Cei care preferă cărțile de ficțiune istorică, mai ales pasionații de istoria Chinei vor găsi în Ultima împărăteasă o carte extrem de interesantă. Vă recomand să citiți mai întâi Împărăteasa Orhidee, care reprezintă practic primul din cele două volume dedicate vieții împărătesei Tzu Hsi, cunoscută și ca Orhideea.
În prima carte Orhideea era o tânără abia ajunsă în Orașul Interzis, fiind selectată drept concubină a împăratului, care reușește însă cu abilitate să intre în grațiile acestuia și care își sporește influența la curte odată ce dă naștere singurului urmaș de sex masculin. Romanul se termina cu moartea împăratului și preluarea puterii de către fiul său minor, regența fiind asigurată de prima soție – împărăteasa Nuharoo și de Tzu Hsi.
Ultima împărăteasă reia cronologic faptele de unde ne-a lăsat Împărăteasa Orhidee. În timpul domniei fiului său minor, Tzu Hsi reprezintă practic cea care conduce din umbră, prin rolul său de consiliere, sau prin intervențiile directe atunci când considera necesar. Păstrarea autorității împăratului necesită o serie de decizii dure, printre care condamnarea sau înlocuirea unor vechi aliați. Atunci când împăratul adolescent contractează o boală venerică datorată pasiunii sale pentru bordelurile de cea mai joasă speță, Orhideea își impune din nou voința și este ales ca împărat un nou copil – nepotul său din partea sorei. Îl adoptă pe băiat și îl crește ca pe propriul fiu, păstrându-și totodată rolul dominant la Curtea Imperială.
Destinul noului împărat va fi curmat la fel de rapid ca și cel al predecesorului său. Tzu Shi rămâne să conducă o China conservatoare, spre deosebire de Japonia reformistă, devenită un stat agresor. Țara își pierde rând pe rând vechile posesiuni ca Vietnam, Coreea și alte state asiatice. Veniturile sale sunt reduse drastic odată cu scăderea exporturilor. Mai mult, la hotare se află marile puteri europene și SUA care îi amenință independența și solicită biruri înrobitoare. Este o China imperială aflată într-un stadiu de degradare, corupția și suferința oamenilor fiind ingredientele unei iminente schimbări.
Ultima împărăteasă încearcă să facă un act de reparație istorică. Tzu Hsi a fost prezentată de occidentali ca o femeie fără scrupule, însetată de putere, iar Anchee Min o umanizează și îi justifică fiecare acțiune.
Spre deosebire de Împărăteasa Orhidee, această carte mi se pare mult mai puțin descriptivă, mai puțin sensibilă, însă încărcată de zeci de ani de istorie pe care încearcă să o comprime în câteva sute de pagini. Rămâne însă o lectură la fel de plăcută.