În Samuraiul lui Endo am perceput referirile la creștinism ca un element suplimentar menit să ilustreze o epocă istorică. Am fost surpins să găsesc pasaje despre valorile creștinilor japonezi în Scandalul, acel interesant roman despre viața dublă a unui scriitor japonez, dar după lectură mi-am dat seama că ele nu erau deloc inutile, reușind să se integreze perfect într-un adevărat thriller care își va păstra misterul până la final. Tăcere trece de atmosfera secolului XVII, fiind mai degrabă un roman al ideilor, o analiză a credinței creștine și a sacrificiilor făcute de oameni pentru ea.
Să fii un credincios creștin practicant e o decizie personală, firească în Europa. Ce se întâmplă însă atunci când încerci să duci creștinismul pe un tărâm în care e perceput ca amenințare? Încă ni se pare insolit atunci când vedem creștini asiatici, dar câte sacrificii au fost făcute pentru ca ei să existe? La aceste întrebări răspunde Tăcere, prin călătoria călugărilor portughezi iezuiți Rodrigues și Galupe, care merg în Japonia să cerceteze presupusa trădare a ilustrului preot Ferreira, care a preferat să se lepede de credință în schimbul vieții.
După decenii de liberalizare, lorzii locali japonezi decid sa interzică creștinismul, pedeapsa pentru credincioși fiind moartea. Creștinismul este practicat pe ascuns de micile comunități rurale, în una dintre acestea ajungând cei doi călugări, fiind ascunși într-o colibă montană. Surprinde sărăcia lucie a țăranilor, hrana formată doar din cartofi și apă, dar și numele exotice cu care fuseseră botezați. E ciudat să vezi o femeie numită Monica, sau un țăran Jose, ambii țărani japonezi care cunosc doar câteva cuvinte străine din rugăciuni sau cântece religioase. Atunci când samuraii primesc de la un informator vestea că țăranii ascund călugări pornesc progoana împotriva acestora. Am descoperit în carte un mijloc de tortură de care nu am mai auzit niciodată – crucificarea pe fundul mării, victimele fiind lăsate să zacă câteva zile pe pari înfipți în nisipul mării, pradă vremii, foamei, setei și fluxului – refluxului, până mureau de extenuare.
Romanul devine un lung monolog interior al părintelui Rodrigues în căutarea credinței. Ce este cu adevărat mai important, să porți creștinismul în suflet, dar să poți salva viețile unor oameni atunci când acestea depind de un simbol? Da, o întrebare care nu își găsește ușor o justificare în zilele noastre, dar care atunci era una de care depindea viața, căci cei care refuzau să calce pe o icoană erau decapitați sau torturați. Vom regăsi și unele imagini biblice, cum ar fi Kichijiro, care asemenea lui Iuda îl vinde pe Rodrigues pe câțiva bănuți.
Tăcere e o carte bine scrisă, care reușește să redea în relativ puține pagini imaginea Japoniei rurale a sec. XVII lea, să te facă să înțelegi unele mentalități și să meditezi cu privire la credință și rolul ei. E aproape surpinzător modul în care Endo crează niște teme atât de complexe, într-un ritm aproape alert, ușor de citit.