Romanul ”Ultima noaptea de dragoste, intaia noapte de razboi” este alcatuit din doua carti aparent distincte, asa cum titlul o sugereaza. Daca prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominand in viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu, a doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului imprumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal in roman i-a schimbat caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta sciitorului i-a dat autenticitatea unei experiente dramatice, in care eroul a dobandit intelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapanita de gelozie.

Cele doua carti se imbina intr-o unitate de compozitie de larga viziune structurala asigurata de unicitatea perspectivei narative, intr-o sudura organica in care problema primei parti se rezolva prin experiente din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal.

Drama individuala din pria carte devine drama colectiva in cea de-a doua carte. Romanul este istoria unei iubiri neimplinite, macinata de gelozie si care se consuma pe fondul dramatic al Primului Razboi Mondial. Stefan Gheorghidiu se casatoreste din dragoste cu Ela, colega de facultate, pe care o vede ca pe o fiinta perfecta cu care traieste la inceput o viata linistita, pana cand o mostenire neasteptata venita din partea unui unchi bogat modifica felul de viata al celor doi, provocand o schimbare radicala a destinului personajelor.

Contactul cu lumea moderna a burgheziei trezeste in Ela inclinatii frivole, determinand o instrainare ireversibila a sotilor, o confruntare a doua sensibilitati ce vor deveni doua lumi distincte. Nu se poate vorbi despre un subiect propriu-zis al romanului: drama lui Stefan Gheorghidiu se reface din amintiri, din franturi de existenta pe care memoria involuntara a eroului le recompune, cu sinceritate si luciditate analitica, intr-o expunere plina de nerv si de observatii critice. Comunicandu-si trairile direct, cu o mare intensitate, personajul incearca sa se defineasca pe sine in raport cu ceilalti, ca lumea.

Cele doua experiente fundamentale trait de eroul romanului ”Ultima noaptea de dragoste, intaia noapte de razboi” – cea erotica si cea a razboiului – sunt de fapt doua aventuri ale cunoasterii, care ii provoaca o adevarata criza de constiinta, un dezechilibru moral, furnizare de teribilele indoieli la care e supusa mintea clara a intelectualului. Dragostea este pentru Gheorghidiu o proiectie intr-un plan ideal: ”O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie.. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu poti trai”. Eroul face eforturi pentru a masca drama sa interioara, acestea se dovedesc inutile si nu poate intelege lipsa criteriilor valorice in aprecierea relatiilor sale cu Ela si ceilalti.

Sensibilitatea ranita a personajului principal va fi afectata si de confruntarea cu o lume a conventiilor, a compromisurilor si a inechitatii, care ii provoaca un acut sentiment al neimplinirii. Cea de-a doua experienta, a razboiului, va proiecta o alta lumina asupra dramei individuale a eroului. Acesta iese din drama incertitudinii erotice si intra intr-o experienta colectiva care ii restabileste echilibrul interior, astfel incat tragismul frontului estompeaza ranile sufletesti. Indragostitul de absolut, intelectualul pasionat de speculatiile filosofice, intra in contact cu realitatea brutala a razboiului, descoperind sensul solidaritatii, o umanitate aflata in suferinta.

Gheorghidiu nu mai este niciodata singur in partea a doua a romanului ”Ultima noaptea de dragoste, intaia noapte de razboi”, el are camarazii alaturi, cu ei comunica sau este in disputa, dar relationeaza.

Asemanarea temelor principale a celor doua carti este ca tind catre ceea ce ar putea constitui supratema textului – cunoasterea.

Cunoasterea prin iubire este, de fapt, o forma de autocunoastere, de autovalorizare si de aceea protagonistul sufera enorm cand intelege ca este inselat. Gheorghidiu sintetizeaza convingerile sale, capatate prin dureroasa experienta, inca din discutia de la popota, continuata apoi cu Oprisan: ”Orice iubire este ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic la urma”. Acest ultim termen, amintind de sfera maladivului, explica o suma de atitudini ale protagonistului, suferinta lui peste limita suportabilului: zvarcolirea dureroasa de la Odobesti, crunta durere din noaptea absentei Elei, chinui indurat in perioada despartirii.

