În nuvela „Moara cu noroc”, Ghiță este personajul principal, realist. Acesta este un erou tipic, pus într-o situație tipică, fiind de fapt tipul cârciumarului ce a ajuns să fie dominat de către dorința de a avea mulți bani, într-un timp scurt.

Lăcomia este o trăsătură definitorie ce marchează dezumanizarea protagonistului. Ghiță este un personaj rotund, dar și complex. Reprezintă simultan tipul țăranului naiv și doritor de mai bine.

Aspirația îi creează o obsesie, devenind principala cauză a conflictelor psihologice și sociale. Întregul său statut moral, dar și social se schimbă pe parcursul operei. El se abate de la norma morală: „omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, bogăția și liniștea colibei tale te face fericit”.

Caracterizarea directă a lui Ghiță din Moara cu noroc

Trăsăturile personajului principal sunt evidențiate prin intermediul naratorului, ce îl prezintă în cele două ipostaze ale sale:

  • Cea a țăranului muncitor și familist„un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă”
  • Cea a omului dominat de puterea banilor„acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot încât îți venea să te sperii de el”;

Cele două ipostaze ale protagonistului sunt evidențiate direct și de către celelalte personaje. Cea mai importantă în viața sa este Ana, care l-a început i-a fost loială lui Ghiță, având încredere în deciziile sale: „Ghiță este un om drept și blând la fire, dar e un om cuminte și nu voiește să audă, nici să vadă, nici să știe nimic, nu voiește să ațâțe mânia oamenilor răi”.

Însă, poziția sa față de soțul ei se schimbă pe parcurs, deoarece atitudinea lui Ghiță îi amenință familia: „Ești un om netrebnic și grozav; trebuie să te fi ticăloșit tu în tine, pentru ca să îmi spui ceea ce nu crezi nici tu însuți, zise ea și se îndreaptă fără zgomot. Tu ești acela care pleacă înaintea lui ca o slugă, iar nu eu Ghiță!”

Caracterizarea indirectă

Caracterizarea indirectă se realizează prin vorbele și acțiunile sale. Acesta are o aspirație obsesivă pentru avere, fapt ce se transformă în patimă. El trece printr-un conflict exterior, cât și interior.

Protagonistul se abate de la morala enunțată la începutul nuvelei, considerând că sărăcia înseamnă lipsa demnității. Așadar, cizmarul ajunge robul banilor.

Ajunge să-și sacrifice familia, demnitatea și liniștea în favoarea banilor. El se transformă într-un om total diferit.

Personajul principal este caracterizat și prin metoda autocaracterizării. Monologul său este o metodă de apărare, victimizându-se „Ei! Ce să-mi fac? …Așa m-a lăsat Dumnezeu! …Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât dorința mea? Nici cocoșatul nu e însăși vinovat că are cocoașa în spinare.”

Întregile acțiuni ale lui Ghiță scot la suprafață incertitudini și nesiguranțe, temeri ce-l domină. Suspiciunea se instalează în sufletul lui. Spre final, Ghiță devine conștient de manipularea lui Lică.

Ultima treaptă a dezumanizării este reprezentată de crima comisă. Ghiță și-a omorât propria soție. Ghiță este omorât la rândul său, Lică se sinucide, iar întreg hanul ia foc, moment în care locul se purifică.