Relația protagonist – antagonist este foarte bine ilustrată în cardul basmului cult „Povestea lui Harap Alb”, scris de către Ion Creangă. Întreaga operă se focalizează pe lupta dintre bine și rău, binele ieșind triumfător.
O temă secundară ce este evidențiată prin relația dintre cele două personaje este cea a drumul inițiatic al crăișorului. În maturizarea sa intră motivul „răului necesar”, reprezentat de către Spân. Așadar, relația dintre cei doi va fi ilustrată în anumite secvențe importante din întreaga operă.
Botezul din fântână
Un prim episod ilustrativ pentru relația dintre cei doi este cel al botezului din fântână. Coborârea crăișorului în fântână, la insistențele omului spân, este un simbol ambivalent al vieții și al morții.
Datorită neascultării crăișorului, acesta văzându-se în pădure, decide să se lase îndrumat de spân. Astfel, are încredere în acesta, chiar dacă a fost sfătuit de către tatăl său să nu o facă. Așadar, fiind că crăișorul se sperie că nu poate ieși din pădurea labirint, „un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai îi cade pradă Spânului.
Naratorul va evidenția diferența dintre cele două personaje prin sintaxa „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Spânul este un adevărat geniu în exploatarea slăbiciunilor celor din jur, așadar face același lucru cu crăișorul.
Ignorând răul, fiul de crai ajunge să i se schimbe identitatea, devenind sluga Spânului. Această secvență reprezintă de fapt începutul inițierii sale. Spânul îi atribuie un nume oximoronic, ce oglindește natura sufletească și contrastul dintre esență și aparență a protagonistului.
Văzându-se încolțit, Harap Alb decide să-și dea cuvântul în fântână pentru a putea ieși de acolo. Ulterior, acesta va trebui să înfrunte sarcinile dificile impuse de către Spân, odată ajuns la împărăția lui Verde Împărat.
Moartea și învierea lui Harap Alb
Un alt episod ilustrativ al relației dintre cele două personaje este cel de la finalul operei, în care adevărul iese la iveală, iar răufăcătorul este pedepsit. Harap Alb a fost supus tainelor inițierii, prin care a reușit să devină îndurător și tolerant.
Prin ele a dobândit calități vrednice unui împărat, precum:
- Prudența;
- Răbdarea;
- Toleranța;
- Ajutorul.
Spânul îl supune la o ultimă probă, cerându-i lui Harap Alb să-i aducă fata Împăratului Roș. Harap Alb își respectă până la final cuvântul dat în fântână. Pe drum înapoi către împărăția unchiului său, Harap Alb se destăinuie fetei Împăratului Roș.
Odată ajunși față în față cu Spânul, fata îl deconspiră. Antagonistul îi taie capul lui Harap Alb, acesta murind. Într-un final Spânul este pedepsit și eliminat de către calul lui Harap Alb.
Mezinul este readus la viață de către fată, fiind acum pregătit să conducă împărăția. Întreaga secvență reflectă încheierea drumului inițiatic, binele triumfând într-un final, iar crăișorul acum este vrednic de a fi împărat.
Așadar, ordinea firească a lucrurilor se restabilește, iar Harap-Alb devine acum un împărat, moștenitor la tron, iubit de toți.
Acestea fiind spuse, vrednicia crăișorului nu ar fi fost posibilă fără intervenția Spânului, ce a jucat rolul răului necesar în maturizarea personajului principal. Cele două secvențe descrise mai sus sunt definitorii pentru relația dintre cele două personaje, protagonist – antagonist.