Razboiul este drama umanitatii reflectata in plan personal, in deruta combatantului, amenintat de spectrul mortii. Un enunt poate schimba  nenumarate destine ca in capitolul ”Ultima noapte de dragoste”, cand, in pofida convingerii generale ca s-a hotarat pacea, Dimir, inaintat acum in grad maior, anunta: ”Cu mai multa spaima decat solemnitate: – Domnilor, e razboi!”. Pentru destinul individual razboiul este un eveniment ilofic, care il moralizeaza definitiv: ”Cata vreme conduceam eu lumea, o conduceam in mod logic. Acum eram la deriva unor puteri superioare mie si nici o intamplare nu ma mai putea mira”. Acest eveniment trist este inregistrat uneori ironic, alteori cu un umor dureros, ca in prezentarea ”gropilor de lup” de pe Valea Prahovei, pe care zece porci tiganesti le-ar fi putut rama intr-o jumatate de zi, ca in episodul tiganului Vararu, incorporat mai mult in gluma.

Afectivitatea protagonistului este prezenta in ambele carti, la fel ca evolutia psihologica a acestuia. Gheorghidiu isi arata hipersensibilitatea constienta: ”Evident, ma intreb uneori daca eu nu-mi fac singur aceasta suferinta”, in secventa primei aparitii a lui Grigoriade, la Anisoara. Se remarca exigenta cu sine, lasitatea, vointa si orgoliul totodata in episodul suferintei pentru despartirea de Ela: ”Mi-era rusine, in adancul intimitatii mele, ca si cand as fi suferit de o boala rusinoasa si penibila..”. Dragostea si investitia mult prea bogata de sentimente cu Ela devenise ceva care sa-l faca vulnerabil.

Controversat in raport cu sentimentul de gelozie, Stefan marturiseste in doua contexte diferite, aspecte ale acestei torturi: ”n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit din cauza iubirii”, afirma eroul in deschiderea episodului Odbesti, pentru ca, in finalul capitolului urmator, sa recunoasca: ”Si mai tarziu am facut destule mutre banuitoare, am evitat gelos multe prilejuri care mi-ar fi fost dezagreabile, am tras cu urechea la multe, am spionat destule plecari in vizite ale neveste-mii [..] dar niciodata n-am avut prilejul sa fiu pana la capat nefericit”. Prea multa afectivitate si iubire il distrusese.

Razboiul dezvolta coordonate sufletesti nebanuite ale protagonistului: patriotismul modest si discret, camaradenia, solidaritatea umana, curajul intr-o curioasa combinatie cu frica. Imaginea cutremuratoare a mortii muta accentul de pe problematica iubirii, chestiune de individualitate intima, pe problematica majora a destinului maselor.

Ela apare in doua ipostaze complet diferite in cele doua carti din romanul ”Ultima noaptea de dragoste, intaia noapte de razboi”. In prima, Ela este femeia ideala, Stefan Gheorghidiu este dispus sa renunte la orice pentru ea, chiar daca dragostea ce i-o purta se nascuse din admiratie, duiosie: ”Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita”. Al doilea capitol o aduce pe Ela intr-o alta imagine. Acum ea este vauta diferit, Stefan Gheorghidiu considera lumea din care plecase ca fiind meschina, dominata de interesul pentru bani, de aici si despartirea de Ela. O priveste acum cu indiferenta ”cu care privesti un tablou”, obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca si hotaraste sa o paraseasca ”I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti…, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul”.

Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o experienta posibila, o forma de cunoastere, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu i se abandoneaza niciodata si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.

Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este ca o problema de cunoastere, caci in aspiratia lui catre absolut nu cunoaste adevarul despre Ela, ci mentinerea propriului echilibru interior.

Ultima noaptea de dragoste intaia noapte de razboi