Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a fost scris de Lucian Blaga. Opera aparține modernismului. Ea a apărut în anul  1919, fiind considerată o artă poetică.

Lucian Blaga reușește să-și exprime viziunea asupra lumii prin intermediul poemului. Modernismul se bazează pe ideea de „spirit al veacului”. Orice poezie modernistă este alcătuită pe lângă o metaforă-simbol, care pune cititorul în dificultate pentru a descifra textul.

Lucian Blaga este cel ce optează pentru modernismul expresionist. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este opera ce deschide volumul „Poemele luminii”.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – artă poetică

Opera este considerată ca fiind o artă poetică modernistă, deoarece autorul își prezintă relația dintre el ca și poet, lume și creație. Blaga utilizează foarte multe metafore revelatorii, fiind o caracteristică de bază operei moderniste.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” are ca și temă poziția poetului față de tainele universului. Așadar, Lucian Blaga este de părere că doar prin intermediul iubirii este posibilă cunoașterea lumii  și a tainelor sale.

Textul are ca și simbol central lumina. Aceasta este considerată ca fiind dătătoare de viață, generatoare de cunoaștere și de iubire. Lucian Blaga o consideră ca fiind opera Marelui Anonim. Stilistic vorbind, lumina este un simbol al cunoașterii.

Poezia lui Lucian Blaga este alcătuită din 20 de versuri albe, măsura fiind variabilă. Blaga utilizează tehnica ingambamentului, permițându-i o libertate mare de exprimare a ideilor sale.

Secvențele poemului lui Lucian Blaga

Poezia este alcătuită din două secvențe. Prima secvență prezintă ipostaza eului liric față de cunoașterea luciferică. Verbele utilizate resping ferm cunoașterea agresivă:

  • „nu strivesc”;
  • „nu ucid cu mintea tainele ce le întâlnesc în calea mea,/ În flori, în ochi, pe buze ori morminte”.

În această secvență se regăsesc elemente desprinse din:

  • Regnul vegetal: „flori”;
  • Regnul uman: „ochi”, „buze”;
  • Regnul mineral: „morminte”.

Însăși secvența „Corola de minuni a lumii” este o metaforă revelatorie. Aceasta definește perfecțiunea Marelui Anonim. A doua secvență este delimitată prin conjuncția „dar”.

În a doua secvență poetul trece la o analiză în antiteză: „lumina mea” și „lumina altora”, adică cunoașterea luciferică este pusă în antiteză cu cea paradisiacă.

Aceasta „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. Autorul precizează prin versurile „Dar eu,/ Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină” existența misterului. Poetul își exprimă de fapt rolul său față de tainele universului, cel de protector al lor.

Întregul rol se concretizează prin comparația cu astrul nocturn, a cărui lumină, raze „nu micșorează, ci tremurătoare/ măresc și mai tare taina nopții”.

Din această cauză poetul consideră că „ce-i neînțeles/ se schimbă în neînțelesuri și mai mari/ sub ochii mei,/ căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”. Toate aceste elemente înfățișează misterul.

Așadar, Lucian Blaga este de părere că poetul are rolul de a proteja și spori tainele universului. Însuși titlul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este considerat ca fiind o metaforă cosmologică. În viziunea sa, întreg universul este o uriașă corolă, un spațiu plin de mistere, dar și minuni.