Când ai luat decizia asta? Să ai o viață, așa cum ai fi vrut-o? Să te lupți pentru ea, să vrei s-o ai?
Când te-a pus ultima dată cineva să te gândești serios la asta?
Unele cazuri sunt excepționale. Recent, un caz extern m-a făcut să mă lovesc de ideea asta apăsătoare intitulată decizie.
Parcă însuși cuvântul cântărește mult. Decizie. Așa, greu, cu z-ul acela la final care accentuează melodramatic pronunțarea.
Psihologic, nu cred că este om care să nu se simtă constrâns atunci când este pus în fața unei decizii. Și oamenii deciși în viață sunt sigur că au sau au avut cel puțin un fior pe șira spinării când sunt sau au fost puși în fața unui context de genul.
E … greu. Trebuie curaj. Nu. Trebuie coaie. Indiferent de sex, trebuie coaie. Să iei o decizie trebuie de multe ori un sânge rece, un cinism cu care să înfrunți ce urmează.
Să zici: Bă, fac asta! Chiar vreau asta, sunt hotărât, hai să fie așa!
În afară de providența dubioasă și inexplicabilă care acționează din când în când în favoarea noastră și din alte în alte clipe împotriva noastră, noi suntem proprii noștri stăpâni.
Noi ne îngrijim de felul în care trăim sau vrem să trăim. Noi suntem la butoane când vine vorba de noi.
În același timp și deloc paradoxal ne și complacem în anumite situații. În acest caz, situația poate reprezenta chiar o anumită viață. Iar acest complăcut se transformă ușor, de la zi la zi, la nemulțumire, iar apoi la neputință.
Da. Din boși la butoane, ajungem gunoaie.
Inițial credem că e bine. Pe urmă începem să acceptăm unele nemulțumiri (DE CE?!). Apoi așteptăm ca norocul să pice din cer. Când situația devine critică, devenim prea neputincioși ca să mai schimbăm ceva.
Încrederea dispare cu totul.
Am văzut oameni neputincioși care nu știau nimic altceva decât programul de la muncă. Nimic altceva. Și erau nervoși și stresați și FRUSTRAȚI!
Iertați-mă, n-am vrut să urlu. Nu m-am putut abține. Acela e cuvântul.
Frustrare. Un pas. Atât trebuie. Un pas să ajungi de la cineva la un frustrat în viață. Și asta e mega… frustrant.
Deciziile astea sunt chestiuni care, tratate psihologic, au ramuri și straturi fascinante. Pot pleca de la origini și până la o schimbare bruscă în matrița genealogică realizată de o singură persoană.
Uneori mai trebuie să ai și pe cineva lângă tine care să te pornească. De asta e important să îți faci relații. Să ai oameni la care să poți apela. Așa cum sunt ei.
Mă uitam zilele trecute la un episod din Bojack Horseman. Un serial, o animație de fapt. 20 de minute are un episod.
Ei bine, în drumul său spre faima supremă Bojack, personajul principal, ajunge într-un oraș subacvatic la un festival de film. Da, știu, sună absurd, dar e ficțiune.
Aici, el se întâlnește cu cineva. Un cineva căruia el i-a futut viața prin a-i anula cariera (vezi a provoca concedierea cuiva).
Astfel, sociopatul acesta, știind că va da ochi în ochi cu persoana respectivă, încearcă să se folosească de tot ce are la dispoziție pentru a nu se întâlni cu ea. De rușine.
În final, realizează că nu poate și pleacă într-o cursă nebună de a se întâlni cu acea persoană.
Episodul e foarte didacticist și plin de umor absurd la final. Aflat sub apă, neînțelegând cum să comunice limba subacvatică a locului, trece prin mai multe etape pe care vă invit să le urmăriți.
Concluzia era, oricum, următoarea: „Kelsey, in this terrifying world, all we have are the connections that we make. I’m sorry I got you fired, I’m sorry I never called you after.”
Așadar, la final a ajuns să scrie un mesaj prin care, nu contează reacția destinatarului, a înțeles un motiv pentru care viața sa nu mergea perfect.
A înțeles că a luat o decizie proastă și a încercat să repare acest lucru. A vrut să facă asta.
Trebuie să vrei să schimbi. Când înțelegi că trebuie să faci asta, tragi aer în plămâni și bobinezi, frate!
Toată lumea râde de Shia Lebouf și acel clip cu el în care tot orăcăie „JUST DO IT!”. Cam despre asta e vorba. Cu venă, cu spirit, cu siguranță.
Nu pierde timpul, timpul e inamicul numărul unu care se întoarce împotriva ta ori de câte ori îi oferi șansa.
Și dacă m-ai întreba vreodată ce sfat să-ți dau, ți-aș zice că sug la sfaturi, dar aș încerca să fiu acolo pentru tine.
Pentru că e nevoie.
Dar totul pleacă de la tine. Tu ești la butoane. Tu tastezi scenariul, în afară de ce am scris mai sus.
Încearcă să-l scrii cum ți-ar plăcea ție să sune și încearcă s-o faci cu coaie. Uneori e nevoie să schimbi plotul, nu-ți fie teamă s-o faci în direcția care ți se pare ție potrivită.
Să iei decizia numită viață, așa cum sună în accepția ta.
Orice ți se pare ție că te ajută, execută.
Articol scris de AdiSpune.ro