Caracterizarea lui Harap Alb – este personajul principal din opera „Povestea lui Harap Alb”, scrisă de către marele clasic Ion Creangă. Protagonistul este influențat de toate personajele. Cel mai mare rol asupra formării sale îl are antagonistul, Spânul.
Harap Alb este un personaj rotund, caracterizat direct de către narator și celelalte personaje. Este reprezentantul binelui, fiind caracterizat indirect de acțiunile sale și relația față de alte personaje.
Harap Alb este tipologia omului naiv, dar și inocent. Din această cauză, statutul lui social se schimbă de-a lungul operei, revenind la statutul inițial doar după maturizarea sa.
Caracterizarea lui Harap Alb
Caracterizarea directă a lui Harap Alb
Însuși naratorul îl caracterizează pe Harap Alb ca fiind unul dintre cei trei fii de crai, adică mezinul. Numele de „Harap Alb” este menționat doar mai târziu în operă, fiind o consecință a deciziilor sale: „Amu cică era odată într-o țară de crai, un crai care avea trei feciori” , „Fiu craiului cel mai mic, făcându-se atunci ros, iese afară în grădină și începe a plânge”.
Tot de la narator, cititorul află despre cât de sufletist și milostiv este crăișorul. Toată călătoria sa până la Verde Împărat a fost îmbrăcat în costumul vechi de mire al tatălui său, după cum îl sfătuise Sfânta Duminică.
Caracterizarea directă a lui Harap Alb este realizată și prin intermediul altor personaje. Așadar, verișoarele sale consideră că protagonistul are o înfățișare mult mai apropiată de ele, decât Spânul „Și din ceasul acela, au început a vorbi între ele… că Harap Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută…”.
Întreaga caracterizare directă este sumară, deoarece autorul a vrut să se focalizeze pe cea indirectă pentru a-l descrie cât mai bine pe personajul principal al operei.
Caracterizarea indirectă a lui Harap Alb
Caracterizarea indirectă a lui Harap Alb este foarte amănunțită. Faptele și vorbele sale îl definesc, scoțându-i în evidență adevăratul caracter. Harap Alb este supus la mai multe probe periculoase de-a lungul operei, cu ajutorul cărora și-a dobândit vrednicia de a fi împărat.
Prima probă prin care trece este cea a milosteniei. Protagonistul realizează o faptă bună, oferind pomană unei bătrâne. Bunătatea sa va fi recompensată de către femeia ce este de fapt Sfânta Duminică.
Ea îl va ajuta să treacă proba din Grădina Ursului și Pădurea Cerbului cu Nestemate. Curajul și-l manifestă prin secvența cu podul, unde tatăl său îl supune la test, înainte de plecare. Este singurul dintre frați ce a trecut proba.
În pădure, fiul de crai ascultă de tatăl său și nu acceptă ajutorul Spânului. Văzându-se fără scăpare, decide să aibă încredere în el, fiind naiv. Astfel, ajunge să se numească Harap Alb. După botezul din fântână, el dă dovadă de loialitate față de noul stăpân.
Numele său este un oximoron, „Harap” însemnând slugă neagră, iar „Alb” reprezentând puritatea sa, lucru ce l-a adus în acea situație. El dă dovadă și de altruism, în momentul în care se sacrifică trecând prin apă, pentru a nu strica petrecerea furnicilor.
Este un personaj sensibil, fiind suma defectelor și calităților sale. El a avut nevoie de toate probele prin care a trecut și de supunerea față de Spân, deoarece doar așa putea cunoaște cu adevărat caracterul unui împărat. Așadar, la finalul operei, statutul social i se schimbă, devenind un împărat iubit de toți.