În „Povestea lui Harap-Alb” sunt utilizate multe simboluri. Așadar, pădurea este un labirint, mai exact un simbol ambivalent. Pădurea este locul unde mezinul va încheia și va începe o etapă: „de la un loc i se închide calea și încep a i se încurca cărările”.
Rătăcirea în pădure, dar și întâlnirea cu spânul este de fapt un simbol al drumului interior al crăișorului către sine. Fântâna completează întregul tablou. Simbolizează infernul, moartea și învierea.
Craiul renaște în urma botezului din fântână sub formă de slugă, Harap-Alb. Numele este de fapt un oximoron, unde „Harap” înseamnă slugă, iar „Alb” semnifică puritatea sa ce a rămas neatinsă.
Cele trei probe la care este supus Harap-Alb
Odată ce au ajuns la curtea Împăratului Verde, spânul îl supune pe crăișor la trei probe:
- Aducerea salatelor din Grădina Ursului – ajutat de către Sfânta Duminică;
- Aducerea nestematelor cerbului – „cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc” – ajutat de către Sfânta Duminică;
- Aducerea fetei Împăratului Roșu pentru căsătoria ei cu spânul.
În primele două situații se va folosii de obiecte magice:
- Pentru urs – o licoare „somnoroasă”;
- Pentru cerb – utilizează sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot.
Însă, ultima etapă, cea de a treia, face de fapt din inițierea lui Harap-Alb. Este cea mai complexă. Din această cauză va avea nevoie de ajutorul mai multor personaje cu puteri miraculoase.
Harap-Alb și-a dezvăluit curajul, priceperea și înțelepciunea pe drumul către Împăratul Roș, ajutând furnicile și albinele. La schimb, acesta a primit câte o aripă fermecată de la fiecare crăiasă împarte. Mai mult decât atât, datorită caracterului său prietenos, Harap-Alb este însoțit de personaje supranaturale:
- Gerilă;
- Flămânzilă;
- Setilă;
- Ochilă;
- Păsări-Lăți-Lungilă.
Trece totodată de încercările impuse de către Împăratul Roș. În schimbul împlinirii lor, Harap-Alb reușește să completeze și ultima misiune. După ce calul lui Harap-Alb și turturica fetei s-au întrecut, aducând „trei smicele de măr și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”.
Pe drum către curtea Împăratului Verde, mezinul se îndrăgostește de fată. O dată ajuns la curtea Împăratului, fata mărturisește și-l demască pe Spân. Urmează decapitarea lui Harap-Alb, moment în care se dezleagă de întruchiparea răului.
Calul, la rândul său îl distruge pe spân: „zboară cu dânsul în înaltul cerului, și, apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf și pulbere.” De fapt, decapitarea simbolizează finalul inițierii.
Totul este conturat de către motivul morții inițiatice. Se utilizează obiectele magice obținute în ultima etapă pentru a-l reînvia pe Harap-Alb. Ca și răsplată, acesta primește mâna fiicei Împăratului Roș și împărăția unchiului său.
Deznodământul este subliniat de refacerea echilibrului. În opera „Povestea lui Harap-Alb” sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, ce sunt de fapt semne ale totalității.
Protagonistul este cel ce se dezvoltă pe parcursul întregului text. Celelalte personaje sunt tipologii umane reduse la o singură trăsătură umană:
- Răul;
- Mâncăciosul;
- Frigurosul ș.a.m.d.
Spre deosebire de alte basme, Harap-Alb nu are puteri supranaturale, însă dezvoltă un set de valori etice necesare unui adevărat împărat. Întregul sens al operei este dictat de către Sfânta Duminică: „Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e necazul.”