Roman modern de analiza psihologica (INTERBELIC) – Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi -Camil Petrescu

Roman modern de analiza psihologica (INTERBELIC)
Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
Camil Petrescu

Gratie directiilor impuse poeziei romane de catre Eugen Lovinescu in studiul “Creatia obiectiva”, problema intelectualului va deveni o ipoteza de gandire si de lucru pentru scriitorii romani.

Fascinatia intelectuala in cadrul literaturii va avea imediat doua consecinte notabile si anume: interesul pentru cultivarea romanului superior ca semn al unei scriei elevate ce se adreseaza doar intelectualilor, iar pe de alta parte asistam la aparitia personajului cultivat, a intelectualului profund. Camil Petrescu teoretizase necesitatea sincronizarii literaturii cu filozofia si stiinta fiind convins de faptul ca in general scriitorul descrie realitatea propriei constiinte drept pentru care actul de creatie este un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie, (de inventie se ocupa romanul de creatie). Camil Petrescu afirma lucrurile acestea explicit in studiul “Noua structura a operei lui Marcel Proust”: “Cunoastem doar rasfrangandu-ne in noi insine”. Viziunea despre lume a scriitorului este de fapt viziunea unui reflexiv ce are preocupari filozofice si literare. Totusi, accentul va cadea intotdeauna pe factorul psihologic, epicul fiind diminuat (nu sunt multe evenimente). Se ajunge astfel la o formula epica noua in care spatiul actiunii se deplaseaza din afara catre inauntrul constiintei personajului. Astfel, prozatorul ajunge sa renunte la semnificatia evenimentului exterior considerand ca este mai important ecoul pe care acesta il are in constiinta personajului.



Aceasta mutare a vietii din roman pe cu totul alte coordonate da nastere unei proze analitice de factura subiectiva caracterizata de: Substantialitate si autenticitate.

Substantialitatea este concepita conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, cunoasterea, dreptatea, adevarul, categorii morale absolute. Operele trebuie sa se structureze pe o pasiune, idee, sentiment, devenind paractic monografiile unor idei. Autenticitatea, la randul ei, presupune ilustrarea realitatii prin propria constiinta, Camil Petrescu era constient ca singura realitate pe care o putea povesti era realitatea constiintei sale, generata de continutul sau psihologic.

Autenticitatea este oferita de discursul narativ la persoana I ceea ce va conduce la identificarea naratorului cu un personaj implicat, astfel romanul devine o experienta interioara in cadrul careia conteaza evenimentele de constiinta. Camil Petrescu pleaca de la ideea ca acest timp subiectiv poate sa fie recuperat prin anamneza (amintire sau reactualizare a ideilor).

Naratorul personaj este interesat de a aborda propria-i realitate prin intermediul mai multor realitati.

Introspectia sau auto observarea este metoda psihologica bazata pe observarea propriilor traiti psihice. Pe parcursul intregului roman se observa un interes deosebit pentru starile difuze ale eroului, de exaltare a trairilor si de sondare a subconstientului. Modalitatea de realizare este monologul interior ca mod de exprimare a starilor launtrice, alaturi de monologul interior se mai afla si fluxul de constiinta, memoria involuntara (succesiune de imagini, ganduri, idei pe care ti le deruleaza mintea fara a putea sa le controlezi).

Observatia este observarea realitatii si a ecranului pe care il are acesta in eul personajului narator. Realitatea este duala: cea bucuresteana: sociala/ cea care judeca omul dupa criterii false (casatoria este contract social), politica( este vizat parlamentul roman ca spatiu al unei comedii umane ce aminteste de lumea comediei lui Caragiale), economica (societate mediocra, meschina ce urmareste doar profitul imediat) si cea a frontului care se afla in antiteza cu cea bucuresteana sub raportul impactului pe care acesta il are asupra individului (razboiul este vazut pentru prima data in literatura romana drept o monstruozitate care uniformizeaza destinele umane.)

Tehinica jurnalului introdusa in literatura europeana de catre Andre Gide si acelasi Marcel Proust iar in literatura romana de catre Mircea Eliade.
Procupat de teoretizarea createi Camil Petrescu completeaza realizarile sale artistice cu argumente, explicatii si referiri la tehinica narativa grupata in articole, studii si interivuri. Cel mai important articol teoretic este “noua structura si opera lui Marcel Proust”. Aceasta noua structura pe care Camil Petrescu o identifica in unele romane ale sec XX se opune prozei traditionale clasice care folosea tipuri predictibile in comportament. Aceasta directie noua, moderna se revendica din filozofiile lui A. Schopenhower, Fr. Neitzsche, H. Bergson si din noua stiinta aparuta la Viena (psihanaliza) teoretizata de S. Freud.

Romanul psihologic trebuie sa puna probleme de constiinta si totodata sa fie o curgere de stari interioare, imagini, reflextii, indoieli de ceea ce constituie materialul imaginatiei si al gandirii. Una dintre cele mai importante trasaturi ale prozei moderne este autenticitatea in “Teze si omniteze”. Autorul nota: “ eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”. In conceptia lui Camil Petrescu adevarul este mai presus de stil, de altfel se declara un anticalofil: “intre a face frumos si a spune adevarul, creatorul de viata nu poate alege- este destinat sa spuna adevarul”.

