Modernism
Lucian Blaga
Paradis in destramare

Echivaleaza cu o ampla metafora a instrainarii petului fata de conditia magica, in acelasi timp universul insasi devine un teritoriu pustiu lasat in afara mitului desacralizat.

Materia devine insasi oapca, sabia portarului ce era odata inaripat a fost redusa la un cotor de spada, un fel de dublu transparent al poetului care si-a pierdut harul si calea de acces catre adevarul ultim.

Serafimii au parul nins, ingerii putrezesc sub glie deoarece si sacrul este atins de semnele trecerii timpului. Greutatea aripilor coboara arhangelii spre adancul teluric. In fostul paradis se instaleaza frigul iar taina, minunea corolei de alta data inteleasa ca semn al paradisului coboara in trepte spre destramarea fiorului magic si a unitatii lumii.



Criticul Ion Pop califica acest “Paradis in destramare” drept un univers lepadat, o lume in care comunicarii cu fiinta i s-a substituit inchidera, e o lume vlaguita, parca lipsita de sevele vitale care animau creaturile si insusi sufletul poetic. Lumea e atinsa de o boala misterioasa ce nu mai are vechea geometrie sacra si nici macar o legatura simbolica cu vatra originara arhetipala, cu acel tipar al unui spatiu mitic secularizant.

Poetul configureaza o tristete metafizica traducand liric prin simboluri existentiale o stare de spaima secreta si disperare rece. Poezia poate fi aparent drept o lamentatie atingand o intensitate tragica, ar putea fi un tipat inabusit, surdinizat al fiintei umane amenintata de moarte.

Luminozitatii si transparentei vantului si zborului li se opune oricum o lume a conotatiilor negative: trecerea de la caldura la frig (ingeri zgribuling), de la plinatate la goliciune (ingerii goi), de la vibratia povestii la trupul secat, se incheie dramatic cu imaginea unui peisaj intreg ce intra in putrezire
“vai mie, vai tie,
paianjeni multi au umplut apa vie
odata vor putrezi si ingerii sub glie
tarana va seca povesti din trupul trist”.