Fructele uscate sunt acele fructe din care majoritatea conținutului original de apă a fost îndepărtat fie în mod natural, fie prin uscare la soare sau utilizarea unor uscătoare sau deshidratatoare specializate. Acestea se micșorează în urma unui proces, lăsând ca și rezultat un fruct deshidratat și bogat din punct de vedere energetic, dar totodată și caloric. Cele mai des întâlnite fructe de genul acesta sunt bine-cunoscutele stafide, urmate de prune, smochine și caise. Alte fructe uscate înrudite cu cele menționate anterior, dar care se află în majoritatea timpului în categoria confiatelor, ar fi: mango, merișoare, ananas, mere și banane.
Partea bună este că fructele deshidratate se păstrează mai mult timp decât cele proaspete și pot fi o gustare la îndemână, mai ales în timpul călătoriilor mai îndelungate, unde nu este posibilă refrigerarea.
Îmbunătățirea calității vieții noastre datorită fructelor deshidratate marca TasteIt
Este bine-cunoscut faptul că fructele uscate sunt bogate în antioxidanți, fibre și carbohidrați complecși, ele conținând multe vitamine și minerale necesare sănătății omului, oferind aproape aceleași beneficii pentru sănătate ca și cele proaspete. Bogate în zaharoză, fructoză și glucoză în mod natural, ele ne oferă o sursă de energie constantă.
Dar aceasta este doar una dintre teorii. Altele spun că fructele deshidratate nu sunt mai bune decât bomboanele, ele reprezentând cam același lucru din punct de vedere nutrițional. Așadar, în cele ce urmează, haideți să vedem care este treaba cu fructele uscate și care sunt calitățile principale a acestor fructe.
3 calități ale fructelor deshidratate benefice sănătății
Creșterea aportului de nutrienți – Consumul mai multor fructe uscate decât proaspete înseamnă mai mulți nutrienți pentru organism. În timpul procesului de deshidratare, elementele nutritive sunt păstrate și, totodată, concentrate. Astfel, fructele uscate și confiate sunt o sursă mai mare de potasiu, magneziu și folat. Specialiștii ne spun faptul că aceste fructe uscate nu ar trebui să lipsească din alimentația noastră. Sunt ideale de servit la micul dejun, dar pot reprezenta și o variantă sănătoasă de gustare printre mesele principale ale zilei.
Prevenirea și controlul diabetului – În ciuda faptului că sunt bogate în zahăr, fructele uscate pot preveni și reduce riscul de diabet. Fructele uscate obișnuite precum sunt stafidele au un număr bogat de antioxidanți care îmbunătățesc răspunsul organismului la insulină. De asemenea, pot preveni stresul oxidativ și inflamațiile din pancreas.
Îmbunătățirea sistemului imunitar – Pentru întărirea rapidă a sistemului imunitar, fructele uscate de goji sunt de mare ajutor. Acestea sunt considerate supra alimente bogate în fier, vitamina A și vitamina C, având și un conținut mic de calorii și glucide. Iar vitamina C din fructele deshidratate nu numai că întărește sistemul imunitar, dar îmbunătățește calitatea pielii și combate și inflamațiile.
Și lista poate continua, dar în prim plan sunt prezente calitățile enumerate de mai sus.