Noul roman trebuia sa surprinda corespondentele dintre literatura si psihologie intr-un context cultural amplu.

Romanul este publicat in 1930 si a avut la baza o nuvela lunga care prin prefaceri si adaugiri succesive devine cea mai importanta lucrare a scriitorului.

Cele doua nopti simbolice din titlu reprezinta doua experiente umane care determina existenta a doua parti distincte.

O relateaza iubirea dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa Ella iar a doua parte este constituita din jurnalul eroului in valtoarea Primului Razboi Mondial.

La nivelul structurii se pot identifica si doua planuri de organizare a substantei epice si analitice.

Planul social prezinta societatea romaneasca in conteztul razboiului in timp ce planul psihologic traverseaza intreg textul deoarece cartea intreaga este o opera de analiza, de cunoastere si de critica sociala ”tot ceea ce s-a scris mai obiectiv si mai zguduitor la noi despre razboi” George Calinescu. Unitatea romanului este asigurata de prezenta unei singure constiinte care nareaza la persoana I si se autodefineste odata cu evolutia actiunii.



De la cantina ofiterilor din regimentul in care Stefan Gheorghidiu este concentrat, scena ulterioara a evenimentelor narate in prima parte, se sugereaza o anumita directie de lectura cat si o thenica moderna pe care scriitorul roman o preia de la francezul Marcel Proust.

Memoria involuntara reface intr-o paranteza ampla de tip retrospectiv povestea de dragoste in timp ce luciditatea eroului cauta motivatii, explicatii, sensuri intr-un efort dramatic de intelegere si clarificare. Naratiunea este la persoana I lasand astfel eul narativ in centrul relatarii. Senzatia de autenticitate este data de faptele banale, fapte care determina evolutii imprevizibile dar credibile. Accentul narativ se deplaseaza catre lumea interioara, frazele au adesea un caracter filozofic si vorbesc in mod general despre valori umane.

Structura interioapra a romanului prezinta monografic o iubire pornind de la geneza sentimentului la comunicarea spirituala si afectiva a doua individualitati umane pana in momentul in care suspiciunea ii va conduce pe protagonisti la un deznodamant nefericit.

Noaptea de dragoste este numita de Constantin Ciopraga “monografie a indoielii”, este povestea unei iubiri concepute ca sentiment total dar si ca porblema de cunoastere. Aici dragostea ca tema literara presupune mai ales neimplinirea, incertitudinea legate de placerea superioara a introspectiei.

Memoria eroului Stefan Gheorghidiu reinvie intamplari petrecute dar constiinta selecteaza faptele, le inlantuie intr-o coerenta interioara pentru a conduce catre dezvaluirea adevarului. Eroii se cunosc din studentie iar sentimentul se naste din admiratie si orgolii: “eram atat de patimas, iubit de una din cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Cartea ofera in acest mod o istorie a cuplului dar si drumul interior al personajului.

In plan exterior romanul desfasoara aspecte ale vietii modeste de studenti saraci apoi mostenirea neasteptata va duce inevitabil la intrarea eroilor in viata mondena si in lumea afacerilor. Instrainarea sotiei, despartirile si impacarile repetate, contradictiile, o simpla masa in familie, o plimbare la sosea sau excursia la Odobesti alcatuiesc materia epica a romanului de dragoste.

Existenta lui Gheorghidiu are ca etalon ideile de frumos si echilibru, barbatul se implica in experienta erotica cu intreaga sa personalitate dar e de parere ca “o iubire mare e mai curand un proces de auto-sugestie”. Prin tehnica pluriperspectivismului, autorul ofera la inceputul romanului o ipostaza angelica a femeii iubite in timp ce la sfarsit avem ipostaza frumusetii degradate a unei femei “nefilozoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea”. Tocmai constientizarea acestei schimbari presupune o prabusire launtrica ce va duce catre dizolvarea personalitatii.

Noaptea de razboi reprezinta al doilea traseu existential al personajului aflat ca ofiter pe frontul Primului Razboi Mondial. Avem aici drama individului integrat intr-o colectivitate care isi confrunta subiectivitatea cu destinul omenirii in general. Problema razboiului fusese dezbatuta anterior in prima parte a romanului prin dialoguri, opinii diferite rostite in tren, in ziarele vremii, in mediile politice conturand astfel contextul psihologic care se va concretiza in detaliile si explicatiile care genereaza partea a doua a romanului. Viziunea specifica asupra razboiului este cea a combatantului lucid inclinat spre analiza si spre surprinderea sintomelor sociale care au favorizat razboiul (conflagratia). Luptele, putinele acte de eroism, imaginile de perspectiva raman doar in fundal pentru ca in prim plan se afla constiinta eroului, starea sa de spirit, nevoia de certitudini dar si meditatia asupra sensului luptei.

Cu teama inevitabila de moarte, Gheorghidiu ajunge sa se intrebe: “stiu ca voi muri dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul”. Razboiul inseamna haos, absurditate, invalmaseala de oameni si ordine contradictorii si in care individul nu este decat o simpla marioneta. Omul matur si erudit comenteaza ironic: “mortii emotioneaza abstract ca un numar etichetat de muzeu”.