„Povestea lui Harap-Alb” a fost scrisă de către unul dintre cei mai mari scriitori naționali, Ion Creangă. Face parte dintre marii clasici români. Această operă este una dintre cele mai complexe creații ale autorului.
Opera a apărut în anul 1877, în revista „Convorbiri Literare”. Întregul text urmărește drumul inițiatic al personajului principal și experiențele dificile prin care acesta trece până în momentul maturizării.
„Povestea lui Harap-Alb” depășește tipicul basmului tradițional, prin intermediul unor elemente ce-l caracterizează pe scriitorul Ion Creangă. Opera este un basm cult. Aceasta merge după tiparul simplu al basmului, povestea începând cu o formulă introductivă specifică basmului: „Amu cică era odată”.
Aceste cuvinte ajută cititorul să se deconecteze de lumea reală, intrând într-o lume a poveștilor. Intrarea în poveste se creează printr-o modalitate abruptă: „era odată un craiu, care avea trei feciori…”.
Particularitățile ale operei „Povestea lui Harap-Alb”
Spre deosebire de basmul popular, unde predominant vom găsi narațiunea, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” prezintă o îmbinare a dialogului cu descrierea. Narațiunea este completată de către dialoguri, având un ritm rapid. Astfel, dialogurile vor reduce dimensiunea descrierilor.
Limbajul este îmbogățit de termeni arhaici, precum „felușag” și regionalisme „arzuliu” și „teleagă”. Toate aceste cuvinte scot în evidență originalitatea basmului. Aspectul viu și dinamic al operei este redat de către ritmul prozei și utilizării dese a exclamațiilor:
- „hai, hai”;
- „măi”;
- „Ei!”.
Limbajul este întărit de către utilizarea enumerațiilor și a juxtapunerilor în enunțurile lipsite de predicate: „La plăcinte înainte,/La război înapoi”. Sunt de nelipsit și proverbele arhaice. Sunt introduse prin intermediul unei expresii fixe, recurente. Au rolul de a sublinia caracterul moralizator al operei.
Basmul urmează modelul popular al binelui ce în final învinge răul, cu ajutorul unor forțe supranaturale. Prozatorul se remarcă prin stilul lui particular ironic și umoristic, evidențiat prin secvența „Că e laie,/ Că-i bălaie;/ Că e ciută /Că-i cornută”. Acest fapt contribuie la originalitatea și dinamica operei.
Umanizarea fantasticului în basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”
O particularitate a textului pe care o reprezintă și „Povestea lui Harap-Alb” este umanizarea fantasticului prin intermediul personajelor și a locurilor. Astfel, fiecare personaj împarte este construit pe baza unor tipare foarte bine definite, având atât calități, cât și efecte.
O particularitate a textului ce diferențiază opera lui Ion Creangă de alte basme scrise este construcția protagonistului. El este înfățișat atât cu calități (perseverență și altruism), cât și cu defecte (încăpățânarea și naivitatea).
Toate aceste aspecte se pot observa încă de la începutul textului, unde sfaturile pe care le oferea craiul mezinului sunt încălcate mai târziu în operă „să te ferești de om’ roșu, iar mai ales de omul spân”.
Un alt element ce conturează caracterul crăișorului este atitudinea sa față de Sfânta Duminică. Protagonistul refuză să asculte de sfatul acesteia, datorită înfățișării sale. Totul se schimbă însă atunci când bătrâna îi sugerează că altul este destinul lui „Fecior de craiu, vede-te-aș împărat”.
Narațiunea se realizează la persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent, însă subiectiv. Acesta intervine prin elemente subiective, precum reflecții sau comentarii „Eu sunt dator să vă spun povestea și vă rog să ascultați…”.