Spânul este antagonistul operei literare „Povestea lui Harap Alb”. Acesta joacă rolul unui rău necesar în viața personajului principal.
Spânul este un personaj secundar, negativ. Reprezintă tipologia omului viclean, manipulator, mincinos și duplicitar.
Acesta este caracterizat în întreaga operă prin:
- Caracterizarea directă;
- Caracterizarea indirectă;
- Autocaracterizarea.
Caracterizarea directă
Caracterizarea directă a spânului este realizată prin intermediul naratorului și a personajelor. Naratorul omniscient și subiectiv sugerează în text că antagonistul este un om viclean. Are mai multe fețe, prezentându-se crăișorului „Îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și prefăcându-și glasul începe a căina pe fiul craiului”.
Caracterizarea directă realizată de personaje, este evidentă prin fetele Împăratului Verde, ce erau suspicioase în legătură cu aparența Spânului. Acestea erau aproape convinse că verișorul lor nu are cum să fie antagonistul, ci chiar Harap Alb.
„Fetele împăratului priveau la verișor… cum privește cânele pe mâță și le era drag ca sarea-n ochi, pentru că le spunea inima ce fel de om fără de lege este Spânul.”
Pentru însuși fiul de crai, Spânul era omul căruia i se supunea începând de la botezul din fântână. Spânul era gata să-l omoare pe Harap-Alb dacă acesta își încălca cuvântul: „Spânul, voind să piardă acum pe Harap Alb cu rice preț”, „că de l-oi vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul”.
Împăratul Verde îl invidia pe însuși Spânul, deoarece acesta îl avea pe Harap Alb ca și slugă vrednică și loială. Însă, acesta nu știa că Harap-Alb era chiar propriul și adevăratul său nepot.
Caracterizarea indirectă
Caracterizarea indirectă a spânului se realizează prin:
- Limbaj;
- Fapte;
- Nume.
Așadar, caracterizarea indirectă prin limbaj îl îmbracă pe spân într-o alură desprinsă dintr-un adevărat calvar. Acesta tratează toate personajele dintr-o poziție de superioritate. Limbajul său se bazează pe un ton superior: „Ba să-și puie pofta-n cui, răspunse Spânul răutăcios”.
Spânul încearcă din răsputeri să-l impresioneze pe Împăratul Verde prin intermediul puterii sale față de supușii săi. Însă, vorbele îl trădează, fiind cuvinte goale, fără valoare. „Spânului îi mergea gura ca pupăza, de a amețit pe Împărat încât a uitat și de Harap Alb, și de cerb, și de tot”.
Spânul este o fire lingușitoare, pledând dintr-o poziție de superioritate. El deja își asumase rolul de împărat. Este un caracter bolnăvicios. El reușește să-l păcălească pe fiul craiului prin răutate și vicleșug.
Întâi îi oferă ajutor, iar mai apoi îl obligă să devină sluga sa, punându-l să se jure pe paloș. Pentru el, statutul crăișorului era o împlinire a visului său, cel de a scăpa de statutul social inferior. Încearcă să se scape de Harap Alb, supunându-l la mai multe probe periculoase: „Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura.”
Caracterizarea prin nume este vagă. Spânul nu-și spune adevăratul nume. „Spân” semnifică un bărbat lipsit de păr facial.
Autocaracterizarea
Prin intermediul autocaracterizării, cititorul poate observa că spânul își atribuie rolul lui Harap Alb. Însă, începe să creadă el însuși că este nepotul lui Verde Împărat. Vorbește despre el lipsit de orice fel de modestie, considerând că este superior peste toți „Alt stăpân în locul meu nu mai face brânză cu Harap Alb”.