Revenind la „Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion Creangă, tema utilizată în acest basm cult este conflictul dintre bine și rău. Desigur, binele va învinge mereu. Opera mai abordează alte două subteme foarte importante:
- Destinul protagonistului;
- Maturizarea protagonistului;
Întreaga operă începe cu o stare de echilibru, care este urmată de o secvență de evenimente ce dereglează. Este urmată de drumul inițiatic ce are rol în refacerea echilibrului și răsplătirea protagonistului.
Dezechilibrul este marcat de către scrisoare lui Verde Împărat, ce-i cere Împăratului Roș un fiu de a-l său pentru a fi următorul la tron după moartea sa. Așadar, crăișorul pornește pe drumul inițiatic cu ajutorul Sfintei Duminici ce îi oferă ajutor în alegerea calului.
Toate sfaturile au fost destinate trecerii probei tatălui. Acesta s-a îmbrăcat în urs și s-a ascuns sub pod. Singurul care a putu să treacă de această etapă este mezinul familiei, alături de calul său.
Armăsarul a fost căpătat după ce crăișorul a ascultat de Sfânta Duminică să pună jar în mijlocul grajdului, apărând un cal slab, neîngrijit, care se transformase într-un armăsar cu adevărat puternic, ce putea vorbi.
Neascultarea sfatului părintesc
Crăișorul, după ce a trecut testul tatălui, a pornit la drum alături de tatăl său. Însă, nu a ascultat de sfatul său. Așa apare motivul botezului din fântână.
În urma încrederii acordate spânului, cu care craiul s-a întâlnit într-o rătăcire prin pădure, acesta este păcălit și coboară în fântână, devenind sluga spânului, subordonat fiind de un jurământ. Așadar, craiul devine Harap-Alb.
Însă, situația revine în echilibru în deznodământul basmului. Spânul realizează maturizarea lui Harap-Alb, dobândită în urma probelor. Spânul îl decapitează pe Harap-Alb, însă protagonistul este readus la viață de către fata Împăratului Roș, care știa adevărul. Spânul este azvârlit de către calul lui Harap-Alb.
După cum putem observa, acțiunea este foarte amplă. Motivele utilizate sunt:
- Superioritatea mezinului;
- Supunerea prin intermediul vicleșugului;
- Călătoria;
- Demascarea răufăcătorului;
- Pedeapsa;
- Căsătoria.
Acțiunea este una lineară, acțiunile fiind redate prin metoda înlănțuirii. Timpul și spațiul sunt vag precizate prin intermediul atemporalității și aspațialității secvenței: „Amu cică era odată într-o țară cu crai care avea trei feciori…”.
Fuziunea dintre elementele reale și cele fabuloase se percepe încă din incipit. Prin intermediul reperelor spațiale se sugerează dificultatea aventurii prin care trece protagonistul. În plan simbolic, este drumul său de la imaturitate la maturitate.
Prezența clișeelor în Povestea lui Harap-Alb
În operă sunt prezente clișee ce țin de compoziție:
- Formula inițială: „Amu cică era odată…”;
- Formula finală: „Și veselia a ținut ani întregi, și acum mai ține încă”.
Aceste două formule sunt utilizate pentru a introduce și a scoate cititorul din lumea basmului. Mai există formule mediane, ce au rolul de a întreține suspansul de la o secvență narativă la alta: „Și merg ei o zi, și merg două, și merg 49…”, „…și mai merge el cât merge…”.
Drumul maturizării de către erou este presat de un lanț de acțiuni, pe momentele subiectului:
- Expozițiunea – o situație inițială de echilibru;
- Intriga – o situație ce dezechilibrează situația inițială;
- Desfășurarea acțiunii – apariția ajutoarelor, îndeplinirea cerințelor spânului;
- Deznodământul – refacerea echilibrului și răsplata protagonistului, adică a eroului.