„Iona” de Marin Sorescu – opera ce a schimbat percepția asupra teatrului

„Iona” este o piesă de teatru scrisă de Marin Sorescu. Ea a fost publicată în anul 1968, în revista „Luceafărul”. Este piesa ce reușește să schimbe fundamental concepția asupra teatrului, deoarece vine cu o propunere a unei noi viziuni dramatice.

„Iona” ilustrează modernitatea viziunii autorului, renunțând la toată recuzita mult prea complicată din teatrul clasic. Pentru a fi jucată, aceasta are nevoie doar de elemente decorative, ce au rolul de simboluri:

• Moara de vânt;
• Acvariul;
• Undița.

„Iona” – o tragedie modernă

Față de perioada antică, unde adesea era reprezentat momentul unui erou ce se opune zeității, înaintând spre moartea sa, „Iona” este o tragedie modernă.

În absența unei zeități, omul modern este lipsit de dumnezeu, divinitate și credință. Omul modern resimte imposibilitatea absurdului de a reconfigura viața.

Acest fapt, conduce spre dorința omului modern de a învinge absurditatea prin găsirea unui sens, salvându-și viața. În operă, această încercare este sortită eșecului.

Constituie absurditatea omului modern: a face parte dintr-o existență absurdă, într-o lume cu totul absurdă, în care nu te poți feri sau salva de absolut nimic.

„Iona” este o parabolă. Ea descrie condiția omului modern utilizând simboluri. Marin Sorescu a scris această operă cu ajutorul influențelor biblice. În textele biblice, regăsim elemente din parabolă:

• Numele personajului principal, ce alcătuiește și titlul;
• Condiția de pescar;
• Faptul că a fost înghițit de un chit.

În rest, textul ia o direcție metafizică, nu direcție teologică. Tema definește problema singurătății omului modern.

Singurătatea vine la pachet cu toate celelalte probleme pe care omul modern trebuie să și le rezolve, indiferent de momentele vieții. În primul tablou, Iona poate fi surprins pierzându-și ecoul. Toată această scenă este un simbol, reprezentând înstrăinarea de sine.

„Gata și cu ecoul meu…./ Nu mai e, s-a isprăvit./ S-a dus și ăsta./ Semn rău”. Întreaga scenă pare să-i anuleze existența, însă singurătatea îl decuplează pe protagonist de la divinitate.

„Iona” – omul modern și problema divinității

Protagonistul pune sub semnul întrebării existența unei divinități, raportându-se la aceasta într-o manieră existențialistă. Așadar, omul modern consideră că Dumnezeu ori nu există, ori este o ființă absentă, neinfluențându-și creația sub nici un fel.

Așadar, Iona consideră că omul este singur în lume, neputând fi salvat de problemele sale. Iona ar fi putut scăpa de izolare. Este surprinsă trecerea a doi pescari, moment în care Iona încearcă să dialogheze, însă fără rezultat.

Iona este cel ce înfățișează omul modern, întruchipând într-o manieră alegorică singurătatea și căutările. Întreaga operă este o dramă existențială a omului modern, ce începe să se îndoiască de existența unui creator.

Piesa conține 4 tablouri, în care personajul creat după modelul biblic, este surprins într-un monolog, relatând tema singurătății. Această temă se grefează pe o supratemă, cea a ființei umane, aflată într-o luptă continuă cu propriul destin, dat de către un creator absent.

Așadar, Iona încearcă să înțeleagă cine este, prin definirea lucrurilor fundamentale:

• Familia;
• Lumea;
• Existența socială.

Însă, anamneza, de care protagonistul are atâta nevoie, se produce doar în momentul în care Iona strigă: „Ionaaaa!…./ De fapt, Iona sunt eu”.