatilor”. Baltagul zugraveste o societate rurala cu obiceiuri si mentalitati specifice alcatuind cu alte cuvinte o monografie a lumii pastorale. Aflam aproape totul despre felul in care traiesc muntenii in zilele de sarbatoare sau de lucru. Se desfasoara inaintea cititorului o societate rurala de inceput de secol XX  care pastreaza cu destula fidelitate un mod de viata ancestral ce este de altfel pazit cu strasnicie. Vitoria i se adreseaza Minodorei “N-ai mai invatat randuiala? Nu mai stii ce-i curat, ce-i sfant si ce-i bun de cand iti umbla gargauni prin cap si te cheama domnisoara.” Mama refuza categoric valsul, cocul, bluza, dar mai ales nu accepta ideea ca fata ei s-ar putea marita cu cineva din afara clanului. Treptat, cititorului i se deschide o fereastra spre gospodaria Vitoriei Lipan, unde vede inclusiv felul in care sunt asezate blidele in bucataria de vara, vede satul cu viata sa tihnita. Cei mai importanti sunt oamenii, pe acestia naratorul ii prezinta cu vadita simpatie ca fiind deosebiti dar mai ales semanator naturii montane. Vitoria este o femeie cu personalitate puternica asemenea multor neveste de oier nevoite sa stea singura toata vara. Asadar, este capabila sa calculeze totul cu luciditate si se lasa invaluita de o aura de mister care da farmec vietii sale.



          c) POLITIST->  Poate fi considerat din perspectiva cercetarilor intreprinse de Vitoria deoarece ca un detectiv priceput urmeaza drumul sotului, face legaturi logice in timp ce romanul insusi formeaza cu fidelitate etapele unui roman politist.

          -Crima (Asasinarea  lui Nechifor Lipan)

          -Ancheta (Investigatiile Vitoriei)

          -Detectivul (Vitoria)

          -Criminalul (Bogza)

          -Complicele (Cutui)

          -Motivul (Banii, oile)

          d) INITIATIC-> Este din punctul de vedere al lui Gheorghita, personaj secundar. Baiatul de 18 ani porneste pentru prima data intr-o calatorie mai lunga si cu siguranta mai decisiva pentru viata sa. Interesant este ca Vitoria ii vorbeste baiatului folosind persoana I plural, semn ca il include intr-o lume pe care urmeaza sa o experimenteze.

          e) DE DRAGOSTE-> Sentimentul iubirii nu se afla in prim plan dar acesta se regaseste in doua ipostaze: Iubirea juvenila dar si cea matrimioniala. Minodora, pentru dragostea pe care o poarta baiatului Dascalitei este in stare sa treaca peste interdictiile puse de Vitoria. Pe de alta parte dragostea Vitoriei pentru sotul ei e trecuta prin felul convietuirii si a rezistat in ciuda unor certuri si vorbe iuti, femeia isi iubeste sosul si stie ca este iubita avand chiar puterea sa treaca peste o eventuala legatura pasagera a lui Nechifor Lipan cu o alta femeie.

NUVELA ISTORICA: “ALEXANDRU LAPUSNEANU” -Costache Negruzzi

Termenul de nuvela provine din termenul italian “novella”, acolo unde acoperea ideea de noutate intrucat critica vremii nu a stiut cum sa catalogheze “decameronul lui Boccacio”.

Este opera epica in proza cu actiune mai ampla decatcea a basmului ori a povestirii cu un conflict consistent si personaje caracterizate complex. De obicei actiunea se concentreaza in jurul unui personaj principal.







Trasaturi:

-infulenta asupra stratului epic

– diminuarea subiectivitatii ce era specifica povestirii

– intriga si conflict puternic

– compozitie riguroasa, coerenta

Nuvela Alexandru Lapusneanu apare in primul numar din 30 ianuarie 1840  al revistei iesene “Dacia literara” condusa de Mihail Kogalniceanu.

Tema nuvelei este de provenienta istorica deoarece evoca o perioada importanta din Istoria Moldovei, mai precis reactualizeaza ultimii 5 ani de domnie ai lui A. Lapusneanu intre anii 1564 si 1569. In cadrul acestei nuvele naratorul se inspira din cronicile moldovei respectand doar in mare parte adevarul istoric si comitand in mod voluntar unele inadvertente printre care cele mai importante sunt legate de:

  1. Motoc murise decapitat imediat dupa inscaunarea lui A. Lapusneanu. Cu toate acestea naratorul ii confera o resurectie (inviere) fizica pentru a-l ucide mai ales moral si a-i atribui un exitus pe masura lipsei sale de caracter. Pentru scena linsarii se inspira din “Letopisetul Tarii Moldovei” al lui Miron Costin de unde va prelua psihologia multimii (multimea este aparitia personajului colectiv in literatura romana).
  2. Stroici si Spancioc nu traiau nici ei, naratorul ii plaseaza totusi in Moldova avand dorinta clara de a construi niste antiteze.

Costache  Negruzzi reia in legatura cu figura domnitorului si pasaje din Letopisetul lui Grigore Ureche de unde preia chiar si anumite replici (primul moto).

