Bacovia este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari poeți ai României. Operele sale au reușit să stârnească mari controverse în lumea criticilor literari. Poezia „Plumb” marchează debutul lui George Bacovia în lumea literară.
Aceasta aparține simbolismului. Acest curent literar renunță la elemente dramatice și epice. Se optează pentru lirica realizată prin sugestii, aluzii, analogii și corespondențe.
Așadar, opera „Plumb”, refuză ideile clare, tema și viziunea autorului fiind exprimată prin intermediul unor termeni vagi, a unor stări sufletești neclare. Simbolismul se caracterizează prin melancolie, dezgust, nevroză și prin anxietate.
Tema și viziunea „Plumb”
Bacovia reușește să întruchipeze în poezie tema poetului ce trebuie să trăiască într-o societate meschină. Este neînțeles, lumea fiind superficială, neputând să aprecieze arta la adevărata ei valoare.
Întreaga idee transmite o stare de melancolie, solitudine a poetului ce se simte cu totul încătușat de tristețe. Poetul este sufocat de lumea înconjurătoare, fără vreo soluție de evadare.
Astfel, „Plumb” devine o artă poetică pentru George Bacovia. Așadar, viziunea despre lume a autorului este menirea sa în univers, misiunea artei ce o creează. Totul este exprimat printr-un limbaj particularizat, Bacovia folosindu-se de simboluri.
La rândul său, titlul este un simbol, „Plumb”. Acesta are corespondent în natură metalul greu și închis la culoare. În poezie, el sugerează stări sufletești:
- Greutatea – apăsarea sufletească;
- Culoarea – monotonia, angoasa;
- Maleabilitatea – dezorientarea, labilitatea psihică;
- Sonoritatea surdă a cuvântului – închiderea spațiului existențial, lipsit de soluții de ieșire.
Catrenele poeziei „Plumb”
Întreg textul este structurat pe catrene. Așadar, prima strofă este o simbolistică a spațiului închis, apăsător în care poetul este forțat să trăiască. Acest mediu poate fi societatea, propria viață, propriul suflet, casa sau destinul său.
Sunt prezente simbolurile din câmpurile semantice ale elementelor funerare:
- „sicriele de plumb”;
- „cavou”;
- „funerar veștmânt”;
- „coroanele de plumb”.
Toate trimit spre iminența morții. Verbul debutant este „dormeau”, fiind o metaforă a morții, simbolizând sfârșitul iminent. Cuvântul plumb sugerează apăsarea sufletească și neputința poetului de a scăpa.
Strofa a doua prezintă spațiul interior poetic, prin prisma sentimentului de iubire, unde se sugerează disperarea poetului „strig”, prins într-o liniște morbidă „stăm singur lângă mort”.
Aici, spre deosebire de alte specii literare, dragostea este rece, lipsită de împlinire „atârnau aripile de plumb”. Așadar, poezia este o confesiune lirică, în care Bacovia își exprimă stările sufletești prin mărcile persoanei I singular și prin intermediul sintagmei „stăm singur”.
Cromatica este doar sugerată, prin intermediul elementelor cromatice specifice funerarilor: veștminte, coroane, plumb și flori. Ritmul poeziei este iambic, dominând poezia.
La nivel fonetic, vocalele închise sunt predominante „o”, „i”, „u”. Au rolul de a reda sentimentul de vid interior. Versurile au o măsură fixă, de zece silabe, iar rima este îmbrățișată. Aceste două elemente contribuie în plus la ideea de închis, de spațiu fără ieșire.
Majoritatea verbelor folosite în poezie sunt la imperfect, fapt ce sugerează prelungirea stării la infinit. Verbele „am început” și „să strig” sunt singurele care diferă, marcând starea conștientă a eului liric ce simte dramaticul din jurul său.