Una dintre cele mai așteptate întâlniri este cea între proaspeții părinți și bebelușul nou-născut, dar care survine cu o serie de modificări în rutina zilnică și care schimbă radical viața celor doi. Un copil reprezintă împlinirea desăvârșită a iubirii celor doi, dar implică și o mare responsabilitate privind îngrijirea acestuia.

Primul an de viață al bebelușului reprezintă acomodarea și învățarea nevoilor celui mic, dar și asumarea în totalitate a atribuțiilor părintești. De asemenea, este și o perioadă extrem de dificilă pentru ambele părți datorită dezvoltării continue a copilului care necesită atenție permanentă. În această perioadă, emoțiile și grija tind, uneori, să copleșească datorită rapidității cu care bebelușul perseverează în creștere de la lună la lună. Momentele din această perioadă de viață a copilului trebuie valorificate la maximum, apreciate, dar și studiate. Delectarea cu câteva informații utile se poate realiza foarte ușor de către mămici în mediul online, pe site-uri precum delamamici.ro, locul de unde se pot asimila detalii despre experiențele ce vor urma.

În primele luni de viață, prima etapă din contactul cu mediul extern, pielea celui mic este extrem de fragilă, fiind cu ușurință expusă unor riscuri în cazul în care nu este îngrijită corespunzător. Această îngrijire presupune atenție asupra igienei corporale și folosirea de produse bebeluși pentru întreținerea acesteia, deși corpul este firav, nu trebuie neglijată sub nicio formă, hidratarea și tratarea oricăror iritații ce pot apărea, dar și vizite la medic în cazul în care se observă nereguli pe suprafața țesutului epitelial.

Urmează dorința de a interacționa cu obiectele din jur, de a le manevra și de a-și satisface curiozitatea cu privire la ceea ce se află în preajmă. Acest moment se manifestă prin strângerea lucrurilor, introducerea în cavitatea bucală, ronțăirea; de aceea trebuie avut în vedere ceea ce se lasă la îndemâna copiilor sau ceea ce primesc de la ceilalți, de exemplu cadouri bebeluși.

Într-o ultimă etapă din primul an de viață, bebelușul va merge de-a bușilea, va gânguri sau va reuși să stâlcească cuvinte simple, precum ”mamă, tată, papa” etc. și, ajutat, va face primi pașii din viață.