Constructia nuvelei: Nuvela este dispusa de-a lungul a 4 capitole, fiecare avand cate un moto sugestiv care concentreaza conflictul dominant.

  1. “Daca voi nu ma vreit, eu va vreu”- marcheaza preluarea puterii de catre domnitor dar si actele punitive indreptate impotriva boierilor tradatori
  2. “Ai sa dai sama, doamna”- este replica unei jupanese cu 5 copii care o ameninta pe Domnita Ruxanda
  3. “Capul lui Motoc vrem!” Dupa uciderea celor 47 de boieri multimea cere capul lui Motoc, prilej pentru domnitor de a scapa de un boier tradator fara a-si maji sabia cu sangele sau asa cum de altfel ii promisese.
  4. “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”- aflat in iminenta mortii, dupa 4 ani de la “leacul de frica” oferit, se limiteaza la a-i estropia pe boieri, apoi, bolnav fiind se calugareste in speranta ca se va face bine. Intr-un moment de luciditate ii ameninta cu moartea pe toti cei pe care ii considera vinovati de indeptartarea sa de la tron (devenise calugarul Paisie),

Secventele narative sunt inlantuite (procedeu de constructie narativa).Viziunea este auctoritala iar autorul este omniscient.

Nuvela prezinta elemente din mai multe curente literare printre care:

  1. Clasica deoarece – simetria nuvelei produce si un echilibru al tablourilor, acestea fiind in numar de 4. Semnificatiile simbolice ale numarului 4 sunt legate de laturile patratului sau de simbolul crucii sugerand astfel solidul, terestrul, totalitatea, forta sau matricea originara (dupa “dictionarul de simboluri” al lui Jian Chevalier).

Valoarea sa, George Calinescu afirma ca este comparabila cu tragediile lui Shakespare

Prin concizie apar 20 de pagini

Prin prezenta elementelor de paratextualitate (motourile)

Personajele apartin de regula aristocratiei

Valori morale continute

Un limbaj elecvat in care nu gasim termeni argotici

  1. Romantica:

–  Personajul exceptional situat in circumstante exceptionale si ilustrand un destin de exceptie (faceti referiri la text)

– printr-o serie de opozitii sau antiteze: dorinta voievodului de a centraliza puterea in mainile sale si dorinta boierilor de a o faramita pentru a aduce tara spre anarhie, situatie in care ei ar putea sa conduca mai usor, cruzimea lui Alexandru Lapusneanu blandetea domnitei Ruxanda. Oportunismul lui Motoc si consecventa boierilor Stroici si Spancioc, lipsa de caracter a lui Motoc, dar si personalitatea accentuata a lui Lapusneanu, o antiteza la nivelul personajului central deoarece acesta este cladit pe o serie intreaga de contraste.

– spectacularul nuvelei asigurat de: ziceri memorabile, gesturi teatrale, elemente surpriza (aparitia piramidei), descrierea cetatii Hotinului

III.   Realista

– verosimilitatea ideilor prezentate

– stilul sobru si impersonal, obiectivitatea fiind unul dintre imperativele enuntate de dacia literara in programul “Introductia”

Alexandru Lapusneanu se afla in centrul nuvelei, este un erou romantic, un personaj exceptional care se afla in situatii deosebite construit prin antiteza cu celalte personaje. Complexicitatea si individualizarea acestuia se sustin printr-o serie de trasaturi pregnante.

Este domnitorul autoritar, ferm, cu o dorinta puternica si o ambitie pe masura. Unica ratiune a revenirii la domnie este razbunarea tradarii suferite, de aici cruzimea actelor sale si modul tiranic de a conduce tara. Cunoscand natura umana, Lapusneanu il foloseste pe Motoc si stie cum sa influenteze multimea pentru a scapa in acest fel de un dusman important, ipocrizia, arta disimularii sunt vizibile in special in discursul din Biserica prin care promite impacarea cu toti boierii.

Din postura unui adevarat actor, Lapusneanu isi regizeaza propria scena, urmareste efectele, miscarile intr-o atmosfera miraculoasa si chiar premoritorie: “Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfantului ar fi tresarit”.

Scena uciderii boierilor completeaza portretul domnitorului punand in evidenta cinismul, sangele rece, tonul sarcastic si dispretul fata de Motoc dezvaluind astfel o structura diabolica.

Modalitati de caracterizare indirecte prin fapte, vorbe, atitudini, dialogul este viu, dinamic, cu schimburi taioase de replici.

Suita actelor domnitorului: campania de ucidere a boierilor tradatori, iertarea pe care o cere cu prefacuta pocainta, leacul promis sotiei sale, aruncarea lui Motoc in mijlocul multimii dezlantuite, contureaza indirect imaginea unui tiran al epocii ce tine de evul mediu Romanesc.

Modalitati directe: “sangele in dansul incepu a fierbe”

Pentru prima data in literatura noastra, Negruzzi are meritul de a aduce in scena personajul colectiv.

« Older posts Newer posts »

© 2019 La Vorbitor

Theme by Anders NorenUp ↑