La Vorbitor - BAC 2019

comentarii literare BAC 2019

Tag: referate

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA -MOARA CU NOROC – Ioan Slavici

NUVELA REALISTA ANTEBELICA CU ELEMENTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA
MOARA CU NOROC
Ioan Slavici

A fost inclusa pentru prima data in volumul “Novele din popor” alaturi de alte nuvele printre care PopaTanda, Buduleai taichi si Padureanca.
Titlul nuvelei este validat sub forma unui motiv anticipativ, el ofera o dubla interpretare, pe de-o parte se leaga de numele unui han construit pe locul unei mori, conotand cu un spatiu aflat sub influenta unor puteri nefaste, “norocul” nefiind nici pe departe de partea binelui. Pe de alta parte, sintagma folosita drept titlu contine o antifraza deoarece este folosita in sens contrar al adevaratului inteles (Hanul Moara cu noroc nu va aduce noroc nimanui, mai mult in raport cu cititorul titlul genereaza o asteptare frustrata).
Tema nuvelei surprinde procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de imbogatire dar totodata identifica si urmarile pe care setea de inavutire le are asupra omului determinandu-i acestuia destinul.
Capitolul incipit preia functiile unui prolog prefigurand tema si conflictul dominant. Urmeaza 15 capitole, o compozitie clasica, unitara cu actiune gradata.



Deznodamantul este dramatic iar succesiunea momentelor subiectului dezvaluie psihologii complexe si contureaza trasaturile caracteristice unei anume realitati: o lume cladita pe puterea banului, lipsita de onestitate, o lume in care admiratia si justitia sunt corupte determinand un mediu social nociv. Banul este vazut ca simbol al existentei materiale care pare sa aiba intotdeauna un ascendent in fata celei spirituale.
Ultimul capitol are valoare de epilog subliniind inca odata ideea principala a operei.
Tipologia nuvelei:
a) Nuvela clasica
– prin valoare – George Calinescu: “Nuvela solida cu subiect de roman”.
– prin simetrie – In sensul ca discursul narativ este integrat de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la sfarsitul operei: “Omul sa fie multumit cu saracia sa”, “Asa le-a fost data”.
– prin structura
– prin valorile morale continute – Sinceritate, cinste, cumpatare: opera in sine devine o pledoarie pentru echilibrul moral, intelepciune si respectarea legilor. Eminescu afirma despre Slavici “Un autor pe deplin sanatos in conceptie.”
b) Romantica
– Finalul este justitiar in sensul ca raul este pedepsit. Toate personajele care se fac vinovate de o minima abatere de la principiile morale sunt pana la urma sanctionate. Pompiliu Marcea era de parere ca sanctionarea drastica a personajelor este pe masura fapetlor si a vinei fiecaruia.
– Femeia in negru suspectata ca ar fi avut slabiciune pentru aur si pietre scumpe este ucisa.
– Saila boarul si Buza-rupta partasii lui Lica sunt osanditi pe viata.
– Ana se face vinovata de necredinta in raport cu sotul ei si va fi omorata de catre acesta.
-Lica se sinuicide intr-un mod truculent (se arunca cu capulintr-un copac).
– Ghita este ucis de Raut pentru slabiciunea de a nu se fi putut elibera de patima pentru bani.
– hanul devenit metaforic suprapersonaj va arde complet focul avand functia de a purifica toate actiunile intreprinse de actanti.
-Aparita antitezei si a dualitatii pe care este construit personajul principal. Ghita este muncitor, onest ca si Pintea dar si dornic de a-si depasi conditia precum Lica. Are instinctul crimei (tine de personajul de exceptie)
c) Realista:
– Prin stilul sobru, concis, asemanator stilului lui Liviu Rebreanu cuvintele fiind simple si bazandu-se pe proprietate (folosirea cuvintelor care exprima exact ideea). Astfel se amplifica sentimentul autenticitatii.
– prin verosimilitatea aspectelor prezentate ce sunt bine localizate in timp si spatiu si care reflecta pe deplin o stare de fapt a epocii.
– prin descrierea cadrului natural dar si prin descrierea de tip balzacian (detaliata cu o apetenta deosebita pentru fiecare amanunt)
d) Psihologica
– Analiza psihologica are o mare forta de obiectivare, procesul de dezumanizare a personajului fiind gradat de narator prin mai multe modalitati
– redarea gandurilor personajului in stil indirect liber: “Ei, ce sa-mi fac?” isi zise Ghita in cele din urma
– redarea gandurilor personajului in stil indirect: “Vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”.
– personajele sunt individualizate prin modul lor verbal, procedeu care fusese utilizat in special de Ion Creanga in Amintiri din copilarie
In nuvela este prezent un Dublu Conflict
I. Manifest -exterior rezultat din ciocnirea de interese dintre personaje diferite si interioare
– Interior determinat de tendintele contradictorii intruchipate de acelasi personaj (Ghita)
II. Latent (care nu se manifesta la vederesau explicit)
(mentalitatea batranei versus mentalitatea lui Ghita).

