Samarkand, prima carte a lui Maalouf pe care am citit-o, a ridicat destul de mult nivelul așteptărilor. Scările Levantului nu dezamăgește, cel puțin prin prisma contextului istoric.
Lui Maalouf îi place să spună povești, povești despre oameni, despre istorie și găsește mijloacele potrivite prin care să o facă. În Samarkand pretextul a fost lungul drum al unui manuscris care a revoluționat lumea arabă, de la crearea sa, până la dispariția în ocean câteva secole mai târziu. De data aceasta mijlocul e și mai simplu – Ossyanne, unul dintre simbolurile Rezistenței este recunoscut de un mai tânăr parizian, care reușește să îi deschidă sufletul pentru destăinuiri.
Povestea din Scările Levantului – Amin Maalouf
De aici începe povestea unei vieți, a unei mari iubiri puse, cum altfel, într-un interesant context istoric. Ossyanne este urmașul unei mari familii otomane. Pleacă la studii în Franța, mai degrabă pentru a ieși de sub autoritatea tatălui său, care îl forma pentru o marcantă personalitate, decât pentru a studia medicina. Aici se alătură Rezistenței, fiind racolat de un membru al mișcării după ce își împărtășește fără teamă opiniile politice într-un bar. Tot aici o cunoaște și pe Clara, o evreică, care va deveni iubirea vieții sale.
După Război, Ossyanne se întoarce în Liban, fiind primit ca un mare erou, deși rolul său a fost mai degrabă unul marginal în cadrul Rezistenței. Începe să țină conferințe publice și să se hrănească din gloria de moment. Totul ia o altă turnură când o întâlnește pe Clara. Cei doi se căsătoresc, însă între ei intervin alte evenimente – războiul dintre evrei și arabi și formarea unor noi state. Va rezista relația lor? Nu pot să vă iau plăcerea de a descoperi singuri.
Mi-a plăcut Scările Levantului, dar nu e neapărat una pe care trebuie să o treceți pe lista cărților care nu pot fi ocolite. V-aș recomanda mai degrabă Samarkand.
[maxbutton id=”1″ url=”https://l.profitshare.ro/l/11319541″ text=”Cumpără cartea!” ]