Poemul ”Luceafarul” a fost conceput in perioada studentiei la Berlin. Sunt cunoscute cinci variante, iar varianta finala a fost publicata in Almanahul Societatii Academice Social Literare ”Romania Juna” in luna aprilie, anul 1883, iar in luna august, in revista ”Convorbiri literare”.

Sursele de inspiratie: In scrierea poemului ”Luceafarul”, Mihai Eminescu s-a folosit de mai multe izvoare:

  • izvoare folclorice: basmul popular, fata din gradina de aur cules de germanul Richard Kunisch intr-o calatorie prin tarile romane, mitul zburatorului valorificat in primul tablou.
  • izvoare filosofice: pentru a sublinia diferenta dintre omul de geniu si cel obisnuit, poetul a valorificat lucrarea ”Lumea ca reprezentare si vointa” a filosofului german Arthur Schopenhauer.
  • izvoare mitologice: mitologia greaca, indiana si crestina.
  • izvoare biografice: viata poetului este ridicata la nivel de simbol.

Teme si motive:

  • Conditia omului de geniu in raport cu iubirea si cunoasterea.
  • Tema cosmosului, a naturii, a timpului bivalent.

”Il vede azi, il vede maini” – pentru timpul individual masurabil

”Noi nu avem nici timp, nici loc

Si nu cunoastem moarte”

Motive literare: visul, noptii, lunii, oglinzii, stelelor, cuplului, castelului.

Luceafarul - Mihai Eminescu

Structura poemului ”Luceafarul”, de Mihai Eminescu

Poemul este structural in patru parti:

  • Primul tablou (strofele 1-43) prezentand povestea de iubire dintre fata de imparat si Luceafar.
  • Al doilea (strofele 44-64) prezentand idila dinte Catalin si Catalina care reprezinta cuplul in ipostaza umana.
  • Al treilea (strofele 65-85) construit pe baza mai multor secvente poetice: zborul intergalactic al Luceafarului devenit Hyperion, rugamintea adresata Demiurgului si argumentele acestuia pentru a-l determina sa renunte la ideea de a deveni muritor.
  • Ultimul tablou (strofele 86-98), plasarea cuplului Catalin-Catalina intr-un cadru romantic si retragerea Luceafarului in lumea lui.

Primul tablou

Incipitul poemului aminteste de formula specifica basmului plasand povestea de iubire intr-un spatiu si timp nedeterminat. Fata de imparat se distinge prin frumusetea fizica sugerata prin epitetul cu valoare de superlativ absolut ”o prea frumoasa fata”. Singura la parinti, fata este unica si prin curatenia sufleteasca, aspect subliniat prin comparatia dezvoltata ”cum e Fecioara intre sfinti si luna intre stele”. Dragostea fetei de imparat pentru Luceafar exprima aspiratia ei spre absolut. Castelul aminteste si el de basmul popular, este spatiul ce tine de lumea terestra, lumea fetei de imparat.

Fereastra este un simbolul al celor doua lumi. Ea il invoca in vis cerandu-i sa coboare in lumea terestra, in lumea limitata ”cobori in jos Luceafar bland..”. Luceafarul raspunde la chemarea fetei se arunca in apele marii si ia infatisarea unui ”tanar voievod cu par de aur moale” ce ”tine un toiag incununat cu trestii” asemeni zeului Neptun.

Metamorfozat in ipostaza angelica, Luceafarul are ca parinti simbolici cerul si marea ”iar cerul este tatal meu si muma mea e marea”. Luceafarul ii cere la randul lui sa renunte la lumea ei facandu-i promisiunea ca o va transforma in regina marii. Ea nu-l urmeaza intrucat constientizeaza ca ar trebui sa moara in sens uman. Luceafarul nu are semnele vietii, iar fata observa acest aspect.

Strain la vorba si la port

Lucesti fara de viata

Ca eu sunt vie

Tu esti mort si ochiul tau ma-ngheata

Dupa trei zile de asteptare, Luceafarul se arata iar, fata il cheama cu aceeasi invocatie. Luceafarul metamorfozeaza in ipostaza demonica.  Portretul fizic intareste imaginea acestei ipostaze: ”Pe negre-i vitele de par”, ”negru giulgi”, ”marmoreele brate”. Parinti simbolici sunt de data aceasta Soarele si noaptea (”Si soarele a tatal meu/Iar noaptea-mi este muma”).

Luceafarul ii face si de data aceasta o promisiune spunandu-i ca o va transforma in cea mai stralucitoare stea (”Pe a mele ceruri sa rasari/Mai mandra decat ele”). Fata nu-l urmeaza nici de data aceasta datorita incompatibilitatii dintre cele doua lumi ale lor.