Romantismul – Luceafarul – Mihai Eminescu

LUCEAFARUL – ROMANTISMUL

Este un poem filozofic care asigura o sinteza a categoriilor lirice pe care poezia lui Eminescu le produsese pana in acel moment.

George Calinescu a vorbit paradoxal despre o “complexitate simpla” pentru faptul ca meditatia Luceafarului circumscrie categorii diferite precum spatiul si timpul, lumea si universul, natura si dragostea, ingerul si demonul, zburatorul si geniul, visul si realul.



Poemul lui Eminescu vine in traditia a mai multor creatii romantice pe aceeasi tema ce apartin literaturii universale: “Moise”, “Alfred de Vigney”, “Demonul” de Lermontv sau “Cain de Byron”.

Geneza poemului are la baza cateva coordonate esentiale
1. Filonul mitic (folcloric) arata cultura deosebita a poetului si creioneaza traseul basmului “Fata in gradina de aur” ce introdusese imagina zburatorului devenit ulterior Luceafar si Hyperion. Mitul zburatorului patrunde in opera sub forma unui imbold declansator pentru visare, aspiratie dar si revelatia idealului.
Numele de Hyperion inseamna din punct de vedere etimologic “cel care merge deasupra” dupa Hesiod este fiul cerului si totodata tatal soarelui si al lunii. Dupa Homer este soarele insasi, dupa alte conceptii imaginea lui se suprapune cu cea a unui zeu care face legatura intre cer si pamant, intre intuneric si lumina, intre moarte si viata, amenintand ca geniul de factura romantica se zbate intre viata si thanatos. Pe de alta parte, exista elemente ce vin din filozofia populara cu credintele, practicile magice si traditiile ei (formula de descantec a fetei).
2. Filonul filozofic propriu-zis porneste din cultura vasta a lui Eminescu pe traseul Kant Hegel, Schopenhower. Esentiala este influenta ultimului filozof potrivit caruia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu deoarece acesta este singurul capabil sa obiectiveze total actul cunoasterii si implicit sa renunte la subiectivitate.
3. Filonul limbii romane nu poate fi neglijat deoarece Eminescu recurge la o tripla perspectiva pentru a ajunge la formele cele mai adecvate in a exprima filosofia geniului (tripla perspectiva = populara, literara si metaforica)

Tema poemului a fost orientata de-a lungul receptarii poeziei lui Eminescu fie in spre concretul existentei fie catre absolutizarea acesteia. Totusi, in general Luceafarul a fost considerat drept o alegorie avand in centru tema romantica legata de existenta geniului in lume. Chiar Eminescu nota pe marginea manuscrisului “Aceasta este povestea, iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte, si numele lui scapa de simpla uitare, pe de alta parte insa, pe Pamant, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc.”

Structura si compozitie.

Intreaga sinteza tematica dar si a motivelor prezente in Luceafarul Eminescian se distribuie pe doua planuri de referinta pe de o parte un plan universal cosmic (macro-universul) iar pe de alta parte e vorba de planu uman, terestru sau microspatiul (ar putea fi vorba de “aproapele fetei de imparat”). Implicit aceste planuri exprima de fapt doua conditii: Luceafaruli geniu ii este data cunoasterea universala(fericirea rece) si doreste o ora de iubire in timp ce fata de imparat reprezentanta pamanteanului si a obisnuitului este inchisa in norocul ei, are parte de un destin si tinde fie si pentru un singur moment catre vesnicia si necuprinsul universului. Am putea considera ca pot fi descifrate doua posibile tendinte catre ideal: cea mai importanta are desigur o directie descendenta. Lirismul poemului este covarsitor si turnat adesea in scene de un dramatism maxim. De fapt, intregul poem ar putea fi considerat drept o calatorie fantastica si desigur cu un caracter profund initiatic in chiar sinele geniului. Totul ar trebui sa se finalizeze printr-o definitiva revenire la sinea absoluta dupa o autentica mustrare de constiinta. Avem de-a face asadar cu o structura bipolara careia ii corespunde o compozitie pe masura. Cele patru parti ale poemului urmaresc defapt fluxul dramatic provenit de la incercarea de interferenta a celor doua planuri (micro cosmosul obisnuit care indrazneste fie si pentur o clipa sa aiba intuitia macro cosmosului).

