Cum să economisiți la facturile de gaz și energie?

Cum să economisiți la facturile de gaz și energie

De mai bine de un an, de când cu liberalizarea preţurilor la gaze şi energie, preţurile au crescut foarte mult. S-a mai adăugat şi criza generată de războiul din Ucraina şi problemele globale cu preţurile la energie şi gaze în creştere constantă. Facturile de gaze şi energie s-au dublat sau chiar triplat, au ajuns să fie uriaşe indiferent de tipul de consumator.

Ca să nu mai avem facturi mari la gaze şi energie electrică avem la dispoziţie câteva modalităţi simple de reducere a consumului pe partea de gaz şi de electricitate.

Sfaturi pentru a reduce consumul de gaze și electricitate

  • Reduceţi temperatura setată în centrală pentru încălzirea apei. Setaţi la maximum 60 de grade Celsius pentru un consum mai mic de gaz şi eficienţă ridicată;
  • Când e foarte cald şi soare puternic afară nu lăsaţi geamurile fără draperii, jaluzele trase – așa nu veţi mai consuma foarte mult cu aer condiţionat care va face un efort în plus să tot răcească camerele şi va fi şi mai răcoare în interior;
  • Schimbaţi ferestrele obişnuite cu unele dublu vitraj – iarna puteţi face economii la gaze foarte uşor şi puteţi avea facturi mai mici pentru ca ferestrele dublu vitraj au pierderi de căldură cu 50-70% mai mici;
  • Investiţi în aparatură electronică şi electrocasnică eficientă energetic – alegeți clase A++, A+++ – așa veţi avea facturi mai mici la energie electrică şi eficientă sporită în utilizarea aparatelor din locuinţa dvs.;
  • Înlocuiţi toate becurile normale din casă cu becuri LED – consumă şi de 10 ori mai puţin şi au aceeaşi eficienţă, vă ajută să economisiţi enorm la energie electrică şi să aveţi facturi ceva mai mici mereu;
  • Nu uitaţi electrocasnice şi electronice în priză – dacă nu le mai foloseşti scoate tot din priză pentru că vei avea consum în plus de energie electrică;
  • Setaţi temperatura corectă la frigider şi congelator – 4-6 grade pentru frigider şi -18 grade Celsius congelator;
  • Izolaţi locuinţa, schimbaţi geamurile clasice cu unele termopan din calitate – cu cât o locuinţă e mai bine izolată, cu atât vei avea consum mai mic la gaze şi energie electrică;
  • Montaţi termostate inteligente pentru centrală – vă vor ajuta să faceţi economii şi să aveţi o funcţionare cât mai eficienta pe termen lung, consumaţi doar atât cât aveţi nevoie;
  • Setaţi temperatura corectă la termostat – 20-21 grade Celsius va fi suficient pentru confort în locuinţa iarna, fiecare grad peste această temperatură va aduce costuri în plus de până la 6-8% per grad;
  • Instalaţi centrale termice în condensaţie – randamentul lor e foarte bun şi veţi putea economisi mai eficient, funcţionarea lor e mult mai simplă şi mai uşor de gestionat. Se reduce consumul de gaze faţă de centralele tradiţionale;
  • Învăţaţi să aerisiţi corect camerele pe timp de iarna – închideți centrala, aerisiţi camerele bine cinci minute zilnic şi astfel veţi avea consum mai mic odată cu schimbarea aerului din încăperi. Aşteptaţi ceva timp până să porniţi din nou centrală imediat după ce aţi închis geamurile;
  • Stingeţi becurile în casă când nu aveţi nevoie de ele – nu uitaţi becuri aprinse în camere când nu e nimeni în ele, instalaţi becuri Smart uşor de controlat, becuri cu senzori pentru eficientizarea consumului;
  • Curăţaţi periodic caloriferele, înlocuiţi caloriferele vechi – așa veţi avea facturi mai mici la gaze şi eficienţă mai mare pe timpul iernii, căldură suficientă în fiecare cameră cu un consum mic de gaze.

Lasă un răspuns