Aspecte de luat în seamă în cazul achiziționării unei mașini

Pentru că ne petrecem o bună perioadă de timp în mașină, fie că vorbim despre acei proprietari care folosesc un autovehicul doar pentru un drum de câțiva kilometri până la locul de muncă și înapoi, fie că vorbim despre cei pentru care această activitate reprezintă chiar job-ul din care-și câștigă exista, mașinile noastre trebuie să ofere confortul necesar și să îndeplinească mai multe funcții. Dacă până acum câțiva ani pretențiile pentru dotările unei mașini nu erau foarte mari, acum lucrurile s-au schimbat și avem nevoie de sisteme care să ne asigure confortul, siguranța și să transforme șofatul într-o activitate plăcută, fără alte inconveniente.

Prețul unei mașini este influențat foarte mult de dotările pe care aceasta le are și cu toții căutăm o mașină cu cât mai multe caracteristici atunci când vrem să cumpărăm una nouă sau chiar una second hand. Navigația, încălzirea în scaune, un computer de bord, sisteme audio performante care au o acuratețe a sunetului foarte mare, senzori de parcare, senzori de lumină, senzori de ploaie, toate acestea nu mai sunt catalogate ca fiind mofturi, ci niște dotări de care trebuie să ne folosim. Acestea nu sunt cele mai importante lucruri la care să ne uităm când achiziționăm o mașină, ci doar detalii care fac diferența, cea mai importantă parte rămâne tot cea mecanică și de siguranță pe care ne-o poate oferi un automobil.

Care sunt detaliile cele mai importante pe care le analizăm la o mașină?

O mașină nu mai reprezintă un lux pentru nimeni și după cum putem cu toții observa, acestea se schimbă foarte mult și nu mulți mai sunt cei care țin o mașină foarte mult timp, majoritatea schimbându-le după câțiva ani. Tinerii, mai ales, trec de la o mașină la alta într-un timp foarte scurt și sunt într-o căutare continuă. Haideți să vedem, însă, care sunt aspectele cele mai importante pe care se pune accent în zilele noastre.

  • Motorizarea și numărul cailor

Când căutăm un anumit model de mașină, cu siguranță știm și ce motorizare a acelui autovehicul ne dorim. Motoarele mici sunt preferate de cei mai în vârstă sau cei care merg foarte mult timp cu mașina și au dorința de a scoate un consum cât mai mic, în timp ce motoarele mari, de sute de cai de putere, sunt pasiunea celor tineri și în general al celor cu vârsta până în 50 de ani care nu circulă foarte mult cu mașina și, pentru ei, acest detaliu este o modalitate de relaxare și mândrie în același timp.

  • Anvelope și calitatea acestora

Chiar dacă nu reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vrem să achiziționăm o mașină, anvelopele sunt foarte importante și reprezintă un aspect care poate duce la negocieri de scădere de preț în cazul achiziționării unei mașini second hand. Este important ca o mașină să aibă ambele seturi de anvelope de calitate superioară, atât cele de iarnă, cât și cele de vară. La fel se discută și în cazul jantelor. În caz contrar, aceste detalii reprezintă niște investiții care vor trebui fi făcute în viitorul apropiat, până la schimbarea sezonului.

  • Numărul kilometrilor parcurși de autovehicul

În cazul acestui aspect există mai multe păreri pro și contra. Unii sunt foarte atenți cu numărul kilometrilor, în timp ce alții își doresc doar ca mașina să funcționeze în parametri optimi, fără să fie interesați de numărul kilometrilor parcurși. Dacă luăm în calcul evaluarea mașinii în cazul unei despăgubiri din partea unei firme de asigurări, putem spune că numărul kilometrilor a unei mașini este destul de important. Acest aspect influențează și calitatea pieselor. La o mașină cu foarte mulți kilometri, este clar că au fost schimbate multe dintre piesele originale, iar cele puse în schimb nu sunt de aceeași calitate cu cele venite din fabrică.

  • Starea tapițeriei

Pentru că esteticul contează și în cazul mașinilor, este important să analizăm cu atenție și modul în care se prezintă tapițeria de pe scaune, de pe bancheta din spate și în general tot materialul de pe schimbător, volan, portiere și alte detalii. O mașină care nu a fost întreținută în interior, are multe șanse să fi fost în proprietatea unui șofer care nu a avut grijă de ea în general. Un șofer care are grijă de o mașină, are grijă și de aspectul ei, dar și de modul în care o conduce, evită gropile, nu o turează foarte tare când nu este cazul, îi face schimburile la timp și alimentează cu un carburant de calitate superioară.

O mașină este un bun de valoare, pe care nu trebuie să aruncăm banii fără folos și reprezintă o decizie pe care trebuie să o luăm cu răbdare, după niște analize și comparații atente. În caz contrar, vom investi în respectiva mașină mai mult decât valoarea ei reală.

Promotor SRL
DJ 106K, Nr. 124, Sebes, Alba
CUI: RO 14490581 Reg.Com. J01/97/2002
Call Center: 0748 405 954
Cod Postal: 515800

Lasă un răspuns