Poezia lui Voiculescu a cunoscut o traictorie spetaculoasa evoluand practic de la datele unei poezii de factura pasoptista la formele unui modernism moderat pe durata a trei etape de creatie. Prima etapa cuprinde volumele “Poezii”, “Tara zimbrului”, “Parga”.
Primul volum infatiseaza un univers rustic. Poetul ne apare ca mistuit in fata setei de cunoastere manifestata in cautarea religioasa si filozofica.
Chiar de la prima etapa Voiculescu poate fi socotit drept un poet religios cu versuri ce provin din substanta evangheliilor carora le da forma alegorica.
Aspectul general al poeziilor din primul volum este reprezentat de impacare si de agonie ce il apropie de stilul popular. Cel de-al doilea volum se inscrie in traditia poeziei patriotice a lui Vasile Alecsandri fiind inspirat de lupta ostasilor romani in primul razboi mondial. Cea de-a doua etapa a maturitatii cuprinde volumele “Poeme cu ingeri”, “Destin”, “Urcus”, “Intrezarire”.
Poezia face parte din volumul “Parga” aparut in 1921, volum ce marcheaza evolutia poetului catre o lirica de factura noua in care scenele si motivele biblice apar nu ca simple elemente decorative ci sunt chemate sa puna in evidenta zbuciumul uman aflat in cautarea divinitatii si a cunoasterii. Textul biblic propriu-zis de la care porneste Voiculescu ii apartine evanghelistului Luca care spre deosebire de ceilalti evanghelisti accentueaza chinul sufletesc al Mantuitorului care l-a precedat pe cel trupesc in scena rastignirii. Momentul evocat este cel de dinaintea arestarii lui Iisus, cand acesta se retrage dupa Cina Cea de Taina in Gradina Ghetimani de pe Muntele Maslinilor pentru a se reculege. Scena este celebra si apare in cadrul iconografiei histrice occidentale, in lucrarile unor mari artisti precum El Greco, Durer, Bellini.
Chiar daca tema este religioasa, semnificatiile textului pot fi cautate si dincolo de aceasta. Lupta lui Iisus cu maortea reprezinta alegoric conflictul etern dintre cunoastete si traire, dintre trup si suflet.
La nivel compozitional observam existenta a doua planuri, cel al divinului si cel al omenescului, prezentand momente de cumplita nesiguranta si indecizie: “Parinte, de voieste treaca de la mine acest pahar… dar nu voia mea, ci voia ta sa se faca”.
In prima strofa poetul infatiseaza imaginea iconica a lui Iisus cazut pe branci in iarba cu chipul alb ca varul pe care curgeau sudori de sange. Imaginile picturale au o forta de expresie aparte si se nasc din contrastul alb-rosu ca elemente cromatice ce traduc cele doua ipostaze ale fiintei.
Prin hiperbola poetul sugereaza dimensiunea cosmica a durerii ce declanseaza fenomenele naturii: “Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna “.
Strofele a doua si a treia dezvolta ideea tragediei omului in fata mortii, a crucificarii. Inaintea sacrificiului suprem sentimentele si trairile sunt variate: revolta, jale, speranta, acceptare si chiar frica. Dumnezeu este sugerat prin metafora “O mana neindurata”, imagine care aduce aminte de psalmi arghezieni care prezinta destinul cumplit la care este osandit Iisus.
Simbolul cupei trebuie inteles atat in sens spiritual ca suma a pacatelor omenirii pe care Iisus si le asuma dar si in sens material daca avem in vedere clipa in care a baut otetul ce i-a curmat sirul suferintelor.
Infama bautura are aparenta inselatoare a mierii iar veninul se asociaza cu dulceata intr-un oximoron al suferintei ce isi asteapta izbavirea.
Cele doua atitudini deceptia si revolta sunt reprezentate in text prin intermediul propozitiilor adversative: “Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa/ Dar nu voia s-atinga infama bautura”. Iisus poate fi si metafora omului singur printre semeni aflat in fata lui Dumnezeu abandonat de ceilalti si ramas sa duca singur o lupta de dragul oamenilor , al celor care de fapt l-au tradat.