E dificil sa incerci sa rezumi Idiotul in cateva fraze, pentru ca nu ai cum sa surprinzi complexitatea sa si inevitabil prezinti cartea strict subiectiv, desi multe dintre pasaje pot fi vazute din foarte multe unghiuri.
Imi place ca Dostoievski prezinta pana in cel mai mic detaliu fiecare personaj, aducandu-l in centrul atentiei pentru putin timp, desi rolul sau ulterior va fi total marginal sau constituie o simpla aparitie episodica. Citind cartea ai de multe ori impresia ca asisti la un roman scris special pentru a fi ecranizat, sau jucat pe scena. Afluenta personajelor, modul in care intra si ies din scena, atentia la detaliile de decor, la interactiunea dintre acestea sunt elemente care conduc catre aceasta perspectiva. Poti sa vizualizeze scenele foarte bine, aproape te simti martor al lor, ca si cum ai avea propriul tau colt de salon din care asisti la schimbul de replici.
Cine este Idiotul din cartea lui Dostoievski?
Idiotul este de fapt un print – Lev Nikolaevici Miskin, care revine in Rusia dupa multi ani de tratament in Elvetia. Rupt de realitatea aristocratiei ruse din secolul XIX, de contactul cu civilizatia mai bine spus, Miskin vede totul intr-un mod absolut inocent. Nici chiar mostenirea pe care o primeste nu-i schimba stilul de viata.
Miskin pare indragostit in acelasi timp de doua femei – Nastasia Filippovna, o femeie admirata pentru frumusetea sa, pe care stie foarte bine sa o foloseasca inclusiv in interes material si Aglaia Ivanovna, o adolescenta de familie buna, de o frumusete sclipitoare, cu un temperament foarte dificil si egoist.
Dragoste poarte este prea mult spus, Miskin nu pare a avea fata de ele o pasiune carnala si nici nu da semne ca ar aprecia in mod deosebit comportamentul si ideile lor. Mai degraba e vorba de relatii strict platonice, pornite din intelegere si uneori chiar din mila.
Vazut ca un idiot, printul este de fapt un fin observator al psihicului uman, capabil sa ii inteleaga pe toti, mai presus de propriile nevoi si este dispus sa ofere iertarea sa chiar si acolo unde nu este cazul.
Miskin ramane un personat insolit chiar si pentru secolul XIX, un naiv care crede ca toti au ganduri la fel de pure ca ale sale si ca societatea inalta se rezuma la dialoguri filosofice care nu au niciun fel de substrat relational.
Cred ca Idiotul merita citita si chiar daca tinzi sa fii descurajat de dimensiunea cartii, vei fi cu siguranta rasplatit de complexitatea personajelor, care sunt parte a unei desfasurari alerte care iti da voie cu greu sa lasi cartea din mana. O recomand.
[maxbutton id=”1″ url=”https://l.profitshare.ro/l/11309420″ text=”Cumpără cartea!” ]
Post Views: 67
Pingback: Recenzie carte: Crima si pedeapsa – Dostoievski - La Vorbitor