„Povestea lui Harap Alb” este scrisă de către Ion Creangă. Acesta face parte dintre marii clasici ai literaturii românești. Opera este un basm cult.
Basmul cult ca și specie literară își are originea din basmul popular. Autorul a preluat tipul narativ, reorganizând stereotipurile conform viziunii sale și a propriului stil. Basmul cult este de fapt o imitare a relației de comunicare orală din cadrul basmului popular.
Care sunt principalele caracteristici ale basmului cult?
Basmul cult este o specie literară amplă, ce prezintă un număr mare de personaje ce întruchipează valori umane. Intră în alcătuire acțiunilor supranaturalului.
Tema basmului este aproape mereu lupta dintre bine și rău, învingător ieșind mereu binele. Personajele vor îndeplini pentru protagonistul basmului o serie de funcții:
- Antagonist;
- Ajutoare;
- Donatori.
Exact ca și în basmul popular, însă personajele sunt personificate, atât prin înfățișarea exterioară, cât și prin limbaj. Spațiul și timpul sunt vagi precizate. Nu pot fi identificate.
Numerele, obiectele și clișeele compoziționale fac parte din definiția basmului cult. Narațiunea se îmbină armonios cu dialogul, stilul fiind unul foarte elaborat.
Particularitățile basmului cult „Povestea lui Harap Alb”
În literatura românească avem un basm cult definitoriu „Povestea lui Harap Alb”, scris de către Ion Creangă. Datorită caracteristicilor sale, opera se încadrează în totalitate în specia basmului cult.
Narațiunea se realizează la persoana a III-a, din prisma unui narator omniscient, însă nu este obiectiv. Naratorul intervine adesea prin comentarii subiective „Ce pot să zic?”, „…ce să vă spun mai mult”.
În întreaga operă predomină narațiunea, ce este împleticită cu dialogul și descrierea. Tema basmului este specifică: prezintă lupta dintre bine și rău, iar binele iese triumfător. Pe lângă tema principală mai este prezentă și tema secundară, cea a drumul inițiatic a protagonistului.
Motivele narative prezente în text:
- Superioritatea mezinului, adică a lui Harap-Alb;
- Călătoria;
- Supunerea crăișorului prin vicleșug;
- Muncile grele;
- Demascarea antagonistului, adică a Spânului;
- Pedeapsa;
- Căsătoria.
Clișeele compoziționale nu sunt de nelipsit. Se utilizează formule tipice basmului cult:
- Formula inițială „Amu cică era odată”;
- Formula finală: „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo be și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă”.
Sunt prezente convenții ce ajută cititorul să intre și să iasă din lumea basmului. Sunt prezente formulele mediene: „și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci și nouă”, „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, „și mai merge el cât mai merge”.
Opera lui Creangă se diferențiază de alte basme culte prin interpretarea fabulosului într-un mod real. Fiecare personaj reprezintă o caracteristică dominantă umană. Portretele personajelor fac o trimitere la ființele umane.
Întregul limbaj cuprinde termeni și expresii populare. Sunt prezente regionalismele și arhaismele, atât fonetice, cât și lexicale. Cititorul se întâlnește foarte des cu proverbe și zicători, ce sunt introduse în text prin intermediul cuvintelor „vorba aceea”.
Acestea fiind spuse, „Povestea lui Harap Alb” este un basm cult, unde autorul păstrează motivele specifice, ironizând defectele umane prin intermediul personajelor fantastice. Formulele tipice, naratorul ce se comportă ca un regizor și alura basmului fac ca opera să fie una dintre cele mai importante din România, încă din anul 1877.