Pierderea podoabei capilare este o problemă estetică destul de comună, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. Există însă soluții, precum intervenția de transplant de păr. Având în vedere că este o intervenție chirurgicală, va fi firesc să ai temeri cu privire la acest pas. Iată care sunt unele dintre cele mai frecvent întâlnite întrebări legate de această procedură.
Cine are această opțiune?
Transplant par poate fi o opțiune pentru pacienții majori, indiferent că vorbim de femei sau bărbați. Există puține excepții în care nu este recomandată o intervenție chirurgicală de acest tip, din cauza unor probleme medicale. Cei interesați vor primi toate indicațiile necesare încă de la primul consult la medicul specialist.
La ce rezultate să mă aștept de la un transplant de păr?
Părul va fi uniform pe toată suprafața scalpului. Această intervenție este singura care îți poate reda podoaba capilară. Evident, prin procesul natural al creșterii și căderii părului, câteva fire de păr cad zilnic. Chiar și după implant se va întâmpla acest lucru, dar ciclul firesc de regenerare determină și căderea câtorva fire de păr zilnic.
Doare?
Intervenția este una chirurgicală, efectuată conform protocoalelor în vigoare. Medicul realizează implantul fir cu fir manual, însă sub efectul anestezic. Așadar, în timpul intervenției nu se poate spune că se va simți durere, poate cel mult un disconfort. Ulterior, sunt de asemenea câteva indicații oferite de medicul specialist. Durerea este minimă pe parcursul perioadei de recuperare.
Care sunt alternativele la transplantul de păr?
Practic poți conta pe metode cosmetice și estetice pentru a masca lipsa părului. În funcție de gradul de alopecie care te afectează, s-ar putea să reușești să acoperi acele goluri din scalp. Ține însă cont că acestea presupun consum de timp și energie, zilnic. Implantul de păr este singura soluție permanentă de redobândire a podoabei capilare.
Ce costuri implică un transplant de păr?
Nu există un cost fix, având în vedere că depinde de numărul de fire implantate. Cazurile sunt destul de diferite. Spre exemplu, la cei care nu au foliculi de păr de calitate, medicul poate decide să facă recoltarea de la un pacient compatibil. O estimare a costului poate fi obținută după prima întrevedere cu medicul specialist. Află din pagina drfelixhairimplant.ro cum te poți programa online, gratuit.
Cât de natural va arăta părul după transplant?
Să vorbim și despre scopul intervenției și anume posibilitatea de a obține un look natural. În clinica Dr. Felix Hair Implant se folosește exclusiv tehnica Q-FUE. Acest lucru presupune că recoltarea și implantarea sunt etape exclusiv manual realizate. În felul acesta, va exista mai mult control asupra unghiului de implantare, iar efectul va fi unul mai natural.
Desigur că acestea nu sunt toate întrebările pe care le-ai putea avea cu privire la procedura de implant. Depinde și de gradul tău de rezistență la durere sau de ce anume consideri tu a fi scump sau ieftin. În speranța că te-ai lămurit, parțial, află detalii complete în pagina oficială a uneia dintre clinicile de top din țară – drfelixhairimplant.ro.
Contact:
- sector 1, București
- +40 720.254.368
- [email protected]