La Vorbitor

blog de la vorbitor

Tag: Simbolism

Ce este simbolismul?

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului XIX.

Simbolismul a cautat sa sugereze prin valorarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale vietii interioare.

Simbolismul ilustreaza efectul de modernizare a liricii (unii cirtici au ajuns sa considere simbolismul ca fiind parte a modernismului).

Paul Verlaine evidentia faptul ca muzica si sonoritatile in general ar trebui sa se afle la baza liricii (a tuturor poeziilor).

Idealul era ca poezia sa evite rostirea directa si sa pleteze in asa fel incat realitatea poetica sa fie sugerata.



Figura de stil care corespondea pe deplin intentiei poetilor simbolisti era simbolul (un cuvant concret care inlocuieste o “realitate abstracta”).

Corespondentele literare (sinesteziile literare) exprima legatura universal dintre lucruri, in sensul ca de obicei se stabilesc raporturi intre senzatii diferite, aspecte variate precum sunete, culori, muzica, poezie.

Predomina imaginile fara contur, iar spatiile poetice sunt orasele de provincie, taverna, parcul solidar, strazile pustii, mahalaua.

Motive de tip simbolist: singuratatea, tristetea, ploaia, nevroza.

Obsesia cromatica ne arata culori resemantizate ce prind sensuri noi, apar instrumente muzicale precum clavirul, vioara, violinul, muzica de famfara. Toate acestea exprima stari sufletesti limita.

IPOSTAZE ALE NATURII LA ROMANTICI ȘI SIMBOLIȘTI

În operele romanticilor, natura era o temă des abordată alături de iubire, istorie, trecut, ea reprezentând o cutie de rezonanță a emoțiilor și trăirilor lăuntrice, un mediu prielnic meditației, reveriei. În poezia simbolistă pe de altă parte, natura nu mai este o temă predilectă, ci doar un punct de referință al lumii exterioare. Dacă romanticii alegeau adesea să se refugieze în natură, unde își găseau o sursă de inspirație, de liniște interioară, simboliștii refuză categoric contemplarea pur sentimentală a naturii.
În operele romantice, natura este feerică, neatinsă de mâna omului, un spațiu ideal pentru regăsirea paradisului pierdut și a unității originare a  eului și a lumii. Natura mai reprezintă în operele romantice și un protector al iubirii, cuplurile găsindu-și mereu un spațiu propice iubirii în mijlocul acesteia (“Sara pe deal”). Natura din prisma simboliștilor reprezintă o proiecție a eului liric, a luminilor interioare, marcată de cromatisme, contraste, ba chiar un fel de ruptură a eului liric de lume (“Tresar prin somn și mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal”).



Poeziile romantice surprind adesea imaginea lumii care tutelează întreaga fire, învie gânduri și estompează, sau dimpotrivă, argumentează suferințe, imaginea codrului secular, statornic, protector, imaginea izvorului sau imaginea afectuoasă, protectoare a teiului, în timp ce simboliștii folosesc elementele naturale pentru decor sau exteriorizare a angoasei: parcul, grădina, devin locuri bântuite de obsesii, de regrete, de suferințe, toamnele sunt nesfârșite, iernile dau impresia sfârșitului de lume, căldura verii dezintegrează materia, iar primăverile generează nevroze.
La romantici, fiecare ipostază a eului liric, în special melancolia are o explicație, un determinant, iar evadarea specific romantică se făcea într-un spațiu compensator, unde neliniștile își găseau alinare.
La simboliști, însă, stările pozitive lipsesc cu desăvârșire, iar cele apăsătoare nu au nevoie de un motiv. Simbolismul se rupe cu totul de iluzii optimiste, de speranțele romanticilor într-o răsturnare de situație sau dispoziție favorabilă și acceptă viața așa cum este ea: straniu de simplă în aparență, însă îngrozitor de complexă în esență.

© 2019 La Vorbitor

Theme by Anders NorenUp ↑