Motive pentru a adopta un caine din adapost

motive pentru care sa adopti un caine din adapost

In fiecare an, la nivel national , mii de caini intra in adaposturile de animale, atat publice cat si private. Iar din pacate, raportul dintre cifrele care arata cainii intrati in adapost si cele care indica adoptiile nu sunt foarte optimiste. Daca iti pasa de caini, tu poti ajuta!

Nu numai ca s-a dovedit stiintific ca animalele de companie reduc nivelul de stres si imbunatatesc starea generala de sanatate a omului, dar nimeni nu poate oferi dragostea si devotamentul neconditionat pe care le primesti de la un caine.

A adopta inseamna sa salvezi o viata

Adaposturile sunt pline si, cum am mentionat deja, numarul cainilor abandonati sau ridicati de pe strazi este in crestere. Dar daca mai multi oameni i-ar adopta ca animale de companie in loc sa cumpere de la crescatori, numarul cainilor din adaposturi ar incepe sa scada.

Cand adopti, nu numai ca salvezi o viata, dar castigi un prieten pe viata. Intra pe http://rolda.ro/adopta-un-caine/ si afla care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru a lua acasa noul membru al familiei tale. Fundatia ROLDA te va ajuta sa-ti alegi un companion pe viata in doar cativa pasi simpli.

Este un mod de a combate inmultirea animalelor pentru profit

Catelusii sunt foarte dragalasi si multe persoane prefera animalele de companie de rasa. Dar, exista canise si crescatori de caini care adesea acorda prioritate profitului si se preocupa mai putin de bunastarea animalelor. Gazduite in conditii proaste, cu ingrijire medicala precara, animalele din aceste canise sufera foarte mult. Animalele de la crescatori sunt adesea bolnave sau traumatizate, iar femelele sunt abandonate odata ce nu mai sunt „profitabile”. In plus, in timp,  datorita inmultirii pentru profit, multi caini de rasa sufera de probleme grave, transmise genetic.

Cand adopti, spui NU unor practici ingrozitoare si ajuti adaposturile care depun eforturi mari pentru a ingriji corespunzator animalele. Un caine din adapost ti-ar aduce tot atat de multa bucurie ca unul de rasa, dar, vei primi in plus si recunostinta lui. Adopta acum si ofera-i o noua sansa la viata!

Adoptia este mai accesibila

Un animal de companie de rasa nu este ieftin. Preturile incep de la 500 EUR! Si acesta nu include costurile de sterilizare/castrare sau vizitele la veterinar care oricum trebuie facute. Taxele de adoptie sunt infime si includ obligatoriu si sterilizarea. E o afacere buna cand te gandesti ca vei aduce acasa un prieten pe viata, nu-i asa?!

Primesti sprijin dupa adoptie

Cand iei un caine de la un magazin de animale de companie, tranzactia se incheie de obicei odata ce iesi pe usa. Multe astfel de magazine nu au resursele sau cunostintele necesare pentru a-ti oferi asistenta daca ai intrebari sau probleme cu noul tau companion.

Cu toate acestea, adaposturile cunosc istoricul si particularitatile  blanosilor, iar voluntarii ajung sa cunoasca personalitatea animalului oferit spre adoptie, precum si placerile si antipatiile. Acest lucru ajuta la usurarea tranzitiei si, in plus, personalul adapostului este dispus sa te ajute sa treci mai usor prin perioada introductiva.

Adopta un caine! Nu numai ca este o alegere excelenta pentru tine si noul tau prieten blanos, dar ajuti adapostul sa ofere un loc sigur pentru un alt animal care are mare nevoie.

Lasă un răspuns