Simetria este perfecta iar dialogul dintre cele doua sfere este urmat prin prezentari separate generate in cadrul visului. Debutul poemului se afla sub semnul basmului tocmai pentru a ne integra intr-o atmosfera fantastica cu caracter de repetabilitate. Secventa dorintei de prelungeste in cea a visului care pornind de la mitul zburatorului (experimentat in poezia pasoptista de Ion Heliade Radulescu) propune doua intrupari ale Luceafarului tocmai pentru a ilustra o posibila interferare de daruri si sfere. Dinspre una catre cealalta atractia contrariilor devine din ce in ce mai fragila iar aceasta se intampla mai ales din perspectiva terestra. La chemarea fetei, gratie unei formule magice Luceafarul se smulge din fera sa spre a se intrupa din cer si din mare sub forma unui “mandru tanar”, a unui “tanar voievod” sau a unui “mort frumos cu ochii vii”. Ulterior intruparea sa se va face din soare si noapte deoarece portretele vizeaza dubla provenienta a tanarului (prin origine el apartine cosmosului insa prin infatisare pare a fi mai degraba pamantean).

Dialogul protagonistilor urmareste contrapunerea celor doua tendinte catre ideal, fata ar dori vesnicia si imensitatea dar se teme in fata necunoscutului, poate de aceea ingerul visat devine in curand demon aducandu-ne aminte de poemul Eminescian “Inger si demon”. La randul sau, Luceafarul propune idealul suprem insa pare sa accepte si sacrificiul suprem in favoarea celui comun, al pamantenilor.



Daca prima parte a poemului sustine posibila interferenta dintre doua idealuri extreme implicand moartea si viata, geniul si omul comun, cea de-a doua parte vizeaza traseul inchegarii unei idile obisnuite intre Catalin si Catalina. Am putea considera ca tendintele fetei isi schimba traseul din spre sus catre jos, semn al faptului ca propria cautare a idealului suprem este intru totul ratata, de aici ca o consecinta fireasca deriva si limbajul mult mai familiar al tabloului.

Patrea a treia expune uluitorul urcus al Luceafarului catre marile esente ale universului si ale lui insasi. Calatoria astrala se completeaza rapid cu un alt dialog gandit tot antitetic de esenta filozofica. Luceafarul-Hyperion ii cere Demiurgului conditia de muritor dar este refuzat ferm in numele cunoasterii profunde a conditiei umane, conditie care se bazeaza doar pe “desarte idealuri”. Urcusul propriu-zis al Luceafarului catre Demiurg paote fi inteles drept traseul geniului catre propria-i cunostinta pentru ca apoi sa intervina mustrarea de constiinta in fata unui autentic spectacol al trairii desertaciunii idealului terestru. Din inaltul cerului si al superioritatii depline Luceafarul arunca anotema asupra “chipului de lut” care isi traieste norocul in forma predestinarii. Conditia impusa lui inusi (“nemuritor si rece”) este acceptata pe deplin si definitiv.

Fluxul alegoric din Luceafarul consemneaza ca intr-o cronica metaforica si existentiala contiditia geniului fata cu lumea, fata cu idealul propriu-zis dar si fata cu propriu sine.

George Calinescu a descoperit in Luceafarul ceea ce era numit “Complexitatea simpla”. Talentul lui Eminescu sintetizeaza in absolut prin Luceafarul tot ceea ce crease pana atunci. Este interesanta realitatea stilului intrebuintat in sensul in care Eminescu nu ornamenteaza excesiv discursul liric si e mai degraba interesat de intuitia adevarului ultim. Fiind un poem romantic prin tema si motive Luceafarul dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanuli, dar si al geniului absolut. Dupa lectura intregului poem Luceafarul nu mai ramane o esenta in destinul si locul pe care il ocupa intr-un soi de asezare statica a lumii. El imbraca acum haina mitologica, parca intr-o dubla ipostaza, greaca si romaneasca purtand doua nume reprezentative Hyperion si Luceafarul. Unul dintre cele mai inalte plusuri aduse de poem se leaga de realitatea faptului ca sensul mitologic este investit si cu un sens profund filozofic.

Numele de Hyperion este numele tainic al eroului stiut numai de Demiurg care il striga in momentul cel mai grav al uitarii cu scopul vadit de a-l trezi la realitate, practic de a se intoarce catre propriile-i esente. Esenta lui redescoperita odata cu lectia de cunoastere oferita de Demiurg pare ca macar pentru o clipa regreta aparentele fragile ale unei vieti omenesti atrasa de forme si iluzii.