Luceafarul este dispus la sacrificiu de a renunta la lumea lui pentru a cunoaste sentimentul iubirii.

Tabloul al doilea

Acest tablou se deruleaza in spatiul terestru cuprinzand strofele 44-64. Intre I si al II-lea tablou exista o strofa care are rolul de a face legatura dintre cele doua parti (43). In acest tablou fata de imparat este individualizata avand un nume.

Prin numele lor asemanatoare se subliniaza faptul ca ei reprezinta exponentii aceleasi lumi, cea terestra. Catalin este portretizat cu ajutorul limbajului popular ”cu obrajii ca doi bujori/De rumeni bata-i vina”. Din punct de vedere social este un simplu paj cu origine necunoscuta ”Baiat din flori si din pripas”. Intre cei doi exista diferenta din punct de vedere social, de aici si indrazneala lui Catalin de a o atrage pe Catalina in jocul iubirii. Tentatia de-al respinge exista, mai ales ca fata are nostalgia Luceafarului.

O, de Luceafarul din cer

M-a prins un dor de moarte”.

Modalitatea prin care incearca sa o atraga Catalin este asemnata cu cea a vanatorii din evul mediu. Apartenenta la aceeasi lume este exprimata prin faptul ca fata observa cateva calitativa comune:

Si guraliv si de nimic

Te-ai potrivi cu mine”.

Motivul sarutului dezvolta ideea acestei potriviri dintre membri cuplului. Pentru Catalina existenta ei fara iubirea pentru Luceafar inseamna o viata fara implinire. Solutia finala propusa de Catalin este fuga in lume.

Hai si-om fugi in lume

Doar ni s-or pierde urmele”.

Aceasta solutie ar facea sa uite de parinti.

Tabloul al treilea

Acest tablou (65-85) este construit din mai multe secvente poetice care prezinta zborul Luceafarului in timp la momentul primordial al creatiei, rugamintea adresata de aceasta Demiurgului si argumentele folosite de creator pentru a-l determina sa renunte la ideea de a deveni muritor. Prin subtantivele in vocativ se exprima superioritatea Demiurgului in raport cu Luceafarul numit pentru prima data Hyperion. Atributul eternitatii de care cere sa fie dezlegat de catre Demiurg exprima superioritatea celor doi in raport cu lumea terestra.

Dezlegarea de nemurire este determinata de sentimentul iubirii pentru fata ”Si pentru toate da-mi in schimb/O noapte de iubire”. Cererea Luceafarului nu poate fi indeplinita intrucat s-ar ajunge la haosul primordial, de aici si nevoia creatorului de-ai aminti diferentele dintre ei si lumea comuna. Oamenii obisnuiti sunt supusi trecerii timpului fiind cunoscut succesiunea generatiilor.

Viata oamenilor obisnuiti tine de noroc (”Ei doar au stele cu noroc/Si prigoniri de soarta”) pe cand ”Noi nu avem nici timp, nici loc/Si nu cunoastem moarte”. Demiurgul se ofera sa-i dea Luceafarului intelepciunea ”cuvantul meu dintai”, spiritul justitiar, dreptate si tarie si posibilitatea de a controla destinul umanitatii, insa fara a-i da posibilitatea de a deveni muritor. Argumentul final exprima faptul ca Luceafarul va fi dezamagit in urma revederii cuplului Catalin-Catalina. Rapiditatea cu care se stabilesc relatiile intre oameni va reprezenta dezamagirea Luceafarului din finalul poemului.

Ultimul tablou

Ultimul tablou (86-98) este construit simetric in relatie cu primul tablou datorita alternantei spatiului terestru cu a celui cosmic. Cuplul este plasat intr-un cadru romantic ”Sara in asfintit sub lumina lunii” in preajma teilor.

Metaforele ”noaptea mea de patimi”, ”iubirea mea dintai”, ”visul meu din urma” exprima iubirea dintre cei doi indragostiti.  ”Imbatata de amor” fata il invoca pentru ultima data inca cu o deosebire ”Patrunde in codru si in gand/Norocu-mi lumineaza”. Prin metafora ”chip de lut” este reluata ideea efemeritatii omului. Tot acum se produce si despartirea definitiva intre cele doua luni a omului care traieste in ”cerul stramt” incapabil de a-si controla norocul, destinul in timp de geniul isi este suficient siesi.

Epitetele ”nemuritor si rece” exprima atitudinea de detasare si totodata atributul eternitatii pentru Luceafar.

Prin ”Luceafarul” destinul omului de geniul in raport cu iubirea si cunoasterea este marcat de neputinta de a cobori intr-o lume inferioara lui desi intentia de sacrificiu exista.