In Luceafarul ca in orice opera grandioasa a literaturii universale, ideile si sensurile exprimate simbolic sunt multiple, discernabile dintr-o realizare estetica simpla, dar cu siguranta expresiva din care a disparut orice incarcatura stilistica. Cuvantul “nud” recapata valorile esentiale iar parcursul poetic echivaleaza cu un drum spre redefinirea unicului adevar.

Referat BAC 2019 – Lacustra – George Bacovia

Poezia apartine poemului “Plumb” tiparit in 1916. Se constituie ca o metafora ampla a fragilitatii.

Fiinta umana este amenintata vesnic de un univers ce ramane in afara cunoasterii. Fata de maniera romantica, simbolismul are o forta de negatie mult mai accentuata, eul poetic ajungand la abandonarea de sine prin ceea ce Rimbaud aprecia ca fiind “O dereglare a tuturor simturilor”.

Tonul poeziei Bacovie ne este aproape impersonalizat chiar daca discursul este rostit la persiana I. Critica de specialitate a vorbit despre o absenta a eului care se substituie pe sine.

Absenta aproape totala a figurilor de stil din aceasta poezie este semnificativa. Forta imagistica a cuvantului “Dispare” lasa locul unei tonalitati minore, in surdina ca intr-un ecou stingher, dar persistent.
In aceasta poezie in locul imaginii obsedate a plumbului apare obsesia pentru apa, a ploii dar in acelasi context al unei singuratati iremediabile.



Cele 4 catrene puncteaza sacadat zgomotul exaspetant al ploii care devine prin metafora “plans al materiei”. In universul Bacovian apa nu sugereaza viata ci este o stihie elementara. Aceasta se ingreuneaza, se intuneca, se adanceste, devine asadar materie.

Motivul ploii devine motivul plansului iar natura devine proiectia unei interioritati bolnave. In poezie ploaia cade halucinant iar omul se afla in locuinta lacustra, asadar in mijlocul intinderilor acviatice.Timpul isi pierde masura si asistam la o perpetuare nesfarsita a agresiunii naturii.
Din planul exterior textului alunecam catre lumea interioara, sufleteasca “Sunt singur si ma duce-un gand / Spre locuintele lacustre”.

Motivul simbolist al singuratatii se asociaza tacerii din jur care potenteaza halucinatia. Impresiile se aduna in secvente lirice ce au un accentuat caracter tactil. Poezia se dezvolta pe baza sinesteziilor deoarece fiinta inspaimantata are o acuitate sporita a perceptiilor si senzatiilor.

Dramatismul este accentuat de gandul care constientizeaza trairea in sens obsesiv, torturant. Poezia contine in ciuda notei impersonale si indici ai superioritatii.

Interesanta din acest punct de vedere este folosirea adverbului “parca”. Ea este o confesiune tulburatoare despre singuratate, tristete, nelinistea finite umane dincolo de timpul istoric. Imaginea podului neridicat trezeste spaima si sugereaza legatura inevitabila cu universul, culuarul prin care omul se lasa invadat de o lume exterioara adesea enigmatica si primejdioasa.Timpul este suspendat deoarece un destin comun arunca eul liric intr-o matrice existentiala ce apartine unui timp nedeterminat.
“Pilotii grei se prabusesc” inseamna anularea apararii si presupune invazia naturii in ipostaze malefice. Monotonia este sugerata de multitudinea gerunziilor cu fonetismul lor inchis si sumbru (plangand, plouand, asteptand). Aceste verbe implica si actiuni perpetue implicabile aflate intr-o vesnica desfasurare, o suferinta imensa umple tiparele deoarece omul tresare si asteapta zadarnic.

Tema omului primitiv alaturi de tendinta izolarii devin nesiguranta si nelinistea omului contemporan. Motivul central care organizeaza intregul text este cel al locuintei lacustre (refugiu, nevoie de protectie), acesta este strans asociat apei cu toate conotatiile mentionate: eroziune, greutate, invazie a necunoscutului, potop biblic, valuri ale istoriei si toate acestea convergand catre plans.

Dinu Flamand vorbeste la Bacovia despre intuitia tragica a neantului pe care Bacovia o restrange in toate reprezentarile viului.

Verbele sunt la timpul prezent, un prezent etern deoarece in universal Bacovian nu exista evolutie. Intreg edificiul liric surprinde ipostaza omului macerat de propria-i